Inaugurarea are loc în contextul discuțiilor periodice dintre UE, Ucraina, Republica Moldova, România și SUA cu privire la îmbunătățirea în continuare a eficienței coridorului Dunării.
Executivul comunitar a sprijinit inițiativa privind culoarele de solidaritate la acest punct de trecere a frontierei pentru fluidizarea traficului la frontieră și legături mai bune între Ucraina, Republica Moldova și România, transmite Comisia Europeană.
Controalele comune la frontierele dintre Ucraina și Republica Moldova vor accelera procesul de trecere a frontierei în ambele direcții, permițând ca mărfurile transportate pe cale rutieră să ajungă mai rapid la destinație, spune Comisia.
În plus, Uniunea Europeană a alocat 11 milioane de euro pentru lucrări de renovare și pentru posibila extindere a punctului de trecere a frontierei, precum și pentru dezvoltarea altor lucrări de infrastructură la frontieră.
„De la înființarea culoarelor de solidaritate în luna mai 2022, coridorul Dunării a fost un excelent exemplu de cooperare strânsă între Ucraina, Republica Moldova și România – cea mai mare parte a mărfurilor care ies din și intră în Ucraina au folosit acest coridor în ultimii doi ani, costurile logistice fiind comparabile cu cele pentru ruta Mării Negre. Cu sprijinul nostru, punctul îmbunătățit de trecere a frontierei dintre Ucraina și Moldova de la Reni, inaugurat astăzi, va reduce și mai mult timpul de așteptare la frontieră și, astfel, va spori atractivitatea acestei rute”, spune comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean.
Până în prezent, culoarele de solidaritate au permis Ucrainei să exporte peste 136 de milioane de tone de mărfuri, inclusiv cereale, minereuri și oțel și să importe peste 52 de milioane de tone de mărfuri.
Culoarele de solidaritate au generat venituri de aproximativ 50 de miliarde de euro pentru economia Ucrainei și au permis importul în Ucraina de bunuri din UE în valoare de aproximativ 107 miliarde de euro.
Rusia s-a retras vara trecută din acordul internaţional, intermediat de Turcia și ONU, care permitea Ucrainei să îşi exporte în siguranţă cerealele prin porturile sale de la Marea Neagră după ce Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie 2022.
Rusia a susținut că a renunțat la pact pentru că cererile sale de îmbunătățire a propriilor sale exporturi de cereale și îngrășăminte nu ar fi fost îndeplinite.
Decizia Rusiei a pus în pericol o rută importantă pentru Ucraina, unul dintre cei mai mari cultivatori şi exportatori de cereale şi oleaginoase.
După retragerea din acord Rusia a atacat unul din cele mai mari porturi ucrainene la Dunăre iar cotaţiile la grâu şi porumb au crescut.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
Îți mai recomandăm Poate România să ajute? Cum încearcă Ucraina să-și salveze agricultura și să evite o criză alimentară mondială