Declarație comună NATO-UE. Solidaritatea cu Ucraina și „provocările” Chinei, cele mai importante teme

Întâlnirea de la sediul alianței are loc în condițiile în care trei state urmăresc accederea la structurile europene în regim de urgență.

NATO și Uniunea Europeană au o istorie în ceea ce privește cooperarea în chestiuni de interes comun și lucrează împreună pentru gestionarea crizelor, dezvoltarea capacităților și consultări politice, dar și pentru acordarea de sprijin partenerilor lor comuni din est și sud.

UE este considerată un partener unic și esențial pentru NATO. Organizațiile împart majoritatea membrilor, au un set de valori comune și se confruntă cu amenințări și provocări similare.

Potrivit unui document consulat de Europa Liberă, declarația comună NATO - UE vizează „provocările comune” ale celor două organizații, precum și „angajamentul nostru neechivoc de a promova și de a proteja pacea, libertatea și prosperitatea în spațiul euroatlantic.”

„Războiul brutal purtat de Rusia împotriva Ucrainei încalcă dreptul internațional și principiile Cartei ONU. Acesta subminează securitatea și stabilitatea europeană și globală. Războiul Rusiei a exacerbat o criză alimentară și energetică care afectează miliarde de oameni din întreaga lume”, se arată în document.

„Solidaritatea cu Ucraina și sprijinul neclintit și continuu pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional”, este un alt punct al declarației, care mai menționează și „provocările din ce în ce mai mare ale Chinei”.

Istoricul relațiilor UE-NATO

Relațiile dintre NATO și UE au fost instituționalizate la începutul anilor 2000, după ce în anii '90 au promovat o mai mare responsabilitate europeană în domeniul apărării (cooperarea NATO-Uniunea Europeană de Vest).

Declarația NATO-UE din 2002 privind o politică europeană de securitate și apărare (PESA) a reafirmat accesul asigurat al UE la capacitățile de planificare ale NATO pentru propriile operațiuni militare ale UE.

În 2003, așa-numitele acorduri „Berlin Plus” au pus bazele pentru ca Alianța să sprijine operațiunile conduse de UE în care NATO în ansamblu nu este implicat.

La summitul de la Lisabona din 2010, aliații și-au subliniat hotărârea de a îmbunătăți parteneriatul strategic NATO-UE, așa cum se reflectă și în Conceptul strategic din 2010.

La Varșovia, în iulie 2016, cele două organizații au evidențiat domeniile de cooperare consolidată, având în vedere provocările comune la est și la sud. Ca urmare, în decembrie 2016, miniștrii de externe ai NATO au aprobat o declarație la care au fost anexate 42 de măsuri comune pentru a avansa cooperarea NATO-UE. Alte 32 de măsuri au fost convenite în decembrie 2017.

La 10 iulie 2018, într-o declarație comună, cele două organizații au convenit să se concentreze pe realizarea de progrese rapide în domeniile mobilității militare, al luptei împotriva terorismului și al consolidării rezilienței la riscurile chimice, biologice, radiologice și nucleare, precum și pe promovarea agendei privind femeile, pacea și securitatea.

Dezvoltarea capacităților europene de apărare este esențială pentru cele două entități pentru a face zona euroatlantică mai sigură și pentru a contribui la împărțirea sarcinilor.

Cooperarea strânsă între NATO și UE este un element important în dezvoltarea unei „abordări cuprinzătoare” internaționale în ceea ce privește gestionarea crizelor și a operațiunilor de criză, care necesită aplicarea eficientă atât a mijloacelor militare, cât și a celor civile.

NATO și UE au avut un limbaj comun în a condamna invazia brutală și neprovocată a Rusiei în Ucraina și în a sprijini suveranitatea, integritatea teritorială și dreptul la autoapărare al Ucrainei.

Cooperarea NATO-UE pe parcursul crizei ruso-ucrainene a ajuns la cote fără precedent. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, președintele Consiliului European, Charles Michel, și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-au întâlnit la 24 februarie 2022 unde au participat la reuniuni ministeriale și la discuții informale privind diverse aspecte ale crizei.

Președinții Michel și von der Leyen au participat, de asemenea, la Summitul NATO de la Madrid din iunie 2022.

În prezent, NATO și UE au în comun 21 de țări membre.

