#10Întrebări | Elena Calistru: „Avertizorii de integritate din Sănătate își riscă viețile, carierele sau reputațiile”

Ultimul barometru de sondare a opiniei publice a arătat că românii au o încredere în sistemul medical care scade de la an la an. Doar 53% dintre ei acordă credit personalul medical şi de asistenţă sanitară, în scădere cu 7 puncte procentuale. La polul opus, 45% dintre români tind să NU aibă încredere în medici şi personalul sanitar. Cifra este în creştere cu 8 procente față de 2020 și reprezintă cea mai mare proporție din Uniunea Europeană.

Elena Calistru este președintele ONG-ului Funky Citizens, cel care a dezvoltat prima platformă pentru avertizorii de integritate din sistemul medical. Sute de asistenți, medici sau infirmieri au folosit deja aplicația „De Gardă” pentru a face publice problemele din spitale din întreaga țară.

1. Este pregătită societatea românească pentru a înțelege exact care este rolul avertizorilor de integritate? Venim din comunism de unde avem o cultură a delațiunii, poate impune asta o autocenzură sau o blamare?

Elena Calistru: „Cred că suntem aproape pregătiți pentru avertizorii de integritate. Nu pe deplin pregătiți, însă cu ceva educație și înțelegere a rolului pe care avertizorul îl poate avea, cred că putem trece peste traumele comunismului. Este important doar să nu uităm că există acest bagaj de dus și că cei care au curajul să își riște viețile, carierele sau reputațiile pentru a semnaliza nereguli trebuie să aibă acele mecanisme de protecție în fața unor stigmatizări sau dramul acela de extra-încurajare pentru a trece peste autocenzură”.

2. Ați dezvoltat aplicația „De Gardă” care are rolul de a face legătura între avertizorii din sistemul medical și jurnaliști. Există un profil al angajatului din sistemul medical dispus să facă dezvăluiri din interior?

Elena Calistru: „Nu aș spune neapărat că există un profil al angajatului din sistemul sanitar ceva mai curajos decât altul. Avem niște tendințe pe care le remarcăm, de exemplu, tinerii medici rezidenți, abia intrați în sistem, par mai dispuși să raporteze nereguli sau să încerce să schimbe lucruri. Dar aș spune că, dincolo de un profil al angajatului, avem un profil al contextului sau circumstanțelor care fac un om să nu mai suporte o situație și să încerce să facă dezvăluiri din interior.

Și aici, fără a simplifica prea mult, cred că sunt câteva elemente care se repetă. De exemplu, mulți dintre cei care raportează din interior o fac de multe ori după ce au încercat în van să îndrepte lucrurile în interior. Apoi, mulți dintre ei prin curaj când și alții au raportat probleme sau când nedreptatea percepută este foarte mare și bine acoperită în media. Așadar, aș spune că aproape orice angajat din sistemul sanitar poate deveni un avertizor de integritate atunci când nu simte că poate fi ascultat sau nu poate schimba lucrurile din interior și când știe că nu este singur în fața unei nedreptăți”.

3. Care sunt principalele probleme pe care le sesizează angajații din sistemul medical? Cum ajută avertizorii la rezolvarea lor?

Elena Calistru: „Problemele din sistemul sanitar sunt, din păcate, mult prea bine cunoscute. Avertizorii din sistemul sanitar oferă însă un context și ceva mai multe detalii care pot arăta eventual și care ar fi rezolvarea unei probleme. Să vă dau un exemplu. Toată lumea , sau foarte multă lume, știe că avem o problemă cu achizițiile publice din sistemul sanitar, că adeseori lipsesc medicamente sau echipamente medicale etc. Poveștile avertizorilor sunt însă cele care adaugă un context care ne ajută să înțelegem de ce se repetă în continuare astfel de probleme sistemice – niciodată nu e o singură bubă, ci un complex de mici sau mari eșecuri care fac ca, în continuare, să avem lipsuri în spitalele românești. Nu este numai despre corupția vreunui manager care așteaptă să dea un contract pentru consumabile medicale vreunui prieten. Este și despre incapacitatea administrativă sau lipsa personalului administrativ care ar putea planifica mai bine contractele și livrările. Este și despre lipsa de informatizare sau despre faptul că uneori legislația permite „portițe” care duc la anomalii de tipul contractelor supradimensionate. Avertizările angajaților au acest mare avantaj că oferă toată paleta de explicații, fără a simplifica. În felul acesta, cred că ajută mai mult la rezolvarea problemelor– poți să îți dai seama ce e problemă sistemică și complexă care poate are nevoie de o intervenție ceva mai așezată și ce problemă e una punctuală în spitalul X sau cu managerul Y”.

4. Cum funcționează o astfel de aplicație? Cum a fost ea percepută de angajații sistemului medical?

Elena Calistru: „Aplicația funcționează în primul rând pe bază de confidențialitate absolută. Nu colectăm niciun fel de date despre utilizatorii ei, cu excepția spitalului, tipului de funcție în sistem și problema semnalată. Noi, ca ONG, colectăm aceste probleme și, periodic, facem analize pe baza sesizărilor primite, aducând laolaltă problemele semnalate cu alte tipuri de date. De exemplu,

Lucrăm, de asemenea, cu jurnaliști care merg pe firul sesizărilor pentru a vedea în ce măsură problemele raportate pot fi subiectul unei investigații – am lucrat și cu Europa liberă pentru unele investigații ceva mai mari, la nivel de sistem, colegii de la Buletin de București se uită mai degrabă la probleme din perspectiva comunității locale etc.

