De ce îi e atât de greu României să obțină marea performanță în sporturile de iarnă 

„Era un profesor de sport din Sinaia care pe unde mă întâlnea striga după mine: 'prima și ultima medalie din istoria sporturilor de iarnă'. Și așa va fi. Acum m-am convins și eu și vă spun acum când abia încep Jocurile Olimpice”, povestește, cu amărăciune în glas, fostul bober Nicolae Neagoe, într-o declarație în exclusivitate pentru Europa Liberă.

Ajuns la 80 de ani, stabilit în Sinaia, a obținut alături de Ion Panțuru singura medalie a României la Jocurile Olimpice de iarnă, la Grenobles în... 1968. Cei doi au câștigat bronzul în proba de bob - 2 persoane.

Nicolae Neagoe este astăzi singurul medaliat în viață, întrucât Ion Panțuru (mai mare cu 7 ani) s-a stins în 2016.

Nicolae Neagoe, în Franța, în 1968, când câștiga alături de Ion Panțuru, medalia de bronz la bob - 2, de la Jocurile Olimpice de la Grenobles.

S-ar putea spune că un medaliat cu bronz, fie și la Jocurile Olimpice (JO), nu este neapărat un erou, dacă e să aruncăm o privire peste granița anotimpurilor. La Jocurile Olimpice de vară, Elisabeta Lipă ori Nadia Comăneci și numeroși alți sportivi au obținut o mulțime de medalii și încă din cel mai strălucitor metal.

Doar că în gimnastică, canotaj și nu numai, România a fost decenii la rând o forță mondială și a strâns un total de peste 300 de medalii, din care 90 de aur.

Singura medalie a României la JO de iarnă, acum 54 de ani

La Jocurile Olimpice de iarnă, medalia obținută la Grenobles în 1968 de echipajul de bob-2 format din Ion Panțuru - pilot și Nicolae Neagoe - frânar, a rămas însă singura din istoria României în competiția supermă. Ținând cont că de atunci a trecut peste o jumătate de secol apelativul erou nu mai pare neapărat exagerat.

De ce atât de puțin, într-o țară cu aproape 40% relief muntos și un interes tot mai mare al românilor pentru sporturile de iarnă? Poate fi convertită emulația în performanțe, fie și în viitor, ori soarta e deja pecetluită - dacă măsurăm distanța performanțelor uitându-ne la Norvegia sau Austria? Se poate mai mult?

Am vorbit cu doi protagoniști de referință ai Jocurilor Olimpice de iarnă din România- Nicolae Neagoe și Éva Tófalvi, sportiva din România cu cele mai multe participări în competiție. Am discutat și cu antrenori și coordonatori de cluburi sportive și i-am contactat și pe reprezentanții federațiilor de profil, dar și pe ministrul Tineretului și Sportului. Unii ne-au transmis că răspunsurile ar umple zeci de pagini.

Sporturile de iarnă din România au fost măcinate și din interior, de-a lungul timpului. Federația de Patinaj mai există deocamdată doar cu numele, după ce a intrat în autodizolvare de mai mulți ani, iar Federația de Schi a fost ținta oprobriului public în scandalul Ania Caill, căreia forul nu i-a repartizat locul liber de care ar fi putut beneficia după retragerea unor sportivi din alte țări.

Federația a pierdut finanțarea de la Comitetului Olimpic și Sportiv Român, și un sponsor major.

Pe alți sportivi divergențele cu Federațiile de profil i-at determinat să aleagă să reprezinte alte state.

Și totuși sunt și semne bune, spun cei consultați de Europa Liberă. Există numeroși copii care practică sporturile de iarnă, s-au deschis mai multe pârtii private în ultimii ani, chiar una olimpică, la Borșa, iar la Râșnov și Cheile Grădiștei au fost create baze sportive care au găzduit chiar etape de Cupă Mondială. E încă puțin.

