Fenomenul migrației politice este criticat puternic la centru, în luările de cuvânt ale președintelui Klaus Iohannis, dar se derulează în teritoriu nestingherit. Șeful statului spus că nu a girat racolarea primarilor de la PSD de către PNL.
Traseismul politic este practicat de PSD și PNL în egală măsură, doar că, la nivel declarativ, doar liberalii susțin că racolarea edililor este un lucru negativ pentru politică. Premierul Orban evită să răspundă tranșant de ce racolează PNL primarii PSD.
Județul Iași reprezintă un exemplu pentru modul în care traseismul politic s-a manifestat înaintea campaniei electorale. Conducerea PNL este asigurată de ministrul Mediului, Costel Alexe, cel care își propune să devină președintele Consiliului Județean, dar și de primarul municipiului, Mihai Chirica.
Edilul provine din PSD, partid de care se distanțase în 2017, devenind un critic al lui Liviu Dragnea. Chirica a fost exclus din PSD în februarie 2018, dar el s-a numărat printre puținii social-democrați care au criticat public Ordonanța 13 sau atacul asupra justiției.
Înaintea campaniei electorale pentru locale nu mai puțin de 27 de primari PSD din județ și-au descoperit orientarea de dreapta și au cerut să se înscrie în PNL. Chirică aduce pe listele consiliului local Iașitrei oameni de la PSD - Daniela Tăutu, Călin Scripcaru şi Traian Ciobotaru, iar pe lista de consilieri județeni l-a impus pe un apropiat al său, Daniel Șandru, care fusese desemnat de PLUS candidat la șefia CJ.
„Au scrâșnit din dinți așteptând să găsească o oportunitate pentru a putea să fie primiți în alt partid. Nu toți cei care au dorit să vină, listele erau lungi, de zeci și zeci de primari, au venit. La un moment dat, se discutase pentru o listă de 27 de primari numai pentru județul Iași, toți stăteau dispuși să se lege de PNL. Unsprezece primari PSD au trecut la PNL, dar au cerut 27. Mulți sunt membri PNL, care au cedat în trecut presiunii PSD, și au așteptat momentul să revină”, a declarat pentru Europa Liberă primarul municipiului Iași.
Mihai Chirica susține că problema migrației politice pornește și de la lipsa ideologiilor partidelor din România.
„Dați-mi mie o platformă a unui partid din România care să vorbească despre ideologie. Să spunem acest partid este unul care respectă o anumită ideologie”, a justificat migrația prolifică din Iași Mihai Chirica.
Întrebat dacă PNL nu are o ideologie, primarul a răspuns: „nu, nu are nici un partid din România o ideologie clară, migrațiile dinspre stânga spre dreapta au fost permanente”.
Noul liberal susține că exemple similare ar putea fi Liviu Dragnea, care înainte de a ajunge la PSD a fost la PD (ambele partide erau de stânga la acea vreme), pe Călin Popescu Tăriceanu, despre care spune că a condus o guvernare „mai rea decât stânga lui Dragnea” sau cazul USR, care a preluat candidatul pentru Consiliul Județean Iași de la PNL - este vorba despre deputatul Marius Bodea, care a emigrat la USR după ce a fost dat la o parte de la nominalizarea pentru primăria Iașiului de venirea lui Chirica de către PNL.
Vinovat pentru faptul că primarii care au plecat la PSD în 2014 nu s-au întors la PNL în 2016 (când PSD era la putere, iar PNL în opoziție - n.r.) este, în opinia lui Mihai Chirica, și Dacian Cioloș, fost premier tehnocrat. Aproape 500 de aleși locali ai PNL au plecat la PSD înaintea alegerilor prezidențiale din 2014, după ce guvernul social-democrat condus de Victor Ponta a dat Ordonanța 55, în august 2014, prin care primarii care schimbau partidul nu își pierdeau mandatul.
„Dacă guvernarea Cioloș era o guvernare eficientă, care să aducă perspectiva câștigării alegerilor parlamentare de dreapta, automat primarii făceau pasul în 2016”, susține Chirica. Guvernarea amintită de Chirică a durat un an, nu a avut sprijin parlamentar, iar Cioloș nu a candidat la alegerile din 2016, câștigate cu un scor istoric de PSD - 50%.
Mihai Chirica pretinde că traseismul politic nu este de condamnat dacă primarii își fac treaba pentru comunitățile lor.
„Dacă te duci la definiția problemei, traseism sună rău.Dacă mă întrebați: este bun traseismul, răspunsul meu este nu. Dacă mă întrebați: în contextul politicii din România, traseismul poate să aibă și o altă judecată, atunci o să răspund că da. Traseismul e un nume destul de greu, dar noi vorbim de o migrare politică. Se practică peste tot în România”, a fost poziția exprimată de Mihai Chirica pentru Europa Liberă.
