Autoritățile sârbe au înlăturat baricadele de la granița cu Kosovo

Forța de menținere a păcii KFOR, condusă de NATO, își va menține prezența la graniță pentru încă cel puțin două săptămâni.

Autoritățile din Serbia au dispus, sâmbătă, înlăturarea baricadelor improvizate care blocau două puncte de trecere a graniței cu Kosovo. Detensionarea conflictului cauzat de o dispută cu privire la plăcuțele de înmatriculare ale vehiculelor a fost mediată de Uniunea Europeană.

Înlăturarea baricadelor evită escaladarea tensiunilor dintre etnicii albanezi și sârbi, care făcuseră la un moment dat ca Serbia să trimită avioane militare la graniță, într-o demonstrație de forță.

Forțele NATO în Kosovo au intensificat patrularea în apropierea graniței cu Serbia

Punctele de frontieră fuseseră blocate de etnicii sârbi după ce autoritățile din Kosovo au cerut, în 20 septembrie, ca toate vehiculele care le tranzitează să aibă plăcuțe de înmatriculare tipărite, valabile pentru 60 de zile. Măsura a venit ca reacție la o serie de restricții impuse de Serbia vehiculelor din Kosovo încă din 2008.

Serbia nu recunoaște independența Kosovo și, în consecință, nici dreptul emiterii de certificate de înmatriculare.

Baricadele erau formate din camioane, dar și crengi și diverse obiecte. În urma înlăturării acestora, autoritățile din Kosovo au dispus retragerea unităților speciale de poliție pe care le trimisese la graniță.

Îți mai recomandăm După 20 de ani | Relația Serbia-Kosovo rămâne rece în ciuda medierii SUA și UE

În următoarele două săptămâni, forțe NATO vor fi staționate la graniță pentru a se asigura că aceasta se redeschide fără tensiuni.

După negocierea detensionării situației, reprezentanții UE au cerut ca Pristina și Belgrade să mențină dialogul pentru normalizarea relațiilor.

Kosovo şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Belgrad în 2008, aceasta fiind recunoscută de doar 22 dintre statele membre ale EU. România, Spania, Grecia, Cipru și Slovacia nu se află printre acestea.