„Bine ar fi să intrăm în primii șase!”

Nicolae Neagoe ți-ar putea povesti ore în șir despre peripețiile din interiorul bobului, la propriu și la figurat, dar și despre cele din vremea când administra atât baza sportivă de la Piatra Arsă, din Bucegi, cât și pârtia de bob din Sinaia.

Leagă accidentul vascular pe care l-a suferit după 2010 de o răsturnare cu bobul de pe pârtia de la St. Moritz din anii '70 și povestește amuzat cum a fost somat să facă rost de smântână pentru lotul olimpic de gimnastică, din care făcea parte și Nadia, aflat în cantonament montan.

Scepticismul lui Nicolae Neagoe pentru viitorul sportului de iarnă în România e însă legat în mare parte de lipsa infrastructurii. Paragina în care a fost lăsată după anii '90 pârtia de sanie și bob de la Sinaia e edificatoare, la fel cum sunt și imaginile postate pe internet.

A fost amenajată, ca pârtie omologată internațional, la mijlocul anilor '70 după modelul celebrei pârtii de la Lake Pacid, SUA, ne-a povestit fostul medaliat olimpic.

„Când nu era zăpadă, căram gheață cu camioanele de la Ploiești”, își amintește el. A fost proiectată inițial și iluminarea electrică, după modelul Cortinei D'Ampezo, dar și posibilitatea realizării de zăpadă artificială - demers nerealizat vreodată.

O parte din bani, alocați după performanțele de la Jocurile Olimpice, dar și de la Mondiale „au fost păpați”, după cum spune Nicolae Neagoe, dar, totuși, pârtia a funcționat. După anii 2000, pista cu 1.500 de metri lungime, 13 viraje și sală de forță adiacentă a fost utilizată parțial, iar apoi a devenit o ruină.

Dezinteresul autorităților de la centru este, potrivit lui Nicolae Neagoe, o cauză a decăderii sporturilor albe în România. Inclusiv modul de organizare a federațiilor este defectuos, consideră fostul medaliat olimpic. „Este inacceptabil ca o Federație de sporturi de iarnă să fie la București și nu în zona montană”, spune el.

La Beijing, România participă, cu un total de 22 de sportivi, la probele de schi alpin, sanie, bob, skeleton, sărituri cu schiurile, schi fond, patinaj viteză și biatlon.

O căutare a adresei Federației de Schi din Austria vă va duce într-adevăr nu la Viena, ci la Insbruck, celebrul centru al sporturilor de iarnă din această țară.

În condițiile lipsei acute de infrastructură „nu poate să ia nimeni din România medalie acum”.

„Să dea Dumnezeu măcar în primii șase să ieșim. Alături de medaliați, cei de pe locurile 3-6 sunt punctați în clasamentul țării sau al clubului”, amestecă fostul medaliat olimpic scepticismul cu o palidă consolare.

Campionate naționale în... Austria

În lipsa unei pârtii de sanie și bob, membrii loturilor naționale efectuează pregătirea specifică de iarnă în străinătate. Mai mult, pe pagina de Facebook a Federației sunt transmisiuni în direct de la campionatele naționale susținute anual în Austria.

La bob sanie în țară se pot organiza doar campionate de starturi, în lipsa unei piste. Imagine de la Naționalele de starturi - sanie, 2021.

„În țară pregătim partea fizică și organizăm competiții de starturi, atât se poate. Nu e nici acest lucru de neglijat, startul e însă o parte foarte importantă a cursei de bob și sanie, de multe ori, în competiții, sutimile diferență de la start sunt cele care fac diferența și la final”, ne-a declarat Liviu Turea, director al Clubului Orășenesc Sinaia, specializat în sporturile de iarnă și vicepreședinte al Federației Române de Bob și Sanie.

Federația de Bob și Sanie este una din cele 11 incluse de Ministerul Tineretului și Sportului în Liga de Aur, a noii strategii de finanțare, cu un buget propus de aproape 1 milion de euro. Suma e cu 60% mai mare decât anul trecut.

