O mașină a jandarmeriei este parcată în fața Casei de Rugăciuni Ohel Moshe din Cluj-Napoca. Este o zi de vineri și la apus începe șabatul, ziua de odihnă în religia iudaică. Casa de rugăciuni ar trebui să fie deschisă , dar nimeni nu este acolo. Pereții clădirii derăpănate sunt acoperiți de graffiti, un vitraliu pe strada lăturalnică amintind că este un loc religios. Trei jandarmi supraveghează intrarea în timp ce analizează oamenii de pe stradă.
„Suntem aici când au loc slujbe sau la evenimente speciale, pentru că astfel oamenii se simt mai in siguranță. Mai ales după atentatele de la Cluj”, spune unul dintre jandarmi.
Your browser doesn’t support HTML5
5 lucruri despre Auschwitz
Termenul atentat este folosit pentru a descrie diferite acțiuni antisemite care s-au întâmplat în Cluj-Napoca în ultimii ani, precum: graffiti-uri pe pereții sinagogii care negau existența Holocaustului în 2017, colinda antisemită transmisă de Televiziunea Română Cluj în 2013, unde s-a cântat versul „jidovan afurisit” și, anul acesta, afișele care cereau boicotarea finalei concursului Eurovizion din Tel Aviv, pe care scria „Fără spectacole pe pământ ocupat”. Grupul informal Solidaritate România-Palestina și-a adjudecat răspândirea afișelor în oraș, negând însă orice intenție de antisemitism sau xenofobie.
„Nu au avut loc acțiuni fățișe, pe stradă, dar antisemitismul există intern. Nu trebuie însă să generalizăm, sunt acțiuni ale unor huligani, nu ale majorității” spune Robert Schwartz, președintele Comunității Evreiești din Cluj, care numără în prezent 420 de membri. Dintre aceștia, doar „trei-patru” sunt întorși din Israel: „eu am rămas aici din patriotism” spune cu un surâs timid Schwartz.
Nici Valer Plugaru, președintele Comunității Evreiești din Brașov, nu a părăsit înainte de revoluție România pentru a se muta în Israel, „cu toate că aveam posibilitatea”. Acesta a rămas alături de familie în țară, idealist fiind în ceea ce privește evoluția României. Însă „acum țara este pe mâinile cui nu trebuie”, își împărtășește trist, părerea personală. Comunitatea evreiască din Brașov numără 131 de membri născuți de mamă evreică, media de vârstă depășind 76 de ani.
Relația comunității evreiești din Brașov este una „susținută” cu autoritățile locale, exemplul principal fiind Parcul Trandafirilor redenumit Rishon LeZion, după numele orașului din Israel cu care este înfrățit. Acțiuni cu tentă antisemită, ca de pildă inscripții „necuvenite” pe clădiri sau ruperea drapelului israelit s-au întâmplat și în Brașov. Președintele comunității nu este însă îngrijorat de amploarea acestor gesturi: „Sunt manifestări cu totul și cu totul sectare și nu foarte energice. Manifestări de acestea să îți spună `jidan` sunt, până la urmă, rare, cel puțin eu nu am auzit des asemenea cuvinte.”
Institutul Național Pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” (INSHR) a atras atenția privind educația deficitară a României privind crimele Holocaustului, respectiv au semnalat creșterea unui comportament antisemit, îndeosebi în mediul online. Conform unui studiu realizat de INHSR în 2017, doar 23% dintre români știau că există o zi națională dedicată Comemorării Victimelor Holocaustului și mai puțin de 1% au precizat corect data de 9 octombrie.
Comunitatea evreiască din România numără mai puțin de 7000 de membri. Cu toate acestea, tendințe antisemite sunt răspândite prin țară, cele mai grave fiind vandalizarea casei lui Elie Wiesel în 2018 și distrugerea cimitirului evreiesc din Huși în mai anul acesta.
„Distrugeri în cimitire...ce aveau de împărțit cu morții? E tare de plâns să vezi distruse monumente funerare”, comentează Vasile Plugaru. Inculpații de la Huși au fost trei adolescenți care exersau arte marțiale. În cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă, Radu Ioanid, numit recent ambasador al României în Israel și care a lucrat ani de zile la Muzeul Memorial al Holocaustului din SUA, și-a exprimat temerile că vinovații vor fi „adolescenți care doar s-au distrat sau indivizi bolnavi psihic în așa fel încât să nu existe nici un fel de responsabilitate reală".
„Antisemitismul nu e acum la nivel de politică de stat. Există locuri unde anumite atitudini antisemite sunt mai fățișe. Dar în Brașov manifestările sunt sporadice și de mică amploare. În Brașov, nu am văzut acte de antisemitism dure, în afară vremurile când și eu copil de trei ani, purtam steaua galbenă în piept” spune Vasile Plugaru.
Sinagoga din Brașov este deschisă vizitatorilor, invitând la dialog întreaga comunitate a orașului. Interiorul clădirii este un alb imaculat, cu accente de albastru. „Nu am înteles niciodată cum casa Domnului poate fi întunecată, atunci când El înseamnă lumină”, comentează Plugaru. În curte este un monument dedicat comemorării victimelor Holocaustului, care amintește și numele a 240 de evrei născuți în Brașov care au pierit în timpul războiului.
În contrast, sinagoga neologă din Cluj-Napoca este, în general, închisă publicului,”pentru că nu este acolo niciun paznic”, menționează președintele comunității evreiești din Cluj. Casa de rugăciuni se află pe o stradă istorică, dar famată a Clujului, fiind înconjurată de case de amanet și cafenele discutabile. Întrebat fiind de ce comunitatea evreiască din oraș pare atât de retrasă sau chiar absentă din societate, Schwartz a menționat că presa clujeană nu este interesată de evenimentele organizate de comunitate:
„Media apare la scandal. Avem activități la care invităm și presa românească și cea maghiară, ei mai publică despre noi. Evenimentele noastre nu au ecou în media pentru că nu există scandal. Nu sunt ´știri´ în sensual actual”.
Comentând lipsa de informare, îndeosebi în școli, privind aportul României la Holocaust, Robert Schwartz este de părere că „mulți sunt plictisiți de subiect. Nu știu esența a ceea ce s-a întâmplat în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Este important de făcut diferențierea cu crimele comunismului, atroce și ele, pentru ca aceasta a fost o crimă împotriva umanității. Trebuie înțeleasă și diferența între Holocaust (arderea trupurilor în lagărele de exterminare) și Shoah (genocidul). Dar trebuie predat și povestit cu tact, nu ca prelegeri în școală.”
În ciuda lipsei de antisemitism fățiș pe străzile Clujului sau ale Brașovului, purtarea kipei, un acoperământ al capului, pe stradă este văzută drept o atitudine ostentativă, chiar și fără consecințe periculoase:
„Dacă o uit pe cap, mă duc liniștit. Dar să mă duc neapărat într-o adunare neevreiască și să pun kipa pe cap...Nu provoc”-glumește Valer Plugaru.