Se spunea în vechime că Egiptul este un dar al Nilului. Fără apa fluviului, statul legendar al faraonilor nu ar fi putut exista. Ei bine, regiunea Sughd din nordul Tadjikistanului din Asia Centrală este un bazin agricol îmbelșugat. Râul Syr Darya străbate 144 de kilometri în Tadjikistan, dar abia dacă le e de ajuns cultivatorilor de bumbac, orez și fructe. Plus că alimentează pe traseu și două hidrocentrale importante.
Corespondentul foto al RFE/RL Petr Trotsenko a urmărit râul prin Tadjikistan pentru a vedea cum Syr Darya susține viața oamenilor, cum le înmulțește resursele și, prin urmare, cum influențează geopolitica în Asia Centrală.
Râul Syr Darya River în regiunea Sughd din Tadjikistan.
Este 4:30, dis de dimineață, când plecăm să ne întâlnim cu fermierii din regiunea Sughd din Tadjikistan.
În aceste locuri, trebuie să îți faci treaba înainte ca soarele să înceapă să ardă. De-a lungul săptămânii pe care am petrecut-o în regiune, temperatura a ajuns, aproape în fiecare zi, la 50 de grade Celsius.
Plantații de orez de-a lungul râului Syr Darya în regiunea Sughd.
Aproape 93% din suprafața Tadjikistanului e ocupată de munți, așa că oamenii de aici cunosc foarte bine valoarea terenului fertil. De-a lungul graniței cu Uzbekistanul, câmpia inundabilă a râului Syr Darya este folosită din plin de fermierii locali. Cei mai mulți cultivă bumbac.
Farrukh Zabitov, șeful fermei Fariza, a avut noroc cu geografia locului. Câmpul lui se află chiar pe malul râului Syr Darya. Dar el plătește pentru timpul în care funcționează pompele de apă care îi irigă câmpurile.
„Anul ăsta, prețul apei a crescut cu 150%”, spune el. „Înainte, plăteam 20 de somoni (1,80 dolari americani) pe hectar pentru fiecare oră de irigare. Anul ăsta, am plătit 50.”
În același timp, prețul bumbacului „a scăzut așa de mult, încât nu mai fac niciun profit cu el”, adaugă fermierul.
Farrukh Zabitov arată câmpurile de bumbac pe care le lucrează în regiunea Sughd.
Acum trei ani, 1 kilogram de bumbac se vindea cu 15 somoni, dar în 2023, prețul nu a sărit de 5-6 somoni. „Ar fi așa bine dacă am lua, anul ăsta, măcar 10 somoni pe kilogram!”, spune Zabitov.
Producția de bumbac este una dintre cele mai importante industrii din Tadjikistan. Unii experți leagă scăderea prețului bumbacului de invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina și de sancțiunile care au urmat pentru Moscova.
Rusia, care era unul dintre marii cumpărători de bumbac ai Tadjikistanului, cumpără din ce în ce mai puțin, pentru că are dificultăți în a vinde altor țări produsele finite.
„E tot mai greu”, oftează Zabitov înainte de a se întoarce grăbit la muncă. Vara, fiecare secundă pe câmpurile de bumbac contează.
Localnici pe un câmp din apropierea hidrocentralei Farhad.
În timpul vizitei mele în Tadjikistan, mulți alți fermieri mi-au spus că nu mai este profitabil să cultive bumbac. Impozitele pe terenuri sunt în creștere, apa și îngrășămintele sunt scumpe, iar bumbacul trebuie vândut pe o sumă infimă.
Pe vremea sovieticilor, cei mai mulți fermieri de aici lucrau la „colectivă” (în ferme colective). După prăbușirea URSS, mulți dintre acești muncitori au sfârșit prin a închiria terenurile fermelor de la noul lor stat independent.
Abdullo Niyazov este unul dintre ei: de mai bine de 30 de ani, închiriază și lucrează pământ. Pe una dintre parcele a pus bumbac, pe alta - caise. Statul îi cere fermierului să cultive și o anumită proporție de bumbac; altfel, spune el, s-ar ocupa doar de caise. Pomii fructiferi cer puțină atenție și întotdeauna există piață stabilă pentru caisele uscate.