Liviu Turea, care provine dintr-o familie cu tradiție în sporturile de iarnă, insistă că atât Comitetul Olimpic Român cât și Ministerul Tineretului și Sportului își dau interesul ca atât sporturile albe, cât și sportul din România în general să crească.

Clubul din Sinaia are sportivi în lotul României la Beijing, iar unul dintre puținii cu șanse la o medalie, Andreea Grecu, provine tot din pepiniera de aici.

Andreea Grecu (monobob), 15 ianuarie 2022, Bob & Skeleton World Cup / IBSF European Championships - Saint-Moritz, Elveția.

„Ca noi să ajungem la un alt nivel, e foarte greu fără infrastructură. Avem nevoie de o pârtie de bob-sanie-skeleton construită în România, pentru că noi nu putem face pregătirea la nivel de bază. Nu avem unde să îi pregătim, iar dacă ajungi să mergi cu grupe întregi de copii la pregătire afară, costurile sunt imense. E o problemă legată și de antrenori, pentru că iarna aceștia sunt plecați adesea cu sportivii din loturi în străinătate", a mai arătat Liviu Turea.

Chiar și așa, există rezultate promițătoare, spune el. Georgeta Popescu și Andrei-Robert Nica au devenit campioni olimpici de tineret în 2020. Niciunul dintre ei nu este prezent la Jocurile Olimpice de la Beijing.

„Trebuie început de la bază”

Éva Tófalvi (43 de ani) deține recordul de participări din partea României la Jocurile Olimpice de iarnă, șase la număr.

Fosta biatlonistă a fost nelipsită de la competiția supremă între 1998 și 2018, cu cel mai bun rezultat chiar la debut - locul 11 la individual. În acest timp a concurat și în Cupa Mondială, iar în 2008 a obținut și o victorie într-o etapă a competiției, tot la individual.

La finalul acelui sezon s-a clasat pe locul 2 în clasamentul probei, la doar un punct de lider.

Éva Tófalvi, la una din cele șase ediții de Jocuri Olimpice la care a participat.

La fel cum ea a pornit dintr-un sat, Harghita-Băi, care aparține de Miercurea-Ciuc, crede că sunt foarte mulți copii cu potențial, în zonă și numai. A locuit mulți ani în străinătate, tocmai pentru a se putea pregăti în cele mai bune condiții, dar și-ar dori ca viitorii practicanți ai sporturilor de iarnă să poată face asta acasă.

„Ne lipsesc cu desăvârșire unele lucruri, eu m-am lăsat după 24 de ani de sport și nici acum nu avem ceruitori de schiuri, când Norvegia se duce cu 16 oameni care doar ceruiesc (element esențial pentru alunecarea schiurilor, n.red.) și încearcă schiurile. Nouă nu ne-ar trebui 16, dar nu avem nici patru, nici doi”, spune fosta sportivă.

Îi vine să râdă și să suspine în același timp: „Am fost mereu pozitivă și de aceea am și ajuns unde am ajuns și am fost ajutată de alte țări, inclusiv cu ceruirea. Dar gândiți-vă că sportivii nu au nici în ziua de astăzi în Cupa Mondială un doctor cu ei. Am vrea să avem campioni mondiali și olimpici, dar ce facem pentru asta?”, se întreabă, mai degrabă retoric, ea.

De altfel, faptul că în sezonul terminat pe locul 2 la individual a ieșit doar a 11-a în clasamentul general ar fi fost influențat, parțial cel puțin, chiar de acest detaliu: „Am răcit tare și a trebuit să îmi procur de la colege din alte delegații medicamente. Se lucrează foarte mult pe partea de prevenție în aceste competiții, pentru că o problemă de sănătate îți poate afecta performanțele”.

