Înscrierile pentru voluntariatul în armată încep în februarie. Ministrul Apărării: Într-o primă fază vor fi 1.000 de voluntari

Detașamente militare participă la repetiția pentru parada militară organizată pe 1 decembrie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, la Arcul de Triumf din București.

Cel mai devreme din februarie, românii se vor putea înscrie voluntar să facă armata, iar într-o primă etapă vor fi înscriși o mie de militari voluntari, a declarat ministrul Apărării, Radu Miruţă, la Antena 3.

Legea armatei voluntare a intrat în vigore în urmă cu două zile.

„Anul ăsta, chiar la început de an. Urmează un ordin de ministru prin care să se reglementeze în ce unităţi, unde se duc oamenii ăştia. Planul este ca o primă etapă să fie de o mie de militari voluntari”, a spus ministrul.

Radu Miruţă a subliniat că „fără această lege, România are în jur de 3.500 de rezervişti voluntari, ceea ce e destul de puţin”.

„Propunem prin această lege ca cei care se înscriu, între 18 şi 35 de ani să facă o pregătire de 4 luni de zile, după care să primească valoarea, contravaloarea a 3 salarii medii pe economie. 27.000 de lei primesc după aceste 4 luni. După aceste 4 luni, au următoarele variante. Fie să rămână în sistem, ca militari plătiţi, soldaţi plătiţi, fie să se ducă la o şcoală de pregătire în continuare, poate unii îşi găsesc vocaţia, le-a plăcut ce au văzut acolo şi vor să-şi continue cariera făcând o şcoală şi avansând. Fie să rămână în acea categorie de rezervişti voluntari ai Armatei Române, care să fie mobilizaţi în caz de Armata Română consider”, a mai spus ministrul.

Îți mai recomandăm Peste 13.000 de angajați au părăsit Ministerul Apărării în ultimii doi ani. De ce are Armata un deficit de mii de profesioniști

Miruță a mai spus că planul este ca până la finalul acestei săptămâni zona militară a ministerului să îi propună mecanismul prin care să se întâmple acest lucru, la ce unitate urmează să meargă, cine îi primeşte acolo, începând de când.

„Vom porni, probabil, prin februarie-martie. Vor începe înscrierile şi pregătirile. Este o dezbatere despre cât de interesant este pentru tineri, adică se ocupă toate cele 1.000 de locuri, e bătaie pentru cele 1.000 de locuri? Ne adaptăm în timp. Şi bugetul trebuie să-şi permită. Este şi de testare, adaptare şi treabă financiară, că trebuie să plăteşti nişte bani acestor 1.000 de oameni, dincolo de cazare, mâncare şi toate lucrurile pe perioada celor 4 luni de zile”, a spus ministrul Apărării.

Ministrul a comentat şi informaţia care a circulat că rezerviştii care sunt plecaţi în afara ţării trebuie să se întoarcă în termen de 15 zile, dacă izbucneşte un război, dacă escaladează războiul din Ucraina. „E o informaţie adevărată. Vă spun cu siguranţă că se aplică ceea ce înseamnă rezervist operaţional, care sunt oameni care au făcut armata şi care au obligaţia, conform Legii 44, în caz de război, să vină în 15 zile în România”, a spus Miruţă.

După lungi dezbateri în parlament, legea privind pregătirea populației pentru apărare prin care români vor putea să facă armata voluntar a fost adoptată anul trecut. Europa Liberă a scris în mai multe articole despre faptul că România are legi vechi de peste 20 de ani în privința apărării.

Îți mai recomandăm Ce mai fac legile securității naționale? Povestea comisiei care există de doi ani și care nu s-a întrunit niciodată

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI