El a atras atenția că pierderea războiului cu Rusia ar fi o pierdere colectivă.
Joi dimineață, România va semna un acord bilateral de securitate cu Kievul.
Președintele Klaus Iohannis a spus miercuri că se așteaptă ca România să fie recompensată „rezonabil” pentru că a donat Ucrainei un sistem Patriot.
Declarațiile au fost făcute miercuri într-o conferință de presă susținută pentru presa din România în marja summit-ului aniversar al NATO de la Washington.
Președintele Iohannis a spus că în prezent au loc negocieri cu aliații NATO pentru ca România să primească mai devreme sisteme care să asigure spațiul aerian național.
„Sprijinim Ucraina, sprijinim Republica Moldova, donăm Patriot - pentru că putem şi pentru că considerăm că aşa este corect(...). Pretenţia noastră e, ca atunci când donăm sisteme de mare capacitate, gen Patriot, să fim compensaţi rezonabil”, a declarat Klaus Iohannis.
El a spus că în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au avut loc aceste discuții și că ministrul apărării a primit mandat pentru a purta aceste negocieri, „iar dorinţa noastră este să primim un alt sistem Patriot la schimb, sigur, nu mâine, dar într-un viitor relativ apropiat”.
„Dar cred că vom obţine şi sisteme care vor fi livrate mai repede care să compenseze donarea acestui sistem Patriot”, a mai spus șeful statului.
Șeful statului a anunțat și semnarea, joi dimineață, a unui acord de securitate bilateral cu Ucraina.
„Astfel, ne alăturăm celorlalţi aliaţi care au semnat acest tip de document bilateral cu Ucraina”, a spus Iohannis, precizând în context că România acordă o importanţă deosebită Republicii Moldova şi că „Republica Moldova este reflectată în declaraţia finală” a NATO.
„Am început să discutăm importanţa mobilităţii militare şi iată că aici, la Washington, România se va alătura unui coridor de mobilitate militară împreună cu Bulgaria şi Grecia. Este o iniţiativă care ne aparţine”, a mai precizat Iohannis.
El a susținut că ajutorul pentru Ucraina ar trebui să crească pentru că odată ce Ucraina ar pierde războiul cu Rusia, „pierdem cu toţii”. „Trebuie să-i ajutăm în aşa fel încât să nu piardă războiul”, a insistat şeful statului român.
„În ce priveşte ajutorul pe care îl dăm noi toţi Ucrainei, este momentul să fim realişti. Am livrat cam jumătate din cât am promis. Dacă vrem să câştige Ucraina trebuie să dăm mai mult.”
Îți mai recomandăm Secretarul de stat al SUA: A început transferul de avioane F-16 în Ucraina