Distrugerea barajului Nova Kakhovska, pe 6 iunie, a dezlănțuit apele asupra câmpiilor din sudul Ucrainei. Impactul rămâne greu de estimat. Regiunea a mai trecut, acum opt decenii, printr-o tragedie asemănătoare.
Șantierul de la hidrocentrala Nipru, 1931. Când a fost terminată în 1932, era a treia cea mai mare hidrocentrală din lume, după barajele Hoover și Wilson din SUA.
În august 1941, armata nazistă invada Uniunea Sovietică, mărșăluind spre Zaporojie. Armata Roșie, în retragere, a aruncat în aer un segment al Stației Hidroelectrice Nipru.
Barajul se află la 210 kilometri în amonte față de Nova Kakhovka.
Spargerea barajului de la hidrocentrala Nipru, distrusă de către armata sovietică ca strategie de retragere.
Mikhail Pervukhin, oficialul sovietic a cărui responsabilitate erau la acel moment centralele electrice din URSS, a spus că distrugerea din 1941 era o strategie împotriva forțelor germane care se apropiau de malul vestic al Niprului.
„Explozia ar trebui organizată în așa fel încât nu doar să prevină inamicul din a ajunge la celălalt mal, dar și de a distruge cât de mult echipament și cât de mulți oameni se poate”, scria Pervukhin în memoriile sale.
O ilistrație germană din 1941 a distrugerii barajului, publicată în 1942.
Se pare că localnicii nu au fost avertizați despre această explozie. Unul dintre cei care au asistat la dezastru a relatat în 2009 presei ucrainene cum „toată noaptea oamenii strigau după ajutor, vacile înnotau și mugeau și oamenii se urcau în copaci. Nu era nimeni care să-i salveze.”
O vedere de sus a barajului DniproHES după distrugerea sa parțială în 1941.
Volodimir Linikov, istoric intervievat în 2021 de Serviciul Ucrainean al Europei Libere, consideră că în aval de hidrocentrală trebuie să fi murit mii de oameni.
Un raport german din 1942 care estima 3.000 de morți, spune istoricul, ar fi mai aproape de realitate decât „invențiile absolute” de 80.000-100.000 de victime.
Trupele naziste privesc apa care curge prin baraj.
Distrugerea barajului a trimis unde de șoc în URSS, unde stația hidroelectrică era văzută drept bijuteria industriei grele sovietice.
Un jurnalist american, care a confundat etnicii ruși cu sovieticii, scrie în 1941 că „rușii au demonstrat acum, cu distrugerea marelui lor baraj de la Dnipropetrovsk, că vor să pârjolească pământul înaintea lui Hitler, chiar dacă ar însemna să-și distrugă cele mai prețioase lucruri”.
„Ordinul lui Stalin de a distruge barajul i-a afectat pe ruși mai mult decât ar însemna pentru noi dacă Roosevelt ar fi distrus Canalul din Panama”, adăuga jurnalistul american.
1946: Un muncitor la reconstrucția barajului.
Sub ocuparea nazistă, barajul a fost restaurat parțial. În 1943, însă, fugind de Armata Roșie, trupele germane au aruncat în aer la rândul lor barajul.
Barajul hidrocentralei Nipru a fost restaurat complet în 1950 și în ziua de astăzi se află sub patronaj privat.
Îți mai recomandăm Zeci de mii de oameni riscă inundații și contaminarea apei potabile, după ruperea barajului Kakhovka. Kievul și Moscova se acuză reciproc