Pentru echipamente a obținut sprijin din partea guvernului maghiar

Fără investiții consistente în sport, nu poate apărea performanța, susține cu hotărâre ea: „Performanța în sport se face cu bani și cu bani mulți, dar cheltuiți cu cap. Dacă investim în baze de pregătire banii rămân în țară, nu trebuie să cheltuim în Austria”, spune Éva Tófalvi, care este în prezent consilier în probleme de sport al vicepremierului Kelemen Hunor.

Éva Tófalvi își dedică în continuare timpul și sportului: pregătește zeci de copii din zona Harghita în disciplina care a consacrat-o, biatlon. Încearcă să le dea încrederea că pot să răzbească, la fel cum a făcut-o și ea, chiar dacă sportul pe schiuri e unul costisitor.

O parte din copiii pregătiți de fosta biatlonistă Eva Tofalvi la Harghita-Băi

Există o bază de pregătire în Harghita-Băi, chiar dacă la limita standardelor și nemodernizată complet și ne-a mărturisit că pentru echipamente a obținut sprijin din partea guvernului maghiar.

„Dacă nu umblăm cu șmecherii, putem reuși"

Dacă Belgia, unde „nici nu știau să schieze” a ajuns în Top Ten-ul biatlonului Mondial, cu siguranță România nu pornește cu un handicap „natural" în sportul de iarnă de performanță, arată Tófalvi.

Éva Tófalvi pregătește aproximativ 100 de mici biatloniști, la Miercurea Ciuc.

„Dacă nu umblăm cu șmecherii și facem pașii corecți, putem reuși. Trebuie doar să investim și să ne uităm la alții. Inclusiv de investiție în antrenori e nevoie, e suficient să vorbim în engleză, anual sunt școli de antrenorat în afară, trebuie mers și învățat. Credem că știm tot, dar lucrurile s-au mai schimbat”.

Investițiile cu cap se traduc în viziunea Évei Tófalvi în baze sportive realizate de la nivel central, întreținute de Primării, dar gândite în așa mod încât să poată fi întreținute ușor și rentabil. Dacă în aceste baze România va reuși să organizeze competiții internaționale - de altfel Comitetul Olimpic și-a anunțat intențiile de a organiza Jocurile Olimpice de Tineret în 2028 - acestea vor atrage și fonduri, a explicat ea.

„În Suedia, copilul se trezește, mănâncă și pe punga de cereale vede numele campionului mondial, asta ar trebui făcut și la noi, modelele acestea să fie promovate și dacă provin dintr-un alt sport. Am venit cu 3 medalii de la Jocurile Olimpice de Vară, pe doamna de la scrimă (Anamaria Popescu, n.red.) am mai văzut-o, dar pe celelalte nu (Nicoleta Ancuța-Bodnar și Simona Radiș, campioane olimpice la dublu vâsle, n.red).

Trebuia să le vedem pe ciocolată, pe bannere, în București, în localitățile de unde sunt ele, să fie mândria noastră, am văzut astfel de exemple”.

Éva crede că și abordarea cu accente de can-can a profilului sportivilor este mult mai puțin constructivă pentru un copil, pentru care prezentarea procesului prin care trece sportivul și a performanțelor lui efective este cea care contează.

Lamentarea nu este soluția: „Am auzit și din guri de conducători că ăștia din sporturile de iarnă sunt turiști, că participăm și cam atât. Nici nu vorbim de performanță, că nici nu vrem, ne e bine așa”, conchide, ironic, multipla participantă la Jocurile Olimpice de iarnă.

Evoluția, blocată chiar atunci când e mai importantă

Paul C. conduce clubul privat de schi alpin Spando Ski, care își desfășoară activitatea pe o pârtie din Munții Apuseni, la Mărișel, în județul Cluj. Înființat în urmă cu peste 15 ani, clubul a închegat până acum o comunitate de aproximativ 500 de familii.

