Interviu | Retragerea SUA din Afganistan pune capăt erei „războaielor eterne”

După retragere, Statele Unite și NATO își propun să se bazeze pe forțele militare și de poliție afgane, pe care le-au dezvoltat și finanțat cu miliarde de dolari pentru a menține securitatea în zonă.

„În loc să purtăm bătăliile de acum 20 ani”, America trebuie să poarte „bătăliile următorilor 20 de ani” unde miza esențială este aceea a consolidării avantajelor competitive americane în fața Chinei, este miezul discursului președintelui Biden, atrage atenția Octavian Manea.

Cât despre abadonul Afganistanului, pariul lui Joe Biden este unul „extrem de riscant”, „de parcă nu ar fi învățat lecția retragerii premature din Irak din 2011”, unde „fără o prezență americană care să exercite o influență stabilizatoare asupra balanței sectare, lucrurile au degenerat rapid către o atmosferă de război civil între suniți și șiiți, pregătind terenul pentru ascensiunea Statului Islamic”.

„Discuția despre abandonarea Afganistanului nu se reduce doar la prezența militară a Vestului sau a Statelor Unite, ci ține și de sprijinul financiar internațional” de care depinde ”menținerea pe linia de plutire a statului afgan”.

„Așadar, va reuși comunitatea internațională să-și păstreze angajamentul financiar într-un moment în care gestionarea pandemiei și restartarea economiilor naționale sunt marile priorități? Aici se va vedea leadership-ul Statelor Unite și capacitatea de a mobiliza solidaritatea donorilor internaționali față de Afganistan”.

Europa Liberă: Care este semnificația retragerii trupelor NATO din Afganistan? Cât de important este momentul? Reprezintă un semnal mai larg cu privire la politica externă a SUA? Care ar fi acesta?

Octavian Manea: Simbolic, retragerea din Afganistan anunță cu adevărat sfârșitul erei post 9/11, aproape două decenii marcate de războiul împotriva terorismului, de campanii de contrainsurgență și încercări de reconstrucție și stabilizare a unor state decimate de războaie civile interminabile. S-a vorbit de nenumărate ori în ultimii ani de încheierea „războaielor eterne”, până acolo încât a ajuns să reflecte un adevărat consens public.

Din acest punct de vedere este sugestiv faptul că Joe Biden, așa cum a amintit în discursul său, a ales să continue o politică inițiată de predecesorul sau. Termenul de 1 mai, momentul în care va începe efectiv procesul de retragere, fusese moștenit în urma unui acord negociat anul trecut de administrația Trump cu talibanii. Diferența este aceea că retragerea se va face în strânsă coordonare cu aliații din NATO, sub principiul „in together, out together” astfel încât forțele internaționale să părăsească în întregime Afganistanul până la 11 septembrie 2021.

Totodată, decizia lui Biden trebuie văzută și în contextul intern complicat, al unei societăți răvășite de pandemie, care are în mod fundamental alte priorități decât războiul din Afganistan. Asistăm oarecum la revenirea la logica inițială a administrației Obama-Biden, când multe dintre politici stăteau sub umbrela imperativului de „nation building at home”. Iar acum se vorbește despre „o politică externă pentru clasa de mijloc”. În fond, aceasta pare să fie direcția majoră transmisă de multe dintre mutările președintelui Biden din ultimele săptămâni: planul de redresare economică de 1,9 trilioane dolari sau masivele investiții în infrastructură de 2,25 trilioane de dolari, totul în contextul unei propuneri de buget pe anul viitor care extinde cu 16% cheltuielile care nu au legătură cu sfera securității naționale și a apărării.

Dar poate cea mai importantă semnificație a retragerii din Afganistan pentru politica externă și de securitate a Statelor Unite ține de recunoașterea unei realități fundamentale care poate fi succint rezumată cu o propoziție din Strategia de Apărare Națională (NDS) elaborată sub coordonarea generalului Jim Mattis în ianuarie 2018 – „competiția strategică interstatală și nu terorismul este preocuparea primară” pentru securitatea SUA. Cu alte cuvinte reîntoarcerea competiției dintre marile puteri devine variabila structurală majoră spre care se vor îndrepta cele mai multe resurse. Este în fond și miezul discursului președintelui Biden care spune că „în loc să purtăm bătăliile de acum 20 ani”, America trebuie să poarte „bătăliile următorilor 20 de ani” unde miza esențială este aceea a consolidării avantajelor competitive americane în fața Chinei.

Europa Liberă: Cum se pot asigura Statele Unite că 2021 nu va deveni momentul în care au „abandonat” Afganistanul?

Octavian Manea: Pe fond Joe Biden face un pariu extrem de riscant. De parcă nu ar fi învățat nicio lecție din retragerea prematură din Irak din 2011. Fără o prezență americană care să exercite o influență stabilizatoare asupra balanței sectare, lucrurile au degenerat rapid către o atmosferă de război civil între suniți și șiiți, pregătind terenul pentru ascensiunea Statului Islamic. Un detaliu important – cel care a coordonat logistic retragerea din Irak conduce astăzi Pentagonul (generalul în retragere Lloyd Austin).

