Holodomorul, genocid la care a fost supus poporul ucrainean de sovietici, condamnat în Parlamentul României

Parlamentul României, în timpul discursului susținut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, prin apel video - 4 aprilie 2022

Deputații și senatorii români au votat miercuri, în ședință comună, Declaraţia Parlamentului României care condamnă foametea deliberată (Holodomor) la care a fost supus poporul ucrainean de ocupația sovietică în anii 1932 - 1933.

Parlamentul României a votat cu 248 de voturi pentru și o abținere adoptarea declarației care comemorează genocidul ucrainean, soldat cu 10 milioane de victime, prin încălcarea celor mai elementare drepturi și libertăți cetățenești.

Declaraţia a fost citită în plen de deputatul din grupul minorităţilor naţionale, Nicolae Miroslav Petreţchi, și recunoaşte Holodomorul drept crimă comisă împotriva poporului ucrainean şi a umanităţii, transmite Agerpres.

Documentul exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean și aduce un omagiu victimelor înfometării deliberate la care ucrainenii au fost supuși între anii 1932 - 1933 de ocupația sovietică.

Declaraţia mai condamnă și modul criminal în care românii din Basarabia au fost supuşi foametei deliberate, colectivizării forțate din 1946 -1947 .

Integrarea europeană, se spune în document, are la bază reconcilierea și asumarea momentelor tragice din istoria secolului al XX-lea, pentru construcţia unui viitor comun, bazat pe valori şi principii împărtăşite împreună iar comemorarea unor tragedii de acest fel ajută la prevenirea unor evenimente similare în viitor.

Îți mai recomandăm Parlamentul European a declarat Rusia „stat sponsor al terorismului”

„Holodomorul a reprezentat un asasinat unic pe teritoriul Uniunii Sovietice, prin dimensiunea, ritmul şi natura crimelor săvârşite de către liderii şi instituţiile Uniunii Sovietice. La începutul anilor '30, curajul şi îndârjirea ucrainenilor de a se opune colectivizării au declanşat ura dezlănţuită a sistemului totalitar. Istoricii estimează că peste 4.000 de rebeliuni şi revolte locale au avut loc împotriva colectivizării, impozitării, terorii şi violenţei din partea autorităţilor sovietice la începutul anilor 1930. (...) Pierderile de vieţi omeneşti au fost de ordinul a 10 milioane de victime. Cifrele reale nu vor fi cunoscute niciodată", a declarat deputatul PNL Alexandru Muraru.

România, a spus liberalul, se alătură astfel statelor democratice care recunosc, astfel, acțiunile, „genocidale, sistematice, directe, cinice, criminale ale Uniunii Sovietice şi liderilor ei de a distruge fizic naţiunea ucraineană".

El a amintit că, în prezent, după ce Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, peste 14 milioane de ucraineni și-au părăsit casele iar atacurile violente, gropile comune și execuțiile sumare au întors Europa în urmă cu 90 de ani.

„Distrugerea deliberată a structurilor energetice, a alimentării cu apă şi gaz a Ucrainei, au o ţintă deliberată: de a înfometa, de a provoca suferinţă şi o moarte lentă a poporului ucrainean şi de a determina un exod în masă fără precedent. Toate aceste metode ne demonstrează că Vladimir Putin şi elita militară şi politică de la Kremlin au reluat de fapt planul lui Stalin de a distruge naţiunea ucraineană şi acest lucru trebuie să provoace nu doar revolta, ci şi solidaritatea umanităţii", a transmis Alexandru Muraru.

Foametea ucraineană (1932-1933), cunoscută și ca Holodomor (golod - foamete, mor - dispariție în masă), a fost una dintre cele mai mari tragedii din istoria modernă a ucrainenilor, soldată cu 10 milioane de victime.

Dacă despre foametea din Ucraina sovietică se poate spune că poate fi încadrată în contextul general din întreaga URSS, în care și alte regiuni au fost afectate în egală măsură, Holodomorul este politica deliberată a Moscovei, din ordinul lui Stalin, de înfometare a teritoriilor locuite de etnici ucraineni.

Când vorbesc de Holodomor, cercetătorii fac referire la politica deliberată a Uniunii Sovietice de distrugere a națiunii ucrainene, ca factor politic și entitate socială, spune specialistul în științe politice Yaroslav Bilinsky („Was the Ukrainian Famine of 1932-1933 Genocide? Journal of Genocide Research”, 1999).

Istoricii încă mai discută dacă politicile care au dus la Holodomor cad sau nu sub incidența prevederilor Convenției asupra genocidului, iar mai multe țări - acum și România - au recunoscut Holodomorul ca genocid.

Pe 28 noiembrie 2006, parlamentul Ucrainei a aprobat o rezoluție care afirmă că foametea forțată din perioada sovietică a fost un act de genocid împotriva poporului ucrainean.