Luni, sindicatele din Educație au anunțat că acceptă ultima ofertă venită din partea Guvernului privind creșterile salariale, dar cu condiția ca ordonanța să cuprindă clar un articol distinct privind salariile debutanților. Greva din Educație continuă și luni, dar sindicatele au anunțat că profesorii și elevii se întorc la ore de marți.
Ordonanța de urgență cu creșterile salariale pentru profesori a apărut în Monitorul Oficial.
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale”, anunță sindicatele.
Profesorii condiționează suspendarea grevei de introducerea în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de luni a unui articol distinct care să cuprindă următoarele puncte:
- salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;
- acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.
În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată, precizează sindicaliștii.
Îți mai recomandăm Mii de profesori au protestat în București. Ce conține noua ofertă a Guvernului. OUG, în dezbatere publicăLa începutul ședinței de Guvern de luni, premierul Nicolae Ciucă a anunțat că are răspunsul scris al sindicatelor din Educație și ca urmare va adopta ordonanța de urgență.
„Coaliția de guvernare, guvernul pe care îl conduc au asumat cu maximum de responsabilitate, responsabilitate pentru rezolvarea problemelor din sistemul de educație. Și, încă o dată subliniez, sunt probleme care s-au acumulat în ani foarte mulți. Nu vreau să dau vina pe o anume moștenire, dar adevărul acesta este”, a spus Nicolae Ciucă.
Premierul a mai spus că guvernul a asigurat pentru anii școlari 2022-2023 și 2023-2024 o finanțare cu 8 miliarde de lei față de finanțările din anii 2021-2022.
„Trebuie să amintim că nu doar partea salarială e importantă, dar contează și investițiile pe care le facem în învățământ. Sunt bani care sunt alocați pentru dezvoltarea infrastructurii din întregul sistem de educație. Am curpins toate aceste elemente în noile legi ale educației”, a precizat Ciucă.
De asemenea, după ședința de Guvern, ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat că încetarea grevei din educaţie înseamnă o victorie a tuturor celor care au susţinut educaţia.
Ea a anunţat că Guvernul a adoptat în şedinţă două Ordonanţe de urgenţă care oferă garanţiile solicitate de cadrele didactice, pentru a avea încredere că rolul lor este recunoscut.
„Avem toate elementele de care avem nevoie, avem susţinerea societăţii, avem un pachet nou de legi care aduc reforme impotante, avem o finanţare fără precedent care pe lângă investiţiile în infrastructură, care sunt extrem de importante, pune respectul pentru profesia didactică şi oamenii şcolii în centrul procesului de a creiona educaţia aşa cum au nevoie copiii ţării”, a declarat Deca.
Ministrul a mai spus că săptămâna viitoare au loc probele scrise de la Evaluarea Națională, iar în această săptămână se încheie situația școlară a elevilor.
„În acest moment, odată cu anunţarea suspendării mişcării de protest, cadrele didactice se întoc în şcoli şi procesele educaţionale revin la normal, urmând ca aşa cum am anunţat ieri să urmeze toate etapele fireşti, încheierea situaţiei şcolare, evaluarea naţională care începe cu probele scrise de luni, 19 iunie şi apoi probele scrise de la Bacalureat, cu echivalarea probelor de competenţe cu mediile din cursul liceului”, a mai spus Deca.
Liderii sindicali din educaţie Simion Hăncescu şi Marius Nistor au prezentat luni, într-o conferinţă de presă, cifre din care rezultă că majoritatea covârşitoare a şefilor de filiale s-au pronunţat în favoarea suspendării grevei.
Precizările vin în contextul în care în mai multe judeţe cadrele didactice au declarat că nu au fost consultate sau că nu sunt de acord cu întreruperea protestului.
„Este doar o suspendare. Dacă constatăm că în viitoarea lege a salarizării nu se va regăsi ce s-a stabilit acum, greva se va relua. Politicienii care îndrăznesc să încalce ce și-au asumat acum se sinucid politic. Vom fi cu ochii pe ei”, a spus Marius Nistor.
