Hassan Nasrallah, liderul suprem Hezbollah, vânat de Israel

Hassan Nasrallah a transformat Hezbollah într-o entitate politică și militară puternică în Liban și un jucător regional major datorită asistenței considerabile din partea Iranului.

În cei peste 30 de ani petrecuți la conducerea Hezbollah, Hassan Nasrallah, pe care armata israeliană susține că l-a ucis, a transformat miliția șiită într-o forță politică majoră în Liban și într-un adversar puternic al Israelului.

În acest timp, clericul în vârstă de 64 de ani a devenit una dintre cele mai puternice și polarizante figuri din Orientul Mijlociu.

Pentru mulți membri ai comunității șiite din Liban, un grup marginalizat din punct de vedere istoric, el este un erou. Dar alții îl consideră un războinic care a târât țara în conflicte regionale.

Hezbollah este considerat în totalitate o organizație teroristă de către Statele Unite, însă Uniunea Europeană a plasat pe lista neagră doar aripa armată a grupării.

Nasrallah s-a născut în 1960 într-o familie săracă din suburbiile sudice ale capitalei, Beirut. După ce a studiat la un seminar șiit din Irak, Nasrallah s-a alăturat mișcării Amal, o miliție care a căutat să ridice statutul comunității șiite din Liban.

După invazia Israelului în sudul Libanului în 1982, în timpul războiului civil din Liban, Nasrallah s-a alăturat nou-formatului Hezbollah.

Cleric carismatic și orator priceput, Nasrallah a urcat rapid în rândurile Hezbollah. Când Israelul l-a asasinat pe șeful Hezbollah, Abbas al-Musawi, în 1992, Nasrallah a fost ales ca succesor al său la vârsta de 32 de ani.

Nasrallah vorbește în timpul unei conferințe de presă la Beirut în timpul celui de-al doilea război din Liban în iulie 2006.

Nasrallah a creat o relație strânsă cu Iranul, majoritar șiit.

Cu asistență financiară și politică semnificativă din partea Teheranului, Nasrallah a transformat Hezbollah într-o entitate politică și militară puternică în Liban și un jucător important în regiune.

Lupta Hezbollah împotriva Israelului i-a adus susținere lui Nasrallah în interiorul și în afara Libanului. În 2000, în urma atacurilor persistente ale Hezbollah, Israelul și-a retras forțele din sudul Libanului după o ocupație de 18 ani.

În 2006, răpirea de către Hezbollah a doi soldați israelieni a declanșat un război devastator de 34 de zile cu Israelul. În ciuda distrugerilor și pierderilor de vieți omenești cauzate, războiul a întărit poziția Hezbollah în Liban și în regiune.

Sub conducerea lui Nasrallah, Hezbollah a venit în ajutorul președintelui sirian Bashar al-Assad în timpul războiului civil din această țară, a antrenat miliții susținute de Iran în Irak și Yemen și a ajutat Hamas, organizație desemnată teroristă de către SUA și UE.

Hezbollah a fost, de asemenea, acuzat că a orchestrat atentatul mortal din 1994 asupra unui centru comunitar evreiesc din capitala argentiniană, Buenos Aires.

Susținătorii Hezbollah din capitala libaneză, Beirut, urmăresc un discurs televizat al lui Nasrallah, vorbind dintr-o locație nedezvăluită în iulie.

Clericul a fost rar văzut în public în ultimele două decenii.

Purtând un turban negru, Nasrallah ține adesea discursuri video lungi din locații secrete, din motive de securitate.

De la izbucnirea războiului din Gaza în octombrie 2023, Hezbollah și Israel au schimbat constant atacuri transfrontaliere. Hezbollah a declarat că acționează în solidaritate cu palestinienii.

Organizația lui Nasrallah a suferit eșecuri majore în ultimele luni. Israelul a asasinat membri cheie ai conducerii Hezbollah, a neutralizat o parte semnificativă a arsenalului său militar și i-a întrerupt comunicațiile.

În cel mai recent discurs al său din 19 septembrie, în urma presupuselor atacuri israeliene care vizează dispozitivele electronice folosite de membrii Hezbollah, Nasrallah a avertizat Israelul că „răzbunarea va veni”.

Îți mai recomandăm Moartea liderului Hassan Nasrallah în urma atacurilor israeliene, confirmată de Hezbollah

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.