Guvernul de la Praga îngheață proprietățile Rusiei din Cehia

Ministrul ceh de externe, Jan Lipavski, a anunțat înghețarea activelor rusești din Cehia.

Guvernul ceh a înghețat pe 15 noiembrie proprietățile deținute de Rusia pe teritoriul ceh. Măsura vine după ce Praga a pus sancționat o companie care administrează proprietăți rusești în străinătate, transmite Reuters.

Biroul de presă al guvernului ceh a anunțat că țara și-a extins lista națională de sancțiuni și a inclus o firmă rusească, controlată de Kremlin, responsabilă de gestionarea activelor rusești în străinătate. Autoritățile de la Praga nu au numit compania.

„Veniturile sale din operațiuni servesc direct pentru finanțarea regimului Putin”, a declarat guvernul într-un comunicat.

„Activitățile comerciale ale companiei sunt în prezent ilegale, precum și eludarea și încălcarea acestei sancțiuni, iar toate activele sale din Republica Cehă au fost înghețate”, au mai transmis autoritățile de la Praga.

„Guvernul a aprobat înghețarea proprietății de stat a Rusiei în Cehia”, a spus și ministrul de externe, Jan Lipavski.

„Acesta este sfârșitul activităților comerciale folosite de Rusia pentru a finanța uciderea ucrainenilor”, a adăugat el.

Contul bancar al companiei va fi înghețat, la fel și listările proprietăților sale imobiliare.

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a salutat măsura autorităților cehe, pe care a numit-o „o poziție principială”.

„Cehia tocmai a înghețat toate activele statului rus. Aplaud acest pas principial și îi mulțumesc omologului și prietenului meu”, a transmis ministrul ucrainean de externe pe rețeaua X.

„Toate țările care nu au făcut încă acest lucru ar trebui să urmeze exemplul”, a mai spus oficialul ucrainean. „Banii rusești ar trebui folosiți pentru recuperarea Ucrainei în loc de crimă și distrugere.”

Republica Cehă este unul dintre cei mai puternici susținători ai Ucrainei în războiul cu Rusia, declanșat în februarie 2022.

Îți mai recomandăm Cum a ajuns Rusia să dețină cele mai scumpe proprietăți din centrul Sofiei, capitala Bulgariei