Israel: 11 palestinieni uciși în timpul unui raid aerian la Nablus. SUA, extrem de îngrijorate de violenţa din Cisiordania

Într-un raid aerian care a avut loc pe 23 ianuarie, forțele israeliene au ucis 9 palestienieni din orașul Jenin.

Unsprezece palestinieni, inclusiv un adolescent de 16 ani, au fost uciși și alți peste 80 au fost răniți de focuri de armă într-un raid militar israelian în Nablus, scena unor confruntări recurente și mortale în nordul Cisiordaniei, transmite BBC.

Incursiunea de miercuri în Nablus a fost cea mai sângeroasă operațiune desfășurată de armata israeliană în Cisiordania cel puțin din 2005, la egalitate cu raidul din 26 ianuarie din orașul Jenin (nord), în care au fost uciși 10 palestinieni, inclusiv combatanți și o femeie de 60 de ani.

Statele Unite s-au declarat „extrem de îngrijorate” de violenţa din Cisiordania.

„Statele Unite sunt extrem de îngrijorate de nivelurile de violenţă din Israel şi Cisiordania", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

El a mai spus că uciderea şi rănirea „atât a unor combatanţi, cât şi a unor trecători civili" într-o operaţiune israeliană de „contraterorism” este îngrijorătoare.

Forțele israeliene au înconjurat o clădire, înainte de a face un schimb de focuri cu „suspecții înarmați” care se baricadaseră în interior, a precizat armata într-un comunicat.

„Ne-am intensificat apoi eforturile și au fost trase rachete asupra casei”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Richard Hecht.

În afară de un adolescent, bărbații uciși în raidul aerian au vârste cuprinse între 23 și 72 de ani, potrivit Ministerului palestinian al Sănătății.

Armata israeliană a precizat că a efectuat o „operațiune antiteroristă” în Zona Autonomă Palestiniană, în cadrul căreia „trei suspecți căutați și implicați în atacuri armate în Cisiordania și care plănuiau atacuri pentru viitorul imediat au fost neutralizați”.

În timpul operațiunii, care a durat aproape patru ore, au fost aruncate pietre și dispozitive explozive asupra soldaților, a precizat armata, adăugând că niciun soldat nu a fost rănit.

La New York, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că situația „în teritoriile palestiniene ocupate este cea mai volatilă din ultimii ani”, cu „tensiuni maxime” pe fondul unui „proces de pace” israeliano-palestinian „blocat”.

„Prioritatea noastră imediată trebuie să fie prevenirea unei noi escaladări, reducerea tensiunilor și restabilirea calmului”, a spus el.

Îți mai recomandăm Nouă palestinieni, uciși într-un raid în Jenin. Autoritatea Palestiniană rupe acordul privind securitatea cu Israelul