„Interesul pentru schi pur și simplu a explodat, gândiți-vă că în 2002 nici nu existau firme de echipament și servicii sportive”, a spus el.

Sunt organizate constant competiții de juniori, iar unii sportivi legitimați au deja titluri naționale în palmares. Pentru a discuta însă de marea performanță, trebuie înțeles mai întâi că distanța față de țări precum Austria e uriașă: „Un campion național la noi e precum un începător din Austria”, a arătat el.

Părinții susțin financiar activitatea copiilor, care participă la tabere de vară inclusiv în străinătate, însă efortul lor poate dura doar până într-un anumit punct.

Grupă de copii la antrenamente de schi la Mărișel, în județul Cluj.

„De la un moment, susținerea familiei nu mai e suficientă, trebuie mai mult și trebuie făcută o selecție pe valoare, pe bune, ca să putem să facem performanță. Acolo undeva este o ruptură și asta se întâmplă de multă vreme. Eu tocmai de aceea am ales categoria de vârstă până în 11-12 ani, ca să nu intru în tot felul de complicații”, a spus el.

Contra-exemple de sprijin

Paul a oferit două exemple edificatoare, despre cum sistemul îi poate „tăia aripile” unui sportiv. Mai întâi Ania Caill, care ar fi putut ocupa un loc la Jocurile Olimpice, dar i-a fost refuzat.

De asemenea, există exemplul lui Edit Miklos, care a adus României primele puncte la schi alpin din Cupa Mondială. Din cauza unor neînțelegeri cu Federația Română de profil a optat să reprezinte Ungaria, iar în prezent este chiar președintă a Federației de schi de acolo.

Interesant este că și în 2011, secretarul general al forului era tot cel care ocupă funcția și în prezent, incriminat pentru atitudinea adoptată și în cazul Aniei Caill.

„Uneori e suficient o semnătură!”

Chiar și așa, poate impulsiona emulația care există în prezent pentru schiul de masă performanța?

„Două lucruri blochează: mințile celor de la Federație - în condițiile în care de la 12 ani trebuie să intri într-un sistem clar, al Federației Internaționale. În al doilea rând, noi avem baza de masă a practicanților, o avem, dar trebuie și din partea, nu știu, Consiliilor Locale, de exemplu, un pic de susținere, nu mult. Nici nu trebuie atât de multe investiții financiare, cât semnături, aprobări. Majoritatea transportatorilor pe cablu sunt privați și se lovesc de o birocrație care nu ajută deloc la dezvoltarea zonelor în care activează”, a spus bărbatul.

Partea bună este că schiul începe să devină o adevărată cultură și în România și tot mai mulți co-naționali înțeleg acest sport, influențați cel mai probabil și de experiențe trăite în Vestul Europei, a ținut să arate și partea plină a paharului Paul.

Problemele apar însă exact când copilul crescut într-un mediu cât mai apropiat de cel profesionist are nevoie de o susținere mai mare, din toate punctele de vedere, pe care părinții nu au și nu este cazul să o suporte, crede el.

„Avem copii extraordinari, totul se rupe la nivelul sistemului în momentul în care sunt descoperiți ca valori. Punct”.

„Avem nevoie de infrastructură în mai multe zone”

Lipsa infrastructurii, a bazei materiale, a echipamentelor performante, dar și a specialiștilor în cercetare, evaluare și monitorizare fac ca selecția și pregătirea copiilor să vizeze doar două zone ale țării, Brașov și Harghita, a declarat pentru Europa Liberă secretarul general al Federației Române de Schi-Biatlon, Puiu Gașpar.

Inițial, a spus că răspunsurile la întrebările Europei Libere ar trebui formulate pe zeci de pagini și ne-a invitat la o discuție amănunțită pe temă după încheierea Jocurilor Olimpice, la care este și el prezent în staff.

„Avem potențial și merită investit și dezvoltată infrastructura în mai multe zone montane pentru a atrage copiii spre sport și a mări astfel aria de selecție”, a ținut să transmită, până la o discuție mai detaliată, acesta.