Direcțiile colaborării NATO - UE în Europa

Traficul de presoane în Mareea Egee, situația din Kosovo

• Combaterea traficului ilegal de persoane în Marea Egee și în Mediterana Centrală

Miniștrii apărării din cadrul NATO au decis, la 11 februarie 2016, să desfășoare nave în Marea Egee pentru a sprijini Grecia și Turcia, precum și agenția de frontieră a Uniunii Europene, Frontex, în eforturile lor de combatere a crizei refugiaților și migranților.

Grupul maritim permanent NATO 2 desfășoară activități de recunoaștere, monitorizare și supraveghere în apele teritoriale ale Greciei și Turciei, precum și în apele internaționale.

Desfășurarea în Marea Egee are ca scop sprijinirea eforturilor internaționale de a tăia liniile de trafic de persoane și de migrație ilegală. Navele NATO furnizează informații în timp real gărzilor de coastă și autorităților naționale relevante din Grecia și Turcia, precum și Frontex, ajutându-le în eforturile lor de a aborda această criză.

În octombrie 2016, miniștrii au prelungit desfășurarea NATO în Marea Egee și au decis ca noua operațiune Sea Guardian a NATO să sprijine operațiunea Sophia a UE în Mediterana Centrală cu nave și avioane NATO, să contribuie la creșterea gradului de conștientizare a situației UE și să ofere sprijin logistic.

• Balcanii de Vest

În iulie 2003, UE și NATO au publicat o „Abordare concertată pentru Balcanii de Vest”. Elaborată în comun, aceasta subliniază domeniile principale de cooperare și subliniază viziunea comună și hotărârea comună a celor două organizații de a aduce stabilitate în regiune.

• Republica Macedonia de Nord

La 31 martie 2003, Operațiunea Concordia, condusă de UE, a preluat responsabilitățile misiunii conduse de NATO, Operațiunea Allied Harmony, în țara cunoscută la acea vreme sub numele de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Această misiune, care s-a încheiat în decembrie 2003, a fost prima operațiune "Berlin Plus" în care mijloacele NATO au fost puse la dispoziția UE.

• Bosnia și Herțegovina

Bazându-se pe rezultatele Concordia și în urma încheierii Forței de stabilizare conduse de NATO (SFOR) în Bosnia și Herțegovina, UE a desfășurat o nouă misiune numită Operațiunea Althea la 2 decembrie 2004. Forța UE (EUFOR) operează în cadrul acordurilor „Berlin Plus”, bazându-se pe expertiza NATO în materie de planificare și pe alte mijloace și capacități ale Alianței. Șeful adjunct al Statului Major SHAPE este comandantul operațiunii Althea. Cartierul general al operației UE (OHQ) se află la SHAPE.

• Kosovo

NATO conduce o forță de menținere a păcii în Kosovo (KFOR) din 1999. UE a contribuit cu mijloace civile la Misiunea ONU în Kosovo (UNMIK) de ani de zile și a acceptat să preia componenta de poliție a misiunii ONU. Misiunea Uniunii Europene de sprijinire a statului de drept (EULEX) în Kosovo, care a fost desfășurată în decembrie 2008, este cea mai mare misiune civilă lansată vreodată în cadrul politicii de securitate și apărare comună (PSAC).

Obiectivul central este de a asista și sprijini autoritățile din Kosovo în domeniul statului de drept, în special în domeniile poliției, sistemului judiciar și vamal. EULEX colaborează îndeaproape cu KFOR pe teren.

Întâlnirea, în plină evaluare a Moldovei și Ucrainei pentru acces în UE

Întâlnirea de la nivel înalt are loc în contextul în care Moldova, Ucraina și Georgia doresc aderarea de urgență la structurile Uniunii Europene, pe fondul conflictului din Ucraina.

În iunie 2022, în urma unei recomandări a Comisiei Europene, pe care cele 27 de state membre au aprobat-o rapid, Moldovei și Ucrainei li s-a acordat statutul de țară candidată la UE, iar Georgia a fost plasată cu o treaptă mai jos, ca țară potențial candidată. Acest lucru a avut loc la numai trei luni după ce cele trei țări au depus cererea de aderare în urma invaziei Rusiei din februarie în Ucraina.

Pentru un proces care, în mod normal, durează mai bine de un an, această decizie a fost luată cu o viteză amețitoare, în baza unei creativități din partea Comisiei Europene care a inversat ordinea normală a lucrurilor.

