Propunerea a venit de la Sergiu Plop, secretar de stat la Ministerul Apărării din Republica Moldova, însă acesta nu a precizat motivul.
În aceeași ședință, Guvernul l-a numit pe Ghenadie Cojocaru în funcția de secretar de stat al Ministerului Apărării.
În iulie, Ohladciuc a spus într-un interviu pentru Europa Liberă că numărul cazurilor de violare a spațiului aerian moldovean de rachete și drone rusești „a fost mult mai mare” decât cel anunțat oficial, din cauza capacității reduse de detectare a acestora de către sistemele de monitorizare a spațiului aerian.
Generalul explica atunci că apartenența R. Moldova la un „bloc militar” ar fi o „soluție mult mai ieftină” de protejare a spațiului aerian, în condițiile în care apărare antiaeriană este la fel de costisitoare „ca și aviația”.
Eduard Ohladciuc a fost numit în fruntea Armatei Naționale a R. Moldova în noiembrie 2021, printr-un decret al președintei Maia Sandu, după demiterea lui Igor Gorgan.
În iunie 2024, autorii unei investigații publicate de „The Insider” susțineau că au intrat în posesia corespondenței de pe Telegram a lui Gorgan cu colonelul directoratului principal de spionaj din Rusia, Alexandr Makarov.
Din mesaje reieșea că Gorgan ar fi raportat în mod regulat despre situația politică internă din R. Moldova și a transmis date despre vizitele reprezentanților Ministerului ucrainean al Apărării, care ar fi cumpărat echipament militar și obuze pentru forțele armate ucrainene.
La scurt timp, Procuratura pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale a spus că a deschis o cauză penală privind transmiterea datelor ce țin de sistemul național de apărare.
Îți mai recomandăm Spionaj pentru Rusia în R. Moldova. Percheziții la Parlament. Doi funcționari, reținuți