Inflația de stele și decorații nu e ceva de dată recentă, dar a căpătat aripi în ultimii ani, România ajungând să aibă mai mulți generali decât Marea Britanie, de exemplu.
În 2021, pe 26 noiembrie, președintele a semnat 44 de decrete prin care au fost înaintați în grad reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Serviciului de Pază şi Protecţie şi ai Serviciului de Informaţii Externe. Dintre aceștia 39 au primit o stea în plus la gradul de general.
Printre ei se numără şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, Viorel Pană, șeful Statului Major al forțelor aeriene, contraamiralul Ion Cristian Lișman, prim-adjunctul şefului SIE, Eugen-Mihail Nedelcu şi adjunctul tehnic al directorului STS, Mihai Mădălin-Virgil.
Dacă aceste nume nu au generat controverse, nu același lucru se poate spune despre înaintarea în grad a întregii conduceri a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Este vorba, așa cum arată Libertatea, inclusiv de șeful și adjunctul IGSU aflați în funcție în momentul în care ziarul a publicat, în 2019, filmul ținut ascuns de la intervenția la incendiul de la Colectiv. Dan Paul Iamandi era la vremea respectivă inspector general al IGSU și Cristian Radu adjunctul acestuia.
Paul Iamandi a fost avansat acum la general-locotenent cu 3 stele, iar Cristian Radu a ajuns, prin decretul semnat de președintele Iohannis, general de brigadă cu o stea.
Benone Dunduc a fost avansat de la colonel la general de brigadă cu o stea, el fiind al treilea adjunct al inspectorului general la departamentul Prevenție, unul supus multor critici.
Ca și în 2020, președintele a acordat avansări în grad multor angajați ai Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) și Serviciului de Protecție și Pază (SPP), care au câștigat o stea în plus.
Inflație de generali
Noii generali se adaugă celor aproximativ 1800 de generali activi sau în rezervă pe care-i are România. Potrivit datelor obținute de timpolis.ro, din 1990 și până în 2016, MApN avea 1.284 de generali dintre care 81 activi. Lor li se adaugă 315 generali din cadrul ministerului de Interne, 75 dintre ei fiind activi, ceilalți în rezervă.
Îți mai recomandăm Cronologia crizei politice: cele mai importante momente din ultimele trei luniServiciul de Informații Externe (SIE) avea în urmă cu patru ani 92 de generali, opt dintre ei fiind în activitate. Acestora li se adaugă generalii din SRI, serviciu care nu devăluie însă numărul generalilor.
Așa cum a arătat Europa Liberă, România are un număru de dublu de generali raportat la efectivele armate. În 2017, potrivit The Times, Marea Britanie avea 85 de generali de armată, la peste 250.000 de militari activi și în rezervă.
În 2016, România avea 81 de generali activi în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN) la 120.000 de militari activi și în rezervă
Decorații pentru toată lumea
Șeful statului nu s-a zgârcit în ultimii ani nici la decorații. A semnat aproape 150 de decrete prin care a decorat medici, ofițeri de Armată, din SRI, STS, SPP, unele în contextul pandemiei, cum ar fi Ordinul și Medalia Merit Sanitar în grad de Cavaler pentru Raed Arafat. Altele mai puțin explicabile.
Dacă anul trecut l-a decorat cu Ordinul și Medalia Bărbăție și Credință pe chestorul de poliție Ștefan Săvulescu, implicat în coordonarea acțiunii de la 10 august 2018, anul acesta l-a avansat, făcându-l chestor principal.
Îți mai recomandăm Analiză | Tăcerea patriarhului. De ce se teme PF Daniel să îndemne credincioșii să se vaccineze?Bogdan Berechet, cel care era șeful Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti în timpul protestelor din 10 august, a fost avansat anul acesta, în 26 noiembrie, chestor de poliție.
Gabriela Mădălina Sîia Cenușă, care era referent la cabinetul fostului ministru de Interne, Marcel Vela, a primit Ordinul și Medalia Națională pentru rezultatele remarcabile obținute în activitatea ei profesională. Înainte a fost consilier onorific și la Cultură, s-a ocupat intens de zona de beauty, de automobile și a avut și un internship de reporter de noapte la o televiziune.
Condițiile pentru a ajunge general în România
Ghidul carierei militare, din 2011, prevede că, pentru înaintarea în gradul de general sau similar, „coloneii/comandorii în activitate trebuie să se distingă prin pregătire şi competenţă profesională, să îndeplinească condiţiile legale de stagiu minim în grad, să fie evaluaţi potrivit nivelului lingvistic prevăzut în fişele posturilor la una dintre limbile engleză sau franceză, conform STANAG-6001, să fi obţinut calificativul de cel puţin «foarte bun», prin aprecierile de serviciu din ultimii doi ani de activitate, şi să fi absolvit cursul postuniversitar de perfecţionare în conducere strategică organizat de Universitatea Naţională de Aparare «Carol I» sau de Colegiul Naţional de Apărare, ori un curs similar pentru gradul de general de brigadă cu o stea/similar”.