O hotărâre de guvern adoptată miercuri reglementează cuantumul şi condiţiile de acordare a sumelor forfetare pentru refugiații ucraineni.
Beneficiarii acestor ajutoare pot primi bani pentru acoperirea cheltuielilor de cazare maximum 3 luni consecutiv, scrie Agerpres care citează un comunicat emis de Executiv. Sumele de care beneficiază sunt de 750 lei/lună pentru o persoană singură şi 2.000 lei/lună pentru o familie.
De asemenea, se reduce cuantumul sumelor acordate beneficiarilor anteriori, găzduiţi în locaţiile stabilite de comitetele judeţene, precum şi al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă de la 750 lei la 500 lei/lună pentru persoana singură şi de la 2.000 lei la 1.500 lei/lună pentru o familie.
Conform unei alte modificări, în cazul antepreşcolarilor şi preşcolarilor, condiţia de a fi înscrişi în grupe de studiu se consideră îndeplinită şi în situaţia în care solicitantul prezintă un document emis de unitatea de învăţământ preuniversitar din care să rezulte că minorul nu poate fi înscris, din lipsa locurilor.
Până acum, această posibilitate nu exista. Ajutorul de stat se acorda doar celor care aveau copii înscriși într-o formă de învățământ în România, iar părinții lor aveau un job. Cu criza de locuri la grădinițe din sistemul preșcolar din România nu e greu de înțeles de ce această exigență a căzut, cel mai probabil la proba cu realitatea din teren.
„În plus, se elimină verificările realizate prin intermediul sistemului informatic PatrimVen şi a Sistemului Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR). Totodată, se stabileşte faptul că sumele rezultate din aplicarea HG nr. 368/2023 şi nevirate unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale se virează la data alocărilor bugetare cu această destinaţie”, se mai spune în comunicat.
Până în aprilie 2023, ajutoarele veneau prin programul „50/20” (50 de lei pentru cazare și 20 de lei pentru masă). Banii nu le erau oferiți direct refugiaților, ci le erau virați românilor care îi primeau în gazdă.
Din mai 2023, Guvernul a decis acoperirea cheltuielilor de cazare în mod diferențiat, respectiv de 750 de lei/ lună pentru persoana singură și 2.000 de lei/lună pentru o familie. La acestea se adaugă 600 de lei/ lună pentru fiecare persoană pentru acoperirea cheltuielilor de hrană.
Pentru a beneficia, adulții trebuiau să fie înregistrați la una dintre agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă sau a municipiului București sau, după caz, să fie încadrați în muncă pe teritoriul României și să-și înscrie copiii într-o formă de învățământ.
În februarie, refugiații ucraineni au ieșit în stradă pentru că nu-și mai primiseră banii pentru cazare și masă din luna iulie a anului trecut, deși îndeplineau condițiile impuse de statul român, iar Comisia Europeană virase României jumătate de miliard de euro pentru a-i ajuta pe cei prigoniți de războiul dus de Vladimir Putin în Ucraina, invadată total, nedeclarat și neprovocat pe 24 februarie 2022.
Îți mai recomandăm Refugiații ucraineni din România nu și-au primit banii de cazare și masă din iulie, deși UE oferă sute de milioane de euro