Reprezentantul Federației a subliniat că începând cu 2007 au fost dezvoltate mai multe baze sportive de iarnă, omologate internațional. Cea mai notorie este realizarea în asociere public-privată a patru trambuline de sărituri cu schiurile la Râșnov.

Aici au avut loc mai multe etape de Cupă Mondială, cu participarea a numeroși schiori de top din lume.

2021, Râșnov, etapă de cupă mondială la sărituri cu schiurile.

De asemenea, sunt funcționale baze de biatlon, schi fond și combinată nordică la Cheile Grădiștei - una privată, respectiv bază de biatlon și schi fond la Harghita Băi. Prima dintre ele a găzduit de asemenea competiții mondiale.

„Ne trebuie patinoare și să îi atragem pe copii către mișcare”

Un sport care atrage de asemenea numeroși practicanți în România, cel puțin la nivel de agrement, este patinajul. Comunitatea celor legitimați, la patinaj artistic și la viteză, este însă foarte restrânsă, spune Cornel Gheorghe, fost patinator de performanță și ex-antrenor al lotului național.

E cel care reprezintă pe plan sportiv Federația Română de Patinaj, organizația fiind în autodizolvare ca structură, încă din 2013. Cu conturile blocate, forul nu figurează pe lista finanțărilor de la MTS pentru acest an.

„Am locuit mulți ani în SUA și la începutul anilor 2000 acolo erau câteva sute de mii de patinatori. Performerii lor sunt doar vârfurile icebergului, în spate e o bază foarte largă de selecție. Noi avem vreo 250 de sportivi legitimați în total, la artistic și la viteză”, ne-a declarat el.

Cornel Gheorghe a reprezentat România la două ediții ale Jocurilor Olimpice, în anii '90 și are cea mai bună clasare la Mondiale, la masculin: un loc 9 la Praga, în 1993. Spune că de la baza piramidei pleacă totul și asta trebuie să se traducă în patinoare în zone accesibile, pentru întreținerea cărora să se implice și Primăriile, pe model vestic.

„Ne trebuie patinoare cu secții sportive și să reîncepem să îi atragem către mișcare pe copii. Degeaba îl aduc să facă performanță din prima, mai întâi să vadă cu ce se mănâncă. Dacă facem un curs de inițiere, din 100 de copii care participă, doar 10% doresc să facă acel pas, să treacă spre performanță, un lucru care necesită niște sacrificii”, a spus el.

De altfel și campionatele naționale de patinaj viteză au loc în Austria.

Cornel Gheorghe pregătește grupe de copii și în prezent și accesează inclusiv patinoarul privat inaugurat în zona Otopeni din capitală de omul de afaceri Ion Țiriac în 2016.

O parte din elevii de la patinaj artistic pregătiți de Cornel Gheorghe, pe patinoarul privat din Otopeni.

Chiar dacă reprezintă un model de infrastructură, e nevoie de locuri și mai accesibile în care aceste baze să fie plasate și de implicarea statului în investiții, spune el.

„Suntem prezenți, asta înseamnă că existăm”

Performanțe notabile pot să apară doar pe termen lung, în actualele condiții, crede fostul sportiv. Faptul că România e prezentă la marile competiții e deja un plus, spune el.

„Îmi doresc performanță, chiar dacă avem aceste dificultăți, cu statutul Federației, cu lipsă de bază sportivă. Cu ajutorul Comitetului care ne-a finanțat sportivii în acești ani am reușit să ne calificăm totuși la Jocurile Olimpice, o avem pe Mihaela Hogaș și la 500 și la 1.000 de metri. Faptul că suntem prezenți înseamnă că existăm și ținem acea flacără performanței aprinsă”, a spus Gheorghe.

