În cazul Apple, instanța supremă a stabilit că un ordin al Comisiei Europene din 2016, ca Irlanda să recupereze 13 miliarde de euro în taxe neplătite de la companie, este îndreptățit.
Autoritățile de reglementare au stabilit că Apple a încheiat acorduri ilegale cu guvernul irlandez care au permis companiei să plătească în UE aproape zero taxe legate de activitățile sale din Europa în ultimii ani.
Într-un comunicat, Apple a transmis că decizia permite de fapt Uniunii Europene să impună o dublă impozitare pe veniturile companiilor care sunt deja impozitate în Statele Unite.
„Comisia Europeană încearcă să schimbe retroactiv regulile și să ignore că, așa cum cere legislația fiscală internațională, veniturile noastre erau deja supuse impozitelor în SUA”, a declarat, marți, Apple într-un comunicat.
În cazul Google, instanța supremă a fost de acord cu decizia Comisiei din 2017 de a amenda compania cu 2,4 miliarde de euro pentru că a acordat un tratament preferențial propriului serviciu de comparare a prețurilor față de ofertele rivale.
Google a transmis marți, într-o declarație, că este „dezamăgit” de decizie, dar că și-a ajustat deja produsele pentru a se conforma deciziei din 2017, inclusiv noi modele pentru a direcționa consumatorii către site-urile rivale de comparare a prețurilor. Unii concurenți s-au plâns însă că modificările Google nu sunt suficiente pentru a oferi o concurență loială.
Cele două cazuri abordează probleme juridice diferite. Cazul Google se referă în mare parte la legea antitrust, în timp ce cazul Apple se concentrează pe capacitatea Uniunii Europene de a interveni în politicile fiscale din țările sale membre, Irlanda în acest caz.
Îți mai recomandăm Comisia Europeană a amendat Apple cu 1,8 miliarde de euroApple și Google, probleme juridice și în SUA
Săptămâna aceasta, Google a ajuns la tribunalul federal din SUA după ce Departamentul de Justiție a acuzat compania de practici anticoncurențiale, pentru că ar fi abuzat de poziția sa dominantă în sectorul publicității digitale. Luna trecută, un judecător federal a decis într-un caz separat că Google are o poziție de monopol în căutarea pe internet pentru că a manipulat piața motoarelor de căutare. În decembrie, un juriu federal a declarat că managementul Google Play a încălcat, de asemenea, legile antitrust.
Apple se confruntă, de asemenea, cu un proces antitrust al Departamentului de Justiție din cauza politicilor sale privind iPhone.
În UE, Google are în curs alte două apeluri în dosare antitrust. În 2018, autoritățile de reglementare au amendat Google cu 4,34 miliarde de euro pentru încălcarea legilor antitrust pentru a-și consolida sistemul de operare Android. În 2019, compania a fost amendată cu 1,49 miliarde de euro pentru practici comerciale neloiale pe piața publicității digitale.
Apple se confruntă, de asemenea, cu acuzații din partea UE legate de gestionarea magazinului de aplicații și de politicile de pe piața de streaming muzical.
Victoriile în instanță împotriva giganților IT americani au fost anunțate de comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager, care își încheie mandatul în noiembrie.
Ea și-a făcut un nume din urmărirea acordurilor fiscale dintre companii Big Tech și țări din UE și încercările marilor companii IT de a-și sufoca concurența.
Îți mai recomandăm Google a încălcat legile anti-monopol, ca motor de căutare online, a decis un tribunal federal din SUAEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.