Atac aerian asupra Kievului. Incendiu puternic într-un oraș din Crimeea ocupată

Drone explodează deasupra Kievului, interceptate de apărarea antiaeriană ucraineană, 30 septembrie 2024. Fotografie de arhivă.

Ucraina spune că unitățile de apărare aeriană au respins un atac aerian rusesc asupra Kievului. Starea de „urgență tehnică” a fost declarată în orașul Feodosia din Crimeea ocupată, din cauza unui incendiu puternic la un depozit de petrol.

Resturi de rachete au căzut luni dimineață în trei cartiere ale capitalei ucrainene în timpul orei de vârf, după ce apărarea aeriană a atacat și a respins un atac rusesc, au declarat autoritățile orașului.

Nu au fost raportate pagube majore sau victime în urma atacului în care Rusia a tras rachete hipersonice Kinjal asupra Kievului, a declarat Serghei Popko, șeful administrației militare a orașului, citând o evaluare preliminară.

Resturile au deteriorat acoperișul unei clădiri rezidențiale cu mai multe etaje din districtul Solomianskîi din vestul orașului și o bucată de moloz a căzut pe teritoriul unei școli, a declarat administrația lui Popko.

Resturile de rachete au căzut și pe o zonă deschisă din districtul central Șevcenkivskîi și au deteriorat acoperișul unei mașini din districtul Holosiivskîi din sudul Kievului.

Rusia a organizat atacuri cu rachete cu rază lungă de acțiune asupra Ucrainei pe tot parcursul războiului pe care l-a lansat în februarie 2022. Atacurile cu drone, unele nocturne, au devenit evenimente regulate.

Rusia a efectuat un atac cu drone peste noapte asupra zonei din jurul capitalei, au declarat autoritățile orașului Kiev, care au precizat că aproximativ 15 drone au fost folosite în asalt.

Forțele aeriene ucrainene au declarat luni că au doborât 32 de drone și două rachete Kinjal lansate de Rusia.

Forțele aeriene au mai declarat că o rachetă Kinjal a lovit zona aerodromului Starokostiantiniv din regiunea ucraineană Hmelnițki.

Atac ucrainean în Crimeea

În Crimeea ocupată, autoritățile locale numite de Rusia au declarat stare de urgență „tehnică” după ce mai multe depozite de combustibil au luat foc.

Nu au existat victime, a scris Oleg Kriucikov, consilier al șefului Crimeei instalat de Rusia, pe aplicația de mesagerie Telegram, citându-l pe șeful administrației Feodosia, transmite Reuters.

Armata ucraineană a revendicat atacul din timpul nopții asupra peninsulei Crimeea.

„Noaptea, un atac de succes a fost efectuat asupra terminalului petrolier offshore al inamicului din Feodosia, Crimeea, ocupată temporar”, a declarat armata ucraineană într-o postare pe rețelele de socializare, transmite AFP.

„Terminalul Feodosia este cel mai mare din Crimeea în ceea ce privește transbordarea produselor petroliere, care au fost folosite, printre altele, pentru a satisface nevoile armatei de ocupație ruse”, a declarat armata ucraineană, promițând să continue astfel de atacuri.

Ministerul rus al Apărării a declarat că unitățile sale de apărare aeriană au distrus 12 drone ucrainene deasupra teritoriului Peninsulei Crimeea.

Traficul stradal în unele părți din Feodosia a fost restricționat temporar, au declarat luni oficialii instalați de Rusia în Crimeea.

Terminalul rafinăriei de petrol Feodosia este cel mai mare din Crimeea în ceea ce privește transbordarea produselor petroliere. În total, există două astfel de terminale în peninsulă, al doilea fiind situat în Sevastopol.

Atacurile aeriene și maritime ale Ucrainei asupra țintelor militare rusești din Crimeea pe parcursul războiului au avariat sau distrus mai multe nave și șantiere navale din portul Sevastopol din Crimeea și au lovit alte ținte.

Moscova și-a folosit flota din Marea Neagră pentru a lansa lovituri cu rază lungă de acțiune asupra Ucrainei.

Îți mai recomandăm Rusia a lansat peste 90 de drone și rachete asupra Ucrainei, vizând Kievul și alte orașe

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.