Fermierul Abdullo Niyazov prezintă recolta de la caișii pe care îi îngrijește în regiunea Sughd.
Întreaga familie a lui Niyazov este implicată în culesul caiselor din cei 25 de pomi. Momentul critic e recoltarea - fructele pot putrezi dacă nu sunt culese la timp și uscate corespunzător.
Dar până la uscare/ deshidratare, cea mai important lucru este ca pomii fructiferi să fie udați.
„Avem un șanț care trece pe aici și o pompă instalată cu un contor de apă”, îmi explică el cum anume își irigă câmpurile din râul Syr Darya. „Plătim un pic mai mult pentru apă, parcela noastră este departe de râu”.
Pompa o întreține pe banii lui.
„Caișii nu au nevoie de multă apă, dar bumbacul este foarte însetat. Vom vedea ce venituri vom avea în toamnă”, spune el.
Setea bumbacului încruntă multe sprâncene în Asia Centrală, unde regiuni întregi sunt aride, iar nevoile de apă sunt foarte mari.
Caisele sunt pregătite pentru uscare.
Într-una dintre ceainăriile de pe malurile râului Syr Darya din Khujand, al doilea oraș ca mărime din Tadjikistan, ne-am întâlnit cu Nehmatullo Mirsaidov, jurnalist și expert în agricultură și resurse de apă. Dinspre râu venea o briză răcoroasă – o ușurare față de căldura toridă a câmpiilor.
Nehmatullo Mirsaidov spune că presiunea asupra râului este în creștere din cauza secetei, a micșorării ghețarilor din cauza schimbărilor climatice și a utilizării ineficiente a apei, în principal de către cultivatorii de bumbac.
Jurnalistul Nehmatullo Mirsaidov este și specialist în agricultură.
„Apa din Syr Darya nu este folosită cu înțelepciune. E utilizată ineficient în special în Turkmenistan și Uzbekistan, care cultivă mult mai mult bumbac decât Tadjikistan”, spune Mirsaidov.
„Cred că o modalitate de a rezolva problema apei este reducerea producției de bumbac și trecerea la horticultură”, afirmă el.
„În ciuda faptului că terenurile sunt închiriate fermierilor privați din Tadjikistan, statul încă le cere să cultive bumbac. În mod ideal, bumbacul ar trebui să fie cultivat doar în cantitățile necesare prelucrării pe piața internă. Cu toate acestea, se pare că este profitabil pentru unii să cumpere materii prime de la fermieri și să le vândă pe piața externă.”
Râul Syr Darya River în regiunea Sughd.
Cultivarea bumbacului, după cum spune Mirsaidov, scade treptat în Tadjikistan, Uzbekistan și Turkmenistan; totuși, rămâne principalul produs agricol al acestor țări din Asia Centrală.
Pe de altă parte, specialistul sugerează că deficitul de apă pentru irigații ar putea fi rezolvat prin introducerea unor tehnologii moderne precum irigarea prin picurare sau prin utilizarea apei de ploaie.
„Desigur, nu este ieftin, dar mai devreme sau mai târziu trebuie să o facem”, spune specialistul.
„Trebuie să atragem fonduri din străinătate, dar investitorii străini tind să nu fie interesați de Tadjikistan deoarece terenurile noastre nu sunt proprietate privată. Nu e nicio garanție că investitorii străini nu își vor pierde banii mâine”.
Câmpuri de bumbac de-a lungul râului Syr Darya.
În regiunea Sughd, pe râul Syr Darya, sunt două centrale hidroelectrice (HPP), Farhad și Kairakum.
Barajul Farhad, care datează din epoca sovietică, e situat pe teritoriul Tadjikistanului, dar centrala sa electrică este deținută de Uzbekistan. Acest aranjament neobișnuit este rezultatul unui conflict cu privire la instalație, care a izbucnit în timpul războiului civil din Tadjikistan, din 1992-1997.
O dispută de lungă durată între cele două țări a fost soluționată abia în 2018, când Tadjikistanul și Uzbekistanul au semnat un acord prin care tadjicii asigură paza instalației, în timp ce exploatarea centralei e făcută de uzbeci.
Canal lângă clădirea hidrocentralei Farhad.
