Grupul civic Reset a depus mii de semnături împotriva lui Tudorel Toader

Reset Iași a depus listele de semnături strânse împotriva rectorului Universității "Alexandru Ioan Cuza", Tudorel Toader

Grupul civic Reset a depus, joi, la registratura Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași 1.300 de semnături ale studenților și absolvenților instituției, alături de alte peste 30.000 de semnături ale unei petiții, prin care cer demisia rectorului Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, care dorește un nou mandat.

Grupul Reset din Iași susține că mesajul pe care semnatarii vor să îl transmită este că nu mai vor încă un mandat de rector pentru Tudorel Toader.

Activitatea sa cel puțin controversată din timpul mandatului de ministru al Justiției a adus grave prejudicii de imagine acestei prestigioase instituții de învățământ. Cât timp va fi rector al acestei instituții, numele Universității va fi asociat cu omul care a făcut jocurile unei coaliții politice hotărâte să distrugă fundamentele justiției românești, care a demis în mod discreționar și abuziv șefii marilor Parchete, a creat o secție specială menită să timoreze magistrații și, cel mai grav, a fost creatorul moral și perfid al legii recursului compensatoriu”, au precizat reprezentanții Reset într-o postare pe Facebook.

La depunerea semnăturilor, membrii Reset au afișat și un banner care conține numele tuturor semnatarilor care au „declanșat procedura de evaluare” a lui Tudorel Toader.

În martie 2019, absolvenții de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași au demarat o campanie de strângere de semnături, invitând și studenții să li se alăture.

„Domnule profesor Tudorel Toader, ne este greu să știm care este adevăratul motiv pentru care ați ales să vă puneți toate cunoștințele acumulate în timp în slujba unei coaliții care pune în pericol viitorul României în cadrul Uniunii Europene, dar și al siguranței noastre ca cetățeni și care zilnic, prin aproape orice decizie pe care o ia, asediază statul de drept și sistemul judiciar", au scris absolvenții în scrisoarea de protest pe care au inițiat-o.

Tudorel Toader, în prezent rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, a anunțat, pe 27 noiembrie 2019, că își depune candidatura pentru un nou mandat și a declarat că nu înțelege de ce este contestat de profesori și studenți.

Tudorel Toader a susținut că activitatea lui ca ministru al Justiției nu a afectat imaginea Universității și că nu trebuie confundate cele două demnități. „În interiorul Universității, ca în interiorul oricărei colectivități, pot fi abordări diferite (...) Să nu confundăm perioada cât am fost suspendat din funcția de rector și mă aflam ca ministru al Justiției cu funcția de rector. Sunt demnități diferite, competențe diferite, perioade de exercitare diferite”, a spus Toader.

Încă din timpul mandatului de ministru al Justiției, Toader s-a confruntat cu proteste ale unor profesori și studenți din Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, care considerau că atacurile sale la adresa justiției afectează imaginea Universității. Protestele organizate de Liga Studenților au continuat și după ce Toader a plecat din fruntea Ministerului și s-a întors în fotoliul de rector.

Alegerile pentru funcția de rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași vor avea loc în luna martie 2020.