Veniturile la buget cu 20 de miliarde de lei mai puțin în primul trimestru al anului 2023 fac guvernul să caute soluții de reducere a cheltuielilor publice.
Un proiect de Ordonanță de guvern, consultat de Europa Liberă și confirmat din mai multe surse, prevede înghețarea salariilor în tot sectorul bugetar la nivelul anului 2022, blocarea angajărilor noi, dar și interzicerea cumulului pensie-salariu la stat.
Cheltuielile de funcționare a instituțiilor și companiilor de stat sunt, de asemenea, afectate - ar fi interzisă cumpărarea de autoturisme, mobilier și aparatură birotică.
Documentul obținut de Europa Liberă poate fi consultat aici.
Proiectul de ordonanță apare public la doar ceva zile după ce premierul Nicolae Ciucă a declarat că nu este adeptul măsurilor de austeritate:
„De măsuri de cumpătare cred că se poate discuta, în așa fel încât gestionarea banilor publici să se facă într-un mod cât mai eficient”, a explicat Nicolae Ciucă.
Menținerea cheltuielilor în 2023 la nivelul lui 2022 este imposibilă.
Reprezentanții sindicatelor din Educație și Sănătate spun că înghețarea cheltuielilor la nivelul anului 2022 ar provoca probleme grave în sistem.
Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, afirmă că ordonanța ar duce la blocarea activității în învățământul preuniversitar.
„Menținerea cheltuielilor în 2023 la nivelul lui 2022 este imposibilă. Ar însemna să fie dați afara oameni, în condițiile în care noi avem deja deficit pe partea de personal. Ar însemna ca școlile nu își mai permită să plătească facturile la utilități.”
„Ne confruntam cu acest val de violență în școli. Noi trebuie să angajăm consilieri, avem nevoie de paznici, de personal. În forma actuala, ar trebui să se stopeze absolut tot”, adaugă Marius Nistor.
Nemulțumirile sindicaliștilor din Educație
- Plafonarea cheltuielile de personal la nivelul anului 2022 e imposibil de realizat în sistemul de învățământ, deoarece salariile cadrelor didactice se majorează odată cu trecerea la un grad didactic superior.
- Înghețarea cheltuielilor blochează atingerea de către personalul didactic auxiliar şi nedidactic a salariilor de bază prevăzute în Legea 153/2017.
- Se agravează deficitul de personal prin interdicţia cumulului pensiei cu salariul şi prin blocarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante.
- Se blochează activitățile de formare profesională, esenţiale în dezvoltarea carierei didactice.
Sindicaliștii din trei federații din Educaţie au început deja să strângă semnături pentru declanșarea grevei generale, ca reacție la posibila plafonare a cheltuielilor.
Până atunci, în 25 şi 26 aprilie, sindicaliștii anunță că vor picheta sediul Guvernului, iar în 10 mai va avea loc un marș de protest.
Limitarea cheltuielilor la nivelul anului precedent nu ține cont de dublarea sau chiar triplarea prețurilor la medicamente.
La rândul lui, președinte Uniunii Sindicale SANITAS București, Viorel Husanu, afirmă că în cazul în care prevederile din proiectul de ordonanță se vor aplica în sistemul sanitar, pacientul va avea cel mai mult de suferit:
„Limitarea cheltuielilor la nivelul anului precedent nu ține cont de dublarea sau chiar triplarea prețurilor la medicamente. Utilitățile s-au scumpit de asemenea. Pacienții au alocați 22 de lei pe zi pentru masă. Ce poți să le oferi de 22 de lei pe zi ca să îi ajute cu însănătoșirea? În plus, cheltuielile de personal nu pot fi limitate la cheltuielile de anul trecut pentru ca salariile au crescut de la 1 ianuarie.”
Pe lângă sindicaliștii din Educație și Sănătate, și primarii resping propunerile din proiectul de ordonanță care ar duce, afirmă ei, la blocarea administrației publice locale.
Președinte executiv al Asociației Municipiilor, Constantin Toma, primar al Buzăului, spune că plafonarea cheltuielilor de personal la nivelul lui 2022 ar afecta grav și programele de dezvoltare ale orașelor:
„Noi avem nevoie să angajăm specialiști care obțină fonduri și să deruleze proiecte europene. De exemplu, municipiul Buzău este în situația de a gestiona fonduri de 200 de milioane de euro doar cu 8 oameni. Dacă s-ar aplica limitarea cheltuielilor de personal, degeaba mai atragem fonduri europene, pentru că nu le mai putem derula.”
Constantin Popa atrage, de asemenea, atenția că cele mai mari cheltuieli cu angajații din sectorul public sunt la nivel central, nu la cel local:
„Din peste 1270 de mii de angajați la stat, doar 276 de mii sunt la nivel local. Peste 1 milion de oameni sunt angajați la nivel central. Dacă a crescut numărul de angajați în zona bugetară, a crescut mai ales la nivel central”.
Coaliția de guvernare discută, luni, soluțiile de limitare a cheltuielilor de la bugetul de stat. O miză este reducerea riscului de tensiuni sociale, iar una din variantele în discuție ar fi renunțarea la interdicția de cumulare a pensiei cu salariul. Aceasta nu ar rezolva principalele nemulțumiri ale sindicatelor.
Îți mai recomandăm Subfinanțarea orașelor mici. De ce este acuzată conducerea asociației orașelor din România de complicitate cu Puterea