Majoritatea celor care locuiesc pe partea tadjică a graniței sunt etnici uzbeci, dar vorbesc bine limba tadjică și consideră Tadjikistanul patria lor.
Azat este etnic uzbek, are 57 de ani și supraveghează pompa care livrează apă din râul Syr Darya până în satele de munte din districtul Spitamen. Înainte de slujba aceasta, era profesor.
„Acum nu mai există profesori bărbați în școli, ci doar femei”, spune Azat, descriind cum s-a încheiat cariera lui de profesor.
„Salariul lunar era mic. Eu câștigam în medie 700 de somoni (65 de dolari) pe lună. Este imposibil să întreții o familie cu un salariu atât de mic.”
Așa că lucrează acum part-time la pompă și îngrijește vite, acasă, în apropiere.
Azat (dreapta) și prietenul lui Davlad, etnic tadjic.
Azat are grijă ca cele șase pompe de la stație să le furnizeze cantitatea potrivită de apă celor care au nevoie de ea. „Tu mă suni și îmi spui să trimit apă, iar eu pornesc pompa și apa va curge”, spune Azat mândru de rolul lui în irigarea zonei.
„Anul acesta, a fost suficientă apă în Syr Darya, dar vara trecută a fost foarte puțină”, spune Azat. „Totul depinde de căderile de zăpadă. Dacă zăpada cade abundent în munți, va fi multă apă.”
„O mare parte din apă curge în Syr Darya din ghețarii Andijan și Osh din Kârgâzstan. Atunci când este multă apă, Kârgâzstanul dă voie ca mai multă apă să curgă și aici. Atunci când este mai puțină apă, nu vor să piardă nimic. De asemenea, au propriul lor pământ și propriii lor oameni.”
Un bărbat fotografiază apusul soarelui deasupra rezervorului Kairakum, cunoscut și sub numele de Marea Tadjikă.
Aflată la aproximativ 55 de kilometri est de centrala electrică Farhad, hidrocentrala Kairakum funcționează din 1957.
În spatele barajului de la Kairakum, Syr Darya este reținut într-un rezervor masiv cunoscut sub numele de Marea Tadjikă.
Lacul artificial este crucial pentru regiune. În 2021, când a fost secetă puternică, Tadjikistanul a alocat Kazahstanului aproximativ 315 milioane de metri cubi de apă din rezervor.
Copii care se răcoresc în Marea Tadjică.
Pe malurile Mării Tadjice, localnicii înoată și pescuiesc, iar fermierii cultivă bumbac, orez, castraveți și roșii.
Într-o orezărie care ajunge până la marginea rezervorului, Abdullahob se declară absolut recunoscător pentru că ferma lui e aproape de apă. Bărbatul în vârstă de 54 de ani poate recolta până la 2 tone de orez într-un an bun. Pe piața locală, obține un profit suficient pentru a-și întreține familia.
„Varietatea de orez pe care o cultiv se numește kenja. Este bun pentru pilaf, boabele sunt mici”, spune Abdullahob.
„Totul crește bine aici. Dacă ești vigilent și pui îngrășăminte la momentul potrivit, randamentul va fi bun. Desigur, se folosește multă apă pentru cultivarea orezului, dar această apă se întoarce direct în mare. Boabele de orez și picăturile de apă sunt gemene”.
Abdullahob la orezăria de lângă Marea Tadjică.
Abdullahob ar vrea să lucreze aici cel puțin până când se va pensiona și apoi să transmită orezăria mai departe copiilor sau nepoților săi.
„Cel mai important este să fiu destul de sănătos ca să pot lucra”, spune el. „Și să existe apă”.
Acesta este al doilea episod al unei serii de povești fotografice de pe râul Syr Darya și afluenții săi. Calea navigabilă trece de la munții din Kârgâzstan prin Tadjikistan, Uzbekistan și, în cele din urmă, ajunge în Marea Aral din Kazahstan. Corespondentul foto Petr Trotsenko de la Serviciul Kazah al RFE/RL a urmărit lungimea râului pentru a documenta modul în care acesta susține viața în Asia Centrală și a vorbit cu experți despre starea actuală a acestei căi navigabile vitale. Primul episod - Râuri de miere: cum supraviețuiesc apicultorii din munții Kârgâstanului - aici.
Articol publicat inițial pe rferl.org.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI