IAEA a trimis la Zaporojie mai mulți specialiști pentru monitorizarea centralei, începând din septembrie 2022, la jumătate de an după ce aceasta a trecut sub controlul rușilor. Însă nu sunt suficienți experți pe teren suficienți, iar celor patru oameni care sunt acolo nu li se acordă accesul necesar, transmit îngrijorați către guvernele vestice activiștii Greenpeace.
Din această cauză, este posibil ca siguranța de la centrala nucleară Zaporojie să fie supraestimată și ca situația să fie mai instabilă, în realitate. Activiștii de mediu acuză IAEA că „nu este capabilă să-și desfășoare mandatul”, dar că nu vrea să recunoască public acest lucru.
„IAEA riscă să normalizeze o criză nucleară periculoasă, fără precedent în istoria energiei nucleare, în timp ce își exagerează adevărata influență la sol”, declară specialiștii nucleari ai Greenpeace.
IAEA răspunde că fără ei, „lumea nu ar avea nicio sursă de informație independentă despre cea mai mare centrală nucleară a Europei”.
Potrivit raportului IAEA din septembrie, deși unele zone pot fi inspectate independent de către experți, „altele, precum acoperișurile reactoarelor sau halele turbinelor, au rămas inaccesibile timp îndelungat”. Rușii le-au cerut inspectorilor avertisment de o săptămână înainte să facă orice verificări.
Îți mai recomandăm Avertisment ONU: Perimetrul centralei nucleare Zaporojie este minatPotrivit agenției de știri naționale Ukrinform, ministrul Energiei din Ucraina, German Galushchenko, s-a întâlnit cu directorul IAEA, Rafael Grossi. Cei doi au discutat despre cât de necesară este susținerea comunității internaționale pentru a asigura că centrala nucleară se va întoarce în posesia ucrainenilor.
În timpul acelei întâlniri, Galushchenko a spus că rușii ignoră recomandările IAEA cu privire la eliberarea centralei nucleare.
Centrala nucleară de la Zaporojie, cu cele șase reactoare la malul râului Nipru, a fost ocupată de ruși în martie 2022. De atunci, nu mai produce electricitate iar cinci dintre reactoarele sale sunt în stare de shutdown (oprire) rece - în timp ce al șaselea trebuie să rămână în shutdown cald, pentru a produce aburul necesar tratării apei uzate.
La începutul războiului, în jur de 500-600 de soldați ruși păzeau centrala, de dinăuntru. Ei au depozitat tancuri și armament în preajma clădirilor, iar zona este minată. Urainenii averizează, din martie anul trecut , că rușii ar putea organiza un atac asupra centralei, cu potențiale efecte devastatoare.
Your browser doesn’t support HTML5
Pe malul opus al Niprului se află armata ucraineană, care se deplasează în ritm constant în teritoriile ocupate. Curând, ofensiva ar putea ajunge la centrala nucleară.
De-a lungul războiului, au avut loc mai multe atacuri asupra centralei. De mai multe ori, s-a pierdut accesul la curent, iar explozia barajului Nova Kakhovka - care alimenta centrala cu apă necesară pentru răcir, a devenit și ea o amenințare pentru siguranța centralei până când s-au săpat puțuri de apă.
În august, după ce centrala Zaporojie a pierdut accesul la curent, aceasta a ajuns în pragul unei opriri complete.