Israelul își consolidează apărarea după amenințările cu răzbunarea ale Iranului

Armata israeliană se mobilizează în fața unei posibile replici a Iranului.

Armata israeliană a anulat toate permisiile soldaților din toate unitățile de luptă, de teamă că Iranul ar putea escalada tensiunile apărute după uciderea generalilor iranieni la Damasc. Serviciile GPS din Israel au fost perturbate.

„IDF este în război, iar desfășurarea forțelor este în curs de evaluare continuă în conformitate cu cerințele”, a transmis armata israeliană, explicând anularea permisiilor.

Măsura vine după ce, miercuri, armata a declarat că a recrutat rezerviști pentru a spori capacitatea de apărare aeriană.

Amos Yadlin, un fost șef al serviciilor secrete israeliene, a declarat, potrivit Reuters, că Iranul ar putea alege această vineri - ultima din luna sfântă musulmană a Ramadanului - să răspundă la atacul din Damasc, fie direct, fie printr-un aliat.

„Nu voi fi surprins dacă Iranul va acționa mâine. Nu intrați în panică. Nu fugiți la adăposturi”, a spus Yadlin, care a menționat că sistemele de apărare aeriană ale Israelului vor funcționa bine.

Jurnaliștii Reuters și locuitorii din Tel Aviv au remarcat joi că serviciile GPS au fost perturbate, o măsură ce pare menită să zădărnicească lansarea de rachete ghidate.

Un șofer israelian din Tel Aviv este localizat lângă Beirut, Liban, ca urmare a întreruperii serviciilor GPS.

Simultan cu războiul împotriva Hamas din Gaza, Israelul și-a intensificat atacurile împotriva țintelor iraniene și a aliaților Teheranului din Siria și Liban.

Israelul a schimbat focuri aproape zilnic cu luptătorii Hezbollah susținuți de Iran poziționați de-a lungul graniței de sud a Libanului.

Tensiunile din regiune au crescut foarte mult după atacul de luni împotriva consulatului iranian din Damasc, în care au fost ucise 16 persoane.

Printre morți se află șapte membri iranieni ai Gărzilor Revoluționare, inclusiv doi generali.

Unul dintre ei este generalul Mohammad Reza Zahedi, cel care a condus forța de elită Quds în Liban și Siria până în 2016. De asemenea, atacul l-a ucis pe adjunctul lui Zahedi, generalul Mohammad Hadi Hajriahimi.

Iranul a promis răzbunare pentru atac. Ministrul iranian de externe, Hossein Amir Abdollahian, a declarat că „această agresiune a încălcat toate normele diplomatice și tratatele internaționale”.

La rândul lui, ambasadorul Iranului în Siria, Hossein Akbari, a declarat că răspunsul Iranului pentru atac va fi „de aceeași magnitudine și duritate”.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a publicat un mesaj pe rețelele de socializare în care promite răzbunare: „cu ajutorul lui Dumnezeu îi vom face pe sioniști să se pocăiască de crima lor de agresiune împotriva consulatului iranian din Damasc”.

Îți mai recomandăm Atac israelian asupra consulatului Iranului din Siria. 7 morți, dintre care doi generali