Într-o discuție cu Europa Liberă, jurnalista, care a fost premiată pentru investigațiile sale, publicate pe siturile independente dela0.ro și săfielumină.ro, a spus că amenințările păreau să privească o anchetă în curs, despre cazuri de pedofilie și alte nereguli de la seminarul teologic din Huși, la care întreaga redacție lucrează de mai bine de șase luni.
Jurnalista a mers la Poliție, la Secția 4, unde a făcut plângere și a cerut să i se spună cine anume este autorul amenințărilor.
Diana Oncioiu a explicat că agresorul a sunat-o de pe un număr ascuns și înjurat-o, însă, în opinia ei, întreaga redacție de la safielumina.ro ar fi vizată de amenințări. A povestit că s-a întâmplat să mai fie sunată și admonestată, chiar vulgar, însă niciodată nu a avut de-a face cu astfel de amenințări.
Jurnalista a spus că i s-a cerut să nu mai caute să contacteze preoți și a precizat că persoana care a amenințat-o nu părea să facă parte din cler.
Îți mai recomandăm Amenințare cu moartea a E. Șercan: Rectorul și prorectorul Academiei de Poliție demisionează, după acuzațiile DNA„Este o formă de intimidare, iar eu, noi, în redacție, nu intenționăm să ne oprim din ceea ce facem. Dimpotrivă!”, a spus Diana Oncioiu.
Site-ul safielumină.ro publică investigații despre nereguli și despre averea Bisericii Ortodoxe Române, iar în ultima vreme redacția a scris despre banii de la buget cu ajutorul cărora a fost construită Catedrala Mântuirii Neamului, despre obiceiuri și ilegalități din sânul Bisericii majoritare în România.
Nu este singurul caz de amenințare. În urmă cu o lună, jurnalista de investigații Emilia Șercan a fost amenințată cu moartea de un ofițer angajat la Academia de Poliție, după ce seria sa de dezvăluiri despre plagiate a ajuns la rectorul Academiei de Poliție, Adrian Iacob. În cazul Emiliei Șercan, cel care a amenințat-o cu moartea a fost prins.