Ce a propus Guvernul
Guvernul a propus o ordonanță de urgență prin care profesorii ar primi o majorare a salariilor cu 25%, un bonus de 1.500 de lei net anual pentru personalul didactic și didactic auxiliar și 500 de lei net pentru personalul nedidactic, până în 2027 și 50% – prima tranșă din noua grilă de salarizare de la 1 ianuarie 2024.
Îți mai recomandăm Explainer | Ce ordine de criză a dat ministrul Educației, Ligia Deca, pentru încheierea anului școlar. Fără probe orale la BacMarius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Spiru Haret, a declarat duminică despre Ordonanţa de Urgenţă pusă în transparenţă de Guvern că majorarea salarială pentru debutanţi va fi de aproximativ 31% şi se poate ajunge la 3.100 de lei net.
Ce prevede ordonanța Guvernului pentru mărirea salariilor din învățământ:
- o majorare salarială de 25% pentru toți angajații, față de nivelul de salarizare anterior ordonanței 53/2023;
- salariul debutantului să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie, de anul viitor, odată cu grila de salarizare nouă;
- 1.500 lei anual pentru personalul didactic de predare şi auxiliar până în 2027;
- 500 de lei anual pentru personalul nedidactic până în 2027;
- majorare cu 50% a primei tranșe din diferența între salariul actual și noua grilă, din noua Lege a salarizării, de la 1 ianuarie 2024.
Vineri, reprezentanții sindicatelor au anunțat că vor veni cu un răspuns pentru Guvern, luni, la ora 10.00, însă răspunsul a întârziat din cauză că au fost consultate sindicatele din toate județele.
„Colegii vor să vadă proiectul actului normativ. Ne vom pronunța mâine (luni – n.r.) la ora 10.00. Una dintre cerințele noastre încă nu a fost îndeplinită. Vom transmite Guvernului decizia noastră după ce colegii noștri intră posesia conținutului actului normativ”, a declarat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educație Spiru Haret.
Ce s-a modificat la examenele naționale
Ca urmare a celor trei săptămâni de grevă, calendarul examenelor naționale a fost schimbat în sensul că probele orale de compentențe de la bacalaureat nu se mai susțin, ci se echivalează cu cele obținute de elevi în anii de liceu.
Pentru anularea probelor de competențe, Guvernul a adoptat duminică o Ordonanță de Urgență. Aceasta cuprinde și faptul că Evaluarea Națională de la finalul clasei a VI-a nu se mai susține, iar concursul de titularizare va include doar o probă scrisă, fără inspecția de la clasă.
Duminică seara, ordonanța de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial.
În aceste condiții, deocamdată, probele scrise de la Evaluarea Națională s-ar putea susține după calendarul inițial.
Calendarul examenelor de Evaluare Națională
- 19 iunie – Limba și literatura română – probă scrisă
- 21 iunie – Matematica – probă scrisă
- 22 iunie – Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 28 iunie (până la 14.00) – Se vor afișa rezultatele înaintea contestațiilor
- 28 iunie (între orele 16.00 și 19.00)
- 29 iunie 2023 (între orele 8.00 și 12.00) – Depunerea contestațiilor
- 29 iunie – 4 iulie – Soluționarea contestațiilor
- 4 iulie – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.
Calendarul examenelor de Bacalaureat 2023
- 26 iunie 2023 - Limba şi literatura română - proba E.a) - proba scrisă
- 27 iunie 2023 - Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
- 28 iunie 2023 - Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d) - proba scrisă
- 29 iunie 2023 - Limba şi literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
În privința încheierii anului școlar, Ministerul Educației a decis printr-un ordin publicat săptămâna trecută modificarea regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar- ROFUIP- prin care mediile elevilor pot fi încheiate cu minim două note la o disciplină, dar de către profesorul ce predă materia respectivă.