Foştii şefi ai Academiei de Poliţie - condamnare în dosarul şantajării jurnalistei Emilia Șercan

Potrivit procurorilor în 2019, Adrian Iacob şi Petrică Mihail Marcoci au coordonat transmiterea unor mesaje de amenințare jurnalistei Emilia Şercan. Cei doi voiau ca aceasta să înceteze investigaţiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul Academiei.

Fostul rector al Academiei de Poliție, Adrian Iacob, și fostul prorector, Petrică Mihail Marcoci, au fost condamnați, luni, la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul șantajării jurnalistei Emilia Șercan. Decizia Curții de Apel București poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile, transmite Mediafax.

Instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de Emilia Șercan, respectiv plata către aceasta a sumei de 80.000 lei cu titlu de daune morale.

În decembrie 2019, DNA i-a trimis în judecată, pentru instigare la șantaj, pe Adrian Iacob, la acea dată chestor de poliţie şi rector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza", şi pe prorectorul de atunci, Petrică Mihail Marcoci, comisar şef de poliţie.

Îți mai recomandăm Amenințare cu moartea a E. Șercan: Rectorul și prorectorul Academiei de Poliție demisionează, după acuzațiile DNA

Conform procurorilor, la sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie 2019, cei doi l-au determinat pe Gheorghe Adrian Bărbulescu, subinspector în cadrul Academiei de Poliţie, să transmită jurnalistei Emilia Şercan mesaje de ameninţare pentru a o determina să înceteze investigaţiile jurnalistice care vizau suspiciunile de plagiat din cadrul Academiei. Cei doi urmăreau astfel „eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională".

Gheorghe Adrian Bărbulescu a fost convins să cumpere mai multe telefoane la mâna a doua și cartele preplătite pentru a transmite mesaje de ameninţare Emiliei Șercan.

Într-un dosar separat, poliţistul Gheorghe Adrian Bărbulescu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Decizia a fost luată după ce poliţistul şi-a recunoscut vinovăţia şi a încheiat un acord cu DNA.

Potrivit deciziei de luni, Adrian Iacob și Petrică Mihail Marcoci trebuie să presteze 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Îți mai recomandăm Procurorii DNA fac percheziții acasă la rectorul Academiei de Poliție în cazul jurnalistei Emilia Șercan