Dar președintele Biden pare decis să taie nordul gordian al „războaielor eterne”. Indiferent de consecințe. În trecut, în dezbaterile purtate în interiorul administrației Obama, Biden a fost un mare critic al unor astfel de campanii – în 2009 a pledat împotriva suplimentării cu 30.000 de militari a forțelor americane din Afganistan pentru a desfășura operațiuni de contrainsurgență, apoi s-a opus vehement intervenției din Libia. Totuși, cei 2.500 de militari americani care se mai află acum în Afganistan nu sunt nici pe departe expresia unui exercițiu de „state building”, ci mai degrabă o formă de „damage control”, specializată în contraterorism, o forță de susținere (in)directă a forțelor afgane care duc greul luptelor.

Discuția despre abandonarea Afganistanului nu se reduce doar la prezența militară a Vestului sau a Statelor Unite. Elementul „gravitațional” de care depinde menținerea pe linia de plutire a statului afgan ține de sprijinul financiar internațional. Recent Inspectorul General pentru Afganistan atrăgea atenția asupra faptului că în proporție de 80% din cheltuielile publice ale statului afgan (care în 2018 se ridicau la 11 miliarde de dolari) sunt asigurate de comunitatea internațională. Iar din factura necesară menținerii forțelor de securitate (de 4,3 miliarde de dolari), statul afgan poate să contribuie doar cu 610 milioane de dolari. Aici este cheia “abandonului”. Așadar va reuși comunitatea internațională să-și păstreze angajamentul financiar într-un moment în care gestionarea pandemiei și restartarea economiilor naționale sunt marile priorități? Aici se va vedea leadership-ul Statelor Unite și capacitatea de a mobiliza solidaritatea donorilor internaționali față de Afganistan.

În privința scenariilor de viitor, experții pendulează între analogii istorice avertizând fie în legatură cu un deznodământ de tip Vietnam (căderea Saigonului în mâinile Vietcongului), fie amintind de consecințele generate de retragerea sovietică din Afganistan. Însă un bun cunoscător al realităților de la fierul ierbii, Carter Malkasian vede mai degrabă o dinamică asemănătoare cu cea din războaiele civile recente, precum Libia sau Siria, ambele transformate în incubatoarele unor conflicte regionale purtate prin intermediari.

Europa Liberă: În contextul tensiunilor dintre Rusia si Ucraina, poate însemna retragerea din Afganistan un semnal pentru o mai mare concentrare a trupelor SUA/NATO la Marea Neagră și în țările baltice? Ar fi de dorit o astfel de situație?

Octavian Manea: Concentrarea pe flancul estic a forțelor NATO este o restanță mai veche. Sigur, după 2014, pe fondul anexarii Crimeei, s-au făcut pași foarte importanți spre un pivot euroatlantic pe flancul estic, însă distribuția acestuia a rămas inegală, dezechilibrată – accentul principal axându-se pe ecosistemul baltic. Amplificarea tensiunilor dintre Rusia și Ucraina ar putea contribui la redeschiderea discuției despre arhitectura defensivă a Alianței la Marea Neagră.

Dar în ceea ce privește prezența americană din Europa s-au anunțat câteva măsuri interesante. Retragerea a aproape 12.000 militari americani din Germania – o acțiune punitivă cerută anul trecut de președintele Trump – a fost suspendată. Mai mult, tocmai s-a decis suplimentarea forțelor americane din Europa cu 500 de militari, dar ceea ce iese în mod special în evidență este natura unităților - organizații pilot, experimentale (Multi Domain Task Force & Theater Fires Command) menite să testeze concepte noi configurate pentru operațiuni multidomeniu și război high-tech la mare distanță. Ambele unități fac parte din răspunsul armatei terestre americane la dilemele operaționale generate de sistemele antiacces și interdicție regională (desfășurate cu predilecție în zone precum Kaliningrad sau Crimeea).

În același timp, nu trebuie uitat că Pentagonul se află în plină evaluare a distribuției forțelor sale globale și se pregătește de un al doilea pivot asiatic prin finanțarea unui program sistematic de investiții regionale pentru descurajarea Chinei. Modelul este oferit tocmai de Inițiativa Europeană de Descurajare (EDI) activată de administrația Obama și extinsă semnificativ sub Donald Trump. Este de așteptat ca Indo-Pacificul să fie teatrul prioritar în următorii ani mai ales pe fondul schimbării echilibrului de putere în Marea Chinei de Sud și în jurul Taiwanului.

Europa Liberă: Ce rol va avea NATO în această perioadă?

Octavian Manea: Retragerea din Afganistan (simbolic și sfârșitul primei operațiuni de articol 5 din istoria Alianței) este un bun prilej pentru a discuta despre lecțiile ultimelor două decenii (în cele din urmă conflictele din statele eșuate nu vor dispărea din proximitatea Europei), dar mai ales pentru a reconfigura NATO pentru viitorii 20 de ani. Primul pas esențial ține de adoptarea unui Nou Concept Strategic care să ofere o viziune nu pentru anii ‘90 sau pentru lumea post 11 septembrie, ci pentru era „simultaneității strategice” – a competiției și presiunilor geopolitice exercitate asupra spațiului euroatlantic din două direcții, deopotrivă dinspre Rusia și China.