Astfel a acordat Kievului și Chișinăului statutul de candidat și abia apoi le-a cerut să îndeplinească o serie de reforme. Pentru Georgia, însă, s-au aplicat în continuare regulile obișnuite.

Toate cele trei țări așteaptă acum cu nerăbdare raportul anual al Comisiei Europene privind extinderea, care va fi prezentat în octombrie și care va cuprinde o evaluare amănunțită și recomandări.

Încă din primăvara acestui an, comisia va oferi o actualizare a situației în care se află trioul. Iar până la sfârșitul anului, statele membre ale UE ar putea decide că Ucraina și Moldova pot începe negocierile și că Georgia va deveni țară candidată, dacă comisia va recomanda acest lucru.

Este nevoie de unanimitate în rândul celor 27 de state membre, ceea ce nu este ușor în condițiile în care capitalele europene sunt adesea influențate de evenimente interne și de opinia publică.

În vara anului trecut, Comisia Europeană a fost creativă într-o altă privință. În rapoartele de evaluare prezentate la 17 iunie privind Ucraina, Moldova și Georgia, Comisia a repetat criteriile politice necesare pentru a deveni membru. Cu toate acestea, o a doua tranșă a rapoartelor, care urmează să fie publicată luna aceasta, este mult mai tehnică și mai cuprinzătoare. Acesta analizează gradul de aliniere a fiecărei țări la legislația UE în toate domeniile politice - de la știință și cercetare la protecția mediului și politica externă și de securitate.

Proiectele pentru fiecare dintre cele trei țări, pe care Europa Liberă le-a consultat au peste 50 de pagini. În ele se subliniază ceea ce trebuie făcut în 32 de capitole. Acestea folosesc o scală de evaluare pentru a marca progresul fiecărei țări: stadiu incipient; un anumit nivel de pregătire; moderat de bine pregătit; nivel bun de pregătire; și bine pregătit.

Odată ce o țară a trecut de etapa simbolică din punct de vedere politic, care constă în obținerea statutului de candidat și în deschiderea negocierilor de aderare, începe munca grea.

Este partea în care multe țări candidate se blochează. Muntenegru și Serbia negociază cu Bruxelles de aproape un deceniu și au „închis" (adică s-au aliniat la legislația UE) doar câteva din cele peste 30 de capitole. Motivele invocate sunt adesea lipsa capacității administrative sau a voinței politice de a se supune unor reforme serioase.

În cazul în care Ucraina, Moldova și Georgia speră să devină membre ale UE în următorii cinci până la zece ani, rapoartele Comisiei reprezintă o lectură sobră. Lăsând la o parte războiul îngrozitor, Ucraina are o capacitate administrativă mare și o voință politică puternică de a adera la bloc. Totuși, entuziasmul ar putea să nu fie suficient. Comisia Europeană notează că, pentru majoritatea capitolelor politice din Ucraina, există doar „un anumit nivel de pregătire”, a doua cea mai slabă notă.

Aceasta notează, printre altele, că „mediul de control al achizițiilor publice este complex și slab din cauza lipsei de personal”, că nu există „nicio instituție fiscală independentă” și că țara ar trebui să înființeze și să gestioneze un registru al flotei și un cadru de colectare a datelor pentru pescuit.

Poate că nu este surprinzător faptul că Ucraina obține cel mai mare punctaj la capitolul relații externe și politica de securitate și apărare, unde țara primește „un nivel bun de pregătire” în ambele domenii. De asemenea, se consideră că este „moderat de bine pregătită” în domenii-cheie precum vămile, energia și digitalizarea și mass-media.

Pentru Republica Moldova, raportul este și mai dur, comisia considerând că Chișinăul se află la un „stadiu incipient de pregătire” în majoritatea capitolelor și la un „anumit nivel de pregătire” pentru aproape toate celelalte, ceea ce îl face să fie cel mai slab performant dintre cei trei.

Un oficial UE care cunoaște bine procesul și care preferă să-și păstreze anonimatul atrage atenția asupra faptului că acest lucru se datorează faptului că guvernele moldovenești anterioare nu au reușit să reformeze suficient țara.

Georgia pare să aibă cel mai bun raport, ceea ce reflectă ani de guverne pro-UE și relativ reformatoare. La câteva capitole, în special cele legate de economie și finanțe, Georgia este considerată „moderat de bine pregătită”, chiar dacă rămâne în urmă în sectoare precum justiția, proprietatea intelectuală și agricultura.