Îți mai recomandăm AUDIO De ce fură PNL primarii PSD? Dezvăluirea unui edil despre tentativa de racolare făcută de un înalt oficial din GuvernFratele primarului din Timiș l-a acuzat pe K. Iohannis că nu e român
Primarul comunei Bethausen, din județul Timiș, Ioan Lihoni, va reprezenta PNL la alegerile locale, dar în prezent este primar din partea PSD. Este unul dintre cei cinci primari social-democrați care au trecut la liberali înaintea campaniei electorale.
Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, a declarat pentru Europa Liberă, în urmă cu o săptămână, că nu îl cunoaște pe acest primar și că el nu va trece la PNL. Ioan Lihoni contrazice varianta lui Nicolae Robu.
Îți mai recomandăm Racolarea primarilor, de la critica lui Iohannis la realitatea din județe. Robu: „Folosim migrația politică, dar nu o încurajăm"„Voi candida din partea PNL. Eu am fost primar și din partea PNȚ, până s-a distrus partidul, apoi am trecut la PSD în 2012, deși aveam relația cea mai apropiată cu PNL. Am rămas la PSD până în acest an. Doream să trec la PNL în 2016, dar a venit la conducerea PSD Timiș domnul Sorin Grindeanu, care a fost pentru mine un prieten și am avut un obiectiv comun. Am discutat cu domnul Robu, și-a dat acceptul să candidez din partea PNL”, a declarat Ioan Lihoni pentru Europa Liberă.
Primarul a devenit cunoscut după ce liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, a spus că acesta a încurajat anul trecut scandări împotriva președintelui Klaus Iohannis la un miting organizat în campania prezidențială a Vioricăi Dăncilă. Fratele primarului declara anul trecut că președintele Iohannis nu este român.
„Minciuni sfruntate care mi se aruncă în față, pot să îi transmit lui Alfred Simonis că îl dau în judecată pentru pătare de imagine și pentru minciună sfruntată care mi s-a aruncat mie în spate, că aș fi vorbit nu știu ce despre președintele Iohannis. Eu l-am respectat pe Klaus Iohannis, îl respect și acum, ne conduce de atâția ani, a câștigat alegerile cu 65%, e un om dotat, de bun simț, care știe să conducă. Nu am declarat nimic împotriva lui, dacă a declarat cineva din staff-ul PSD, aia e altceva. Dacă fratele dumneavoastră omoară un om, dumneavoastră trebuie să suferiți? E opțiunea fratelui meu, nu a mea, nu văd de ce mi se aruncă mie în spate de PSD”, a fost explicația primarului din Bethausen.
Ioan Lihoni a precizat că a plecat din PSD deoarece s-a săturat de certurile interne din partid și de faptul că nu a fost susținut în proiectele locale.
„Dumneavoastră ,dacă nu vă place să mai stați la Steaua, că nu mai joacă cum trebuie, vă duceți la Dinamo, nu? Asta nu e migrație, ci înseamnă că echipa dumneavoastră nu mai joacă cum trebuie. Înseamnă că sunt lucruri care nu vă mai convin să jucați în teren. Eu pun interesele comunei deasupra de interesele mele”, a spus primarul pentru Europa Liberă.
Îți mai recomandăm Strategia PSD în București. Cât de importanți mai sunt trandafirii pentru candidați?Traseismul politic, criticat la centru, folosit în teritoriu
Europa Liberă a prezentat mai multe cazuri despre modul în care migrația politică a devenit un fenomen național înaintea alegerilor locale din 27 septembrie. Trecerea primarilor de la PSD către PNL a devenit un lucru cotidian și se regăsește în multe județe, inclusiv în fostele fiefuri ale social-democraților.
PNL a votat în structurile de conducere că nici un membru PSD nu se va regăsi pe listele pentru locale. Votul este contrazis de situația din teren.
Președintele Klaus Iohannis a avut două ieșiri publice în care a criticat în termeni duri fenomenul migrației politice.
„Nu le-am girat și săptămâna trecută m-am exprimat clar, franc, împotriva traseismului politic. Eu nu am girat niciodată un traseism politic, nici nu am de gând să o fac și nici nu cred că cineva bănuiește că am făcut-o. Eu sunt împotriva traseismului politic. Iar acei primari sau parlamentari sau consilieri care au trecut de la un partid la altul nu trebuie să îmi explice mie de ce au făcut-o, fiindcă eu nu am nicio autoritate să îi spun unui politician ce să facă el, personal. Dar fiecare dintre ei va trebui să explice propriului electorat de ce a trecut dintr-o parte în alta”, a fost poziția președintelui Klaus Iohannis.
PSD a depus o plângere penală împotriva a trei reprezentanți ai guvernului Orban, pe care i-a acuzat de racolarea primarilor social-democrați.
Îți mai recomandăm PSD le-a făcut plângere penală la DNA unor reprezentanți ai Guvernului PNL. Acuzația: constituirea unui „grup infracțional organizat”