NATO ar trebui să elimine cerința cu privire la planul de acțiune pentru aderarea Ucrainei la alianţă, a spus secretarul genaral Jens Stoltenberg marţi dimineaţă, în prefaţa summit-ului organizaţiei trans-atlantice de la Vilnius, transmite Reuters.
Aliaţii ar trebui să se pună de acord la summit-ul din capitala Lituaniei (marţi-miercuri, 11-12 iulie) pentru renunţarea la Planul de Acţiune de aderare (MAP) în cazul Ucrainei, a spus înaltul oficial.
*ACTUALIZARE. Întrebat, marți, la Vilnius, de Europa Liberă dacă România susține renunțarea la MAP, președintele Klaus Iohannis a spus că da.
„Susțin renunțarea la acest plan de acțiuni. Am discutat chestiunea și cu Secretarul General, am avut discuții și în întâlniri informale și majoritatea suntem de acord să simplificăm procedura în cazul Ucrainei. /.../ Mă aștept ca această chestiune să fie tranșată la Summit”, a spus Klaus Iohannis.
„Ucraina a parcurs un drum lung de când am luat decizia în 2008 că următorul pas ar fi un Plan de acțiune pentru aderare. Ucraina este mult mai aproape de NATO, așa că cred că a sosit momentul să reflectăm acest lucru în deciziile NATO”, a spus secretarul general al NATO Jens Stoltenberg marţi, înainte de startul summit-ului din Vilnius, potrivit agenţiei de presă Reuters.
„Ţinând cont de tot, inclusiv de faptul că vom transmite clar că Ucraina va deveni membră, vom elimina Planul de acțiune pentru aderare, (...) vom trimite un mesaj foarte puternic și pozitiv de la NATO Ucrainei”, a mai spus Stoltenberg.
Îți mai recomandăm Ucraina nu vrea un nou „București” la summitul NATO de la Vilnius. Ce poate oferi Alianța și cât o va costaSecretarul general a menţionat marţi, la forumul public al NATO, că a propus în cadru informal renunţarea la MAP încă din primăvară, pas care scurtează procesul de aderare al Ucrainei la NATO.
Tot atunci a vorbit de alte două elemente care sprijină Ucraina în procesul de aderare: suport practic multi-anual pentru ca forţele ucrainene şi cele ale NATO să devină inter-operabile complet şi înfiinţarea Consiliului NATO - Ucraina, care va avea miercuri la Vilnius şedinţa inaugurală.
Până acum, declaraţiile lui Jens Stoltenberg cu privire la un eventual calendar de aderare al Ucrainei la NATO au fost prudente, în timp ce Kievul a cerut constant, prin vocea preşedintelui Volodimir Zelenski, un semnal clar din partea alianţei cu privire la aderare.
„Şeful NATO a mai transmis că aliaţii lucrează la elaborarea unui comunicat comun şi a evitat să ofere detalii, dar a spus că textul va transmite un mesaj pozitiv şi puternic cu privire la Ucraina şi drumul său către a deveni membru”.
Zelenski: De facto, noi suntem în alianţă. Avem nevoie de un semnal clar, acum!
La rândul său, în mesajul zilnic adresat ucrainenilor, Volodimir Zelenski a vorbit luni seară despre deciziile importante aşteptate de ţara sa de la summit-ul NATO de la Vilnius.
„Lucrăm din greu în aceste zile! Chiar mai activ ca niciodată. Și deși această lucrare este aproape 100% în culise, nu este mai puțin importantă decât orice demers public”, a subliniat Zelenski.
El a admis că între aliaţi pot exista opinii diferite, dar „rămâne clar că Ucraina merită să fie în alianţă. Nu acum - este război, dar avem nevoie de un semnal clar. Şi avem nevoie de acest semnal acum”.
Şeful statului ucrainean a vorbit despre rolul strategic pe care îl are ţara sa pe flancul estic al alianţei şi a spus că graniţa estică a Ucrainei reprezintă o linie prin care Rusia a încercat să cucerească popoare ale Europei, dar pe care nu o va mai trece.
„Realitatea legată de securitate pe flancul estic al NATO depinde de Ucraina. Când am aplicat pentru aderarea la NATO, am fost oneşti: Ucraina e de facto deja în alianţă. Armele noastre sunt armele alianţei. Valorile sunt cele în care alianţa crede. Apărarea noastră e elementul-cheie al unei formule a Europei care o face unită, liberă şi paşnică. (Summit-ul de la, n.r,) Vilnius trebuie să confirme asta”, a mai spus el, adăugând că în prezent se lucrează la formulări cu privire la confirmarea aderării ţării sale la NATO.