Fostul preşedinte al CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, trimis în judecată pentru corupție

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, a fost trimis în judecată de Departamentul Național Anticorupție (DNA) pentru trafic de influenţă, luare şi dare de mită, fals în declaraţii de avere. Sumele pe care le-ar fi primit ca mită sunt de ordinul milioanelor de lei.

Potrivit unui comunicat DNA, Iulian Dumitrescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova şi fost lider al PNL Prahova, ar fi acceptat, în perioada 15 aprilie 2021 – 8 iulie 2021, să primească 160.000 de lei, reprezentând un procent din valoarea facturilor emise de o firmă către Administraţia Străzilor Bucureşti şi neachitate la acel moment.

El a lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor publici de la Administraţie pentru urgentarea plăţii.

Ulterior, arată DNA, fostul lider liberal ar fi primit efectiv, printr-un complice, 130.000 lei.

În anul următor, în perioada martie 2022 - iunie 2022, Dumitrescu ar fi pretins unui grup de firme, în contextul unui contract cu Consiliul Județean Prahova, pentru întreţinere şi reparaţii de drumuri, un procent din valoarea facturilor emise către CJ Prahova.

Astfel, potrivit procurorilor DNA, Dumitrescu ar fi primit în mod necuvenit, printr-un complice, suma totală de 421.930 lei.

Mai mult, în perioada octombrie - decembrie 2022, Iulian Dumitrescu ar fi pretins în mod direct, de la un martor a cărui firmă avea acorduri cu Consiliul Judeţean Prahova, 47.500.000 de lei, ca preţ supraevaluat al părţilor sociale ale unei firme pe care inculpatul o administra în fapt.

În urma acestei solicitări, Iulian Dumitrescu ar fi primit, în ianuarie 2024 suma totală de peste 17,5 milioane de lei, din care aproximativ 3,5 milioane ar fi fost în beneficiul inculpatului şi al membrii săi de familie.

DNA mai transmite că, în perioada octombrie 2021 - februarie 2023, ajutat de doi complici, ar fi dat primarului primarul din Lehliu Gară, Iulian Iacomi, și el înculpat în dosar, aproape un milion și jumătate de lei și aproape 75 de mii de euro.

Procurorii mai spun că Iulian Dumitrescu nu a completat corect declarații. de avere din anii 2021, 2022, 2023 și 2024.

DNA mai informează că, pe lângă Iulian Dumitrescu, au fost trimişi în judecată

  • primarul oraşului Lehliu Gară, din judeţul Călăraşi, Iulian Iacomi, pentru luare de mită în formă continuată.
  • Administratorul public al judeţului Prahova și preşedinte al Consiliului de Administraţie al Distribuţie Energie Electrică România SA, Anna-Maria Vasile, pentru fals în declaraţii de avere în formă continuată.

De asemenea, în dosar au mai fost trimise în judecată alte trei persoane fizice pentru complicitate la luare de mită şi o persoană fizică pentru complicitate la dare de mită.

Iulian Dumitrescu a intrat în atenția anchetatorilor la începutul anului 2024, când a fost plasat de DNA sub control judiciar în dosarul de corupție pentru care a fost trimis în judecată pe 9 decembrie 2024.

Îți mai recomandăm Anchetă extinsă. Președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, acuzat că i-a dat de 50 de ori mită primarului din Lehliu

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.