Prima doamnă a SUA vine în România

Prima oprire a primei doamne a SUA va fi la baza militară de la Kolgălniceanu, unde Jill Biden se va întâlni cu militarii americani.

Prima doamnă a SUA, Jill Biden, va călători în România şi Slovacia săptămâna aceasta, pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de familiile ucrainene strămutate și forţate să fugă în urma invaziei Rusiei.

În timpul vizitei, Jill Biden se va întâlni cu militari americani staţionaţi în străinătate, precum şi cu oficiali guvernamentali de nivel înalt din ambele ţări, transmite CNN.

Prima doamnă va pleca joi de la Washington spre România, cu oprire mai întâi la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, vineri, unde se va întâlni cu militarii înainte de a se îndrepta sâmbătă spre capitala Bucureşti.

La Bucureşti, Jill Biden va avea întâlniri cu membri ai Guvernului României, precum şi cu lucrători umanitari.

De asemenea, Jill Biden va petrece timp la Bucureşti cu cadre didactice care predau copiilor ucraineni strămutaţi.

Sâmbătă seară, Biden va călători la Bratislava, Slovacia, unde se va întâlni cu personalul ambasadei Statelor Unite înainte de a pleca a doua zi spre Kosice şi Vysne Nemecke, Slovacia, pentru a se întâlni cu refugiaţii ucraineni.

Jill Biden îi va saluta şi pe localnicii slovaci care şi-au deschis casele familiilor din Ucraina care caută refugiu. Peste 350.000 de ucraineni au fugit în Slovacia, potrivit UNHCR.

Biden îşi încheie călătoria luni, 9 mai, cu o întâlnire cu membrii guvernului slovac înainte de a pleca în Statele Unite.

Călătoria va fi cea de-a doua călătorie în străinătate a primei doamne; în iulie, ea a mers în Japonia pentru a participa la ceremoniile de deschidere a Olimpiadei.

Îți mai recomandăm Războiul lui Putin în Ucraina | SUA: Rusia se pregătește să anexeze Luhansk și Donețk. Declarațiile lui Lavrov provoacă stupoare în Israel