Angajații din sistemul medical cred că au primit bine aplicația, chiar dacă momentan nu am făcut încă o extrem de mare publicitate. Am vrut să vedem dacă e necesară, cam cum interacționează utilizatorii cu ea și de ce am avea nevoie pentru a le oferi acelor utilizatori o urmare concretă de cât mai multe ori pentru avertizările făcute. Așadar, aș zice că sperăm ca din toamnă să trecem de etapa beta a aplicației și să mergem cât mai public și cât mai constant către angajații din sistemul sanitar care deja ne oferă o imagine atât de onestă a acestuia”.

5. Cat de importantă este păstrarea confidențialității celor care dezvăluie informații din interiorul sistemului. Cum se poate face asta în România?

Elena Calistru: „Aș spune că, în România, confidențialitatea avertizorilor este extrem de importantă. Au fost nenumărate cazuri de avertizori concediați, hărțuiți sau care au avut de suportat niște consecințe oribile pentru curajul lor. Mi-ar plăcea să zic că e mai important să le oferim protecție și mecanismele legale de a se apăra, însă, momentan, cea mai bună protecție a lor rămâne confidențialitatea. Acest lucru e posibil în România dacă mai multe persoane implicate în proces au un angajament în această direcție. De exemplu, noi nu dăm informațiile raportate în afara organizației (nici măcar raportările respective în integralitate), până ce nu ne asigurăm că nu sunt introduse din greșeală informații care ar putea duce la identificarea respectivului avertizor. La fel, jurnaliștii cu care lucrăm sunt oameni în care avem maximă încredere și tocmai de aceea am preferat mai curând să lărgim încet sfera celor cu care colaborăm decât să punem în pericol vreunul dintre avertizori”.

6. Care sunt motivele pentru care oamenii preferă confidențialitatea?

Elena Calistru: „Cu excepția orașelor mari - și, uneori, nici acolo - oamenii sunt captivii comunității în materie de locuri de muncă – există de obicei unul, două spitale maximum, toată lumea știe pe toată lumea și există suficientă politizare încât să fie consecințe pentru cel sau cea care alege să fie avertizor de integritate. Acestea pot face ca cineva să nu își mai poată găsi un loc de muncă. Sau ca persoana respectivă și familia sa să fie tratate ca niște paria. De aceea, cred că până la normalizarea avertizării, confidențialitatea rămâne una dintre primele opțiuni”.

7. Ar trebui schimbată legislația astfel încât să existe o protecție față a persoanelor care dezvăluie abuzuri din interiorul sistemului?

Elena Calistru: ”Legislația este, în opinia mea, destul de bună. Și la momentul apariției sale în 2014, legea din România era printre cele mai simple, clare și avansate la nivel global. Problemele cele mai mari sunt în practică și în aplicarea legii. După cum spuneam, sigur, poți să ai protecție pentru un avertizor de integritate, însă dacă acesta își pierde slujba și nu mai are unde se angaja sau nu mai vrea să stea într-un mediu de lucru care devine toxic, nu prea ai ce îi face. De asemenea, dacă durează 4-5 ani să treacă printr-un proces pentru a-și recupera salariile pierdute și jobul, la fel, nu prea sună tentant. Așadar, sigur, există nevoia și de a îmbunătăți legislația. Însă prioritară ar fi o analiză mai atentă apropo de plasele de siguranță de care avertizorii au nevoie pentru ca viața lor să nu devină un coșmar din momentul în care aleg să își asume un astfel de rol”.

8. Cum reacționează autoritățile sau conducerile spitalelor atunci când sunt puse în fața unor dezvăluiri din sistem?

Elena Calistru: „Unele reacționează incredibil de bine. Nu aș vrea să dau exemple concrete, însă ne-am întâlnit sau am discutat cu manageri de spitale care au văzut prima noastră analiză și au încercat să afle cum ar putea să își rezolve problemele administrative care făceau să apară astfel de probleme. Dar există și unii care reacționează urât, fiind evident supărați că cineva „își bagă nasul” în treburile lor, mai ales când a fost vorba și de urmări care au dus la investigații jurnalistice”.

9. Cum au reacționat politicienii față de o astfel de aplicație, au vrut să aibă acces la informații? Să rezolve o parte din probleme sau să descopere cine se află în spatele dezvăluirilor?

Elena Calistru: „Nu a fost cazul până acum. După cum spuneam, încă suntem în faza beta a aplicației, am încercat să comunicăm mai degrabă către angajații din sistemul sanitar”.

10. Pentru ce alte domenii sensibile ar trebui realizate aplicații ca De Gardă? Cum și cine credeți că ar trebui să rezolve asta?

Elena Calistru: „Cred că sunt multe domenii în care astfel de mecanisme ar putea fi implementate. Îmi trece în primul rând prin minte sistemul educațional, un alt sistem în care curajul indivizilor dispuși să expună problemele poate face o diferență majoră. Partea tehnică e însă ușor de realizat, nu aplicația este marea problemă. Ci mai degrabă ecosistemul din jurul ei – e nevoie de o organizație care să curatorieze procesele și sesizările, e nevoie de promovare, e nevoie de relaționarea cu jurnaliștii sau de sprijinirea acestora în realizarea unor documentări. Cine ar trebui să facă asta? În primul rând mediul privat – ONG-uri, media, sindicate. Din păcate, angajații din aceste sisteme încă nu au încredere că șefii lor sau sistemul public îi pot apăra. Și atunci, e important să putem compensa din partea cealaltă, care oferă mai curând beneficii de tipul expunerii problemelor”.