O investigație a unui ziar independent spune că președintele rus Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina în primăvara anului 2021, relatează serviciul rusesc al RFE/RL.
Decizia de a invada Ucraina a fost luată de Vladimir Putin la începutul lunii martie 2021, potrivit investigației realizate de publicația online Vyorstka, care se bazează pe interviuri cu surse apropiate de conducerea rusă.
Putin a luat decizia de a invada Ucraina după ce autoritățile ucrainene au confiscat activele și punctele de difuzare a presei controlate de politicianul ucrainean Viktor Medvedciuk, favorabil Rusiei, în februarie 2021. A fost picătura care a umplut paharul, potrivit publicației.
Viktor Medvedciuk, om de afaceri și fost parlamentar pro-Moscova, a fost arestat anul trecut în Ucraina pentru spionaj în favoarea Rusiei, și a fost eliberat ulterior într-un schimb de prizonieri.
La vremea respectivă au existat rapoarte conform cărora Putin ar fi insistat ca acesta să fie inclus în schimbul de prizonieri. Președintele rus îi este prieten de familie, devenind în 2004 nașul uneia dintre fiicele lui Medvedciuk.
Îți mai recomandăm Lista „marionetelor” Moscovei în Ucraina. De ce a deconspirat Marea Britanie agenții de influențăPregătirile pentru invazie, lansată la sfârșitul lunii februarie 2022, au durat un an, iar principalul susținător al ideii a fost un apropiat al lui Vladimir Putin, miliardarul Yury Kovalchuk, afirmă sursele citate de ziarul Vyorstka.
Potrivit publicației, Kovalchuk l-a convins pe Putin că era momentul potrivit pentru a lansa invazia, deoarece Uniunea Europeană se confrunta cu probleme interne și dezacorduri.
Poreclit „bancherul personal al lui Putin”, Kovalchuk este cel mai mare acționar al Rossiya Bank și deține o participație importantă în compania de asigurări Sogaz. El controlează National Media Group, o firmă de investiții cu participații de control în mai multe companii media din Rusia.
De asemenea, inițial, președintele Rusiei plănuia să amenințe în mod deschis Ucraina cu agresiunea în articolul său controversat „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”, publicat în iulie 2021.
Cu toate acestea, amenințarea militară fățișă a fost scoasă din text înainte de publicare.
Îți mai recomandăm Cât fascism cuprinde doctrina lui Putin? Cine sunt filozofii și ideologii care îl influențează