El a subliniat că din 1992 până în 2014 România a avut o prezență constantă la patinaj artistic Jocurile Olimpice și chiar dacă șirul a fost întrerupt la ultimele două ediții, la Beijing este reprezentată în schimb la patinaj viteză.

„Rezultate pot apărea doar în timp. E important să apară aceste patinoare, pentru că ai nevoie de o bază mare de selecție, cu cât o disciplină e practicată de mai mulți copii cu atât baza e mai mare”.

„Un patinoar acoperit ne-ar prelungi sezonul de pregătire”

Gheorghe Pârv este antrenor de patinaj viteză la clubul sportiv Viitorul / Cs Universitatea Cluj și pregătește câteva zeci de copii.

Una din principalele probleme de care se izbește este perioada limitată de timp în care poate face pregătire specifică pe gheață. De altfel administrează el însuși singurul patinoar din oraș care a fost deschis și pe timpul pandemiei. Celălalt patinoar din Clujul e de altfel unul de (și mai) mici dimensiuni.

„Interesul pentru patinaj și sport în general a crescut mult în timpul pandemiei, a spus profesorul. Dacă înainte mergeai pe la orele de sport să cauți copii, acum vin ei spre tine”, a spus profesorul.

Speranțele pentru marea performanță sunt direct legate de finanțare și de baza materială, subliniază el:

„În afară de zona secuiască, suntem la pământ. Clujul, care are tradiție, cu primul campionat, primul campion național la viteză, nu are un patinoar artificial acoperit. Este o necesitate, măcar unul mic, în țările din Vest sunt unele și cu pistă de 400 de metri (varianta omologată pentru concursurile internaționale de patinaj, n.red.). Vara tot s-ar închide probabil, dar am câștiga 2-3 luni înainte de iarnă și cam o lună după. În plus e vorba de condiții, saltele, vestiare, gheață la temperatură constantă, nu că e soare sau plouă și gata”.

În condițiile actuale, elevii săi se pregătesc în cea mai mare parte a timpului pe role și strict pe timpul iernii pe gheață. În rest, trebuie să călătorească în alte orașe, unde este patinoar acoperit. De altfel, multe dintre competiții sunt organizate de altfel pe piste de role.

Imagine de la Campionatul Național de patinaj viteză pe role organizat în 2021 la Cluj-Napoca. Pe pista în proces de deteriorare, patinatorii viteză din oraș se antrenează cea mai mare parte din an, în lipsa unui patinoar acoperit.

În țări mult mai dezvoltate în patinaj, lucrurile stau altfel, a completat reprezentantul Federației de Patinaj, Cornel Gheorghe:

„În America și Canada patinoarele acoperite nu se închid și de fapt vara sunt cele mai aglomerate; Pe de o parte e o plăcere să te răcorești, sunt totuși 4-6, 10 grade înăuntru, nu e ger, iar pe de alta copiii sunt în vacanțe și pot veni pe tot parcursul zilei”, a conchis el.

Speranțe, de la juniori

Pe de altă parte, Gheorghe Pârv a arătat că sunt rezultate încurajatoare la nivel de juniori. Juniorul Robert Nițu, din Ploiești, spre exemplu, are la patinaj viteză unul din cele mai bune rezultate ale sezonului de la nivel mondial. Sunt și alte exemple de juniori cu performanțe notabile.

În schimb, o fostă elevă a sa, Füzesi Ilka, cea mai bună la categoria sa de vârstă la junioare în România a ales între timp să reprezinte Ungaria, unde „este cea mai bună din această țară”. Asta pe fondul faptului că nu ar fi fost sprijinită financiar îndeajuns.

Cornel Gheorghe spune că în acest caz adevărul este undeva la mijloc, întrucât sportiva nu ar fi fost tot timpul prima la categoria ei și că în fapt ar fi început să își dea prematur ifose de vedetă. Un aspect pe care un psiholog sportiv l-ar fi putut gestiona probabil, în măsura în care loturile de juniori din sporturile de iarnă beneficiază de astfel de servicii.

„Niciun sport de iarnă nu are infrastructura corespunzătoare"

Sporturile de iarnă pleacă dintr-o poziție de inferioritate în raport cu cele de vară, pentru că nu dispun de infrastructura necesară marii performanțe, spune ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, pentru Europa Liberă. Sportivii se pregătesc în străinătate, patinoare decente sau terenuri de hochei sunt doar în anumite regiuni „și numai cu acestea nu poți să fii competitiv la nivel internațional".

„În niciun sport de iarnă nu avem infrastructura corespunzătoare și în această situație eu spun că rezultatele sportivilor sunt foarte bune. E îmbucurător faptul că se califică și obțin clasări la Jocurile Olimpice, Canada merge cu peste 200 de sportivi, noi cu 20", adaugă Eduard Novak.

Eduard Novak, fost patinator viteză, pe pista de viteză din Miercurea Ciuc, reamenajată recent.

Sportul de iarnă românesc poate crește doar dacă oamenii văd bunăvoință, de a crea minimă infrastructură. El oferă în acest sens exemplul repunerii în funcțiune, recent, a vechii piste de patinaj viteză din Miercurea Ciuc. De altfel, ministrul a și postat pe Facebook izbânda.

„Sigur că după aceea urmează managementul infrastructurii și activitatea în sine", a spus Novak. Campion paralimpic la ciclism, actualul ministru a fost înainte de accidentul care i-a indus o dizabilitate la picior, multiplu campion național și recordman de juniori la patinaj viteză.

El spune că România poate urma exemplul Ungariei în materie de investiții în sport, inclusiv în hochei și short-trak (patinaj viteză pe pistă scurtă). „În 1990 veneau în Miercurea Ciuc să învețe să patineze de la noi, au investit foarte mult în infrastructură și astăzi au echipă foarte valoroasă de hochei și sunt campioni olimpici și mondiali la short track".

Lucrurile nu ar fi de fapt atât de complicate: cu patinoare în toate marile orașe și primării care ar pune umărul la înființarea de echipe locale de hochei, s-ar crea din start o bază pentru trei discipline olimpice: hochei, short-track și patinaj artistic. Ministrul nu a fost însă foarte explicit cu privire la cine ar trebui să finanțeze înființarea acestora.

„Suntem ultima țară din Europa cu cluburi de stat"

Eduard Novak susține pe de o parte că cluburile cu profil sportiv ar trebui să intre sub tutela Ministerului Sportului și să nu mai existe o suprapunere cu alte Ministere (cu cel al Educației în cazul cluburilor cu profil universitar sau chiar cu cele ale Apărării și Internelor).

Pe de altă parte, Eduard Novak vrea ca modelul de finanțare să se desfășoare astfel: Ministerul Sportului alocă banii către Federații, iar acestea finanțează proiecte punctuale depuse de entități private sau de stat, „dacă vor mai exista".

„Suntem ultima țară din Europa care avem această structură, deci nu cred că va mai fi competitivă în viitor. Trebuie să responsabilizăm Federațiile, să aloce bani în funcție de proiecte, bazate pe rezultate, pe activitate", a spus el.

Ministrul a adăugat că toate aceste modificări vor fi incluse în noua Lege a sportului, bazată pe Strategia sportului aflată în elaborare și care ar urma să fie finalizată, potrivit lui, în luna aprilie.

Strategia ar urma să reglementeze și statutul sportivilor, a căror experiență adesea se pierde după încheierea carierei: „Trebuie să creăm un sistem în care foștii sportivi să poată da mai departe copiilor experiența lor, altfel mulți ajung în birouri și completează acte sau merg în alte domenii".

Sporturile de iarnă nu vor fi discriminate în noua strategie a sportului, ale cărei rezultate ar trebui să se vadă într-un orizont de 10 ani, insistă ministrul.