Bună dimineața, dragi prieteni,
Decizia fără precedent a Curții Constituționale face ca pașii până la un nou președinte să ia o întorsătură neașteptată. Renumărarea voturilor deschide posibilitatea reluării turului I al prezidențialelor și influențează parlamentarele de duminică, 1 decembrie.
Dar iată cele mai importante știri ale dimineții:
- A început renumărarea voturilor în alegerile prezidențiale; încălcarea inevitabilă a termenului de validare a scrutinului din 24 noiembrie și posibilitatea schimbării ierarhiei candidaților deschid calea reluării turului I al prezidențialelor.
- Premierul și candidatul PSD, Marcel Ciolacu, anunță că se retrage din cursă indiferent de rezultatul renumărării voturilor.
- „Serviciile au sărit calul. Mulțumim Marelui Turist al neamului”, s-a putut citi pe o mare pancartă în a patra zi de manifestații pro-democrație din București.
Decizie fără precedent a Curții Constituționale: renumărarea voturilor. Care este miza?
BEC nu are încotro. Nici alegătorii. Și nici partidele politice. Nici președintele Iohannis. Nici serviciile de informații. Nimeni.
Cea mai importantă decizie politică a momentului - validarea turului I al alegerilor prezidențiale - trebuie luată de Curtea Constituțională, iar judecătorii Curții Constituționale au hotărât renumărarea voturilor din toată țara. Inițial, până astăzi, 24 noiembrie, la ora 14.00, dar se pare că în hârtia oficială nu există un termen precis, remarcă Libertatea. Iar renumărarea a început, notează în această dimineață, Europa Liberă.
Problema este că, spre deosebire de noaptea votării, când buletinele se aflau fizic lângă membrii comisiilor de votare și a observatorilor, la câțiva metri de locul masa și calculatorul unde se scriu procesele verbale de trimis mai departe, acum buletinele se află la sediile județene în saci sigilați. Sacii trebuie deschiși în condiții de siguranță și în prezența celor abilitați de lege. Toate acestea sunt imposibil de făcut până azi la amiază. Se vor face, până duminică, 1 decembrie, la orele 22.00, a răspuns Biroul Electoral Central.
Totul a pornit de la plângerea unui candidat perdant, Cristian Tercheș (fost PSD, apropiat apoi de AUR), care a susținut în cererea sa de renumărare a voturilor că în 3 (trei) secții de votare voturile pentru candidatul Forța Dreptei, Ludovic Orban, au fost contabilizate în dreptul candidatei USR, Elena Lasconi. Luând act de această situație, judecătorii CCR au decis renumărarea voturilor în toate cele 19.919 de secții de votare.
Reprezentanții USR, citați de Digi24, susțin citând procesele verbale din cele trei secții invocate de petentul Cristian Tercheș că verificările și corecțiile au funcționat în favoarea candidatului Călin Georgescu și nu pentru Elena Lasconi.
Pe de altă parte, de-a lungul timpului, Biroul Electoral Central a mai făcut renumărări și verificări punctuale, în 2009, s-au renumărat și voturile nule, circa 100.000, vreme de trei zile, dar niciodată nu s-au renumărat toate voturile. În cazul de față 9.242.186 de voturi.
Care este miza? În cheie minoră, reintrarea candidatului PSD în cursa pentru turul al II-lea. În cheie majoră, stabilitatea României.
Ziua de 1 Decembrie 1918 vs. ziua de 1 decembrie 2024
Duminică, pe bulevardul Kiseleff, va avea loc parada obișnuită de Ziua Națională.
La tribuna oficială se vor întâlni președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, șeful Senatului, Nicolae Ciucă, șefii Armatei și ai serviciilor de informații, pe scurt, toți cei chemați să aibă grijă ca, măcar o dată la patru ani, cele 19 milioane de alegători români să poată merge civilizat la vot și să își exprime punctul de vedere (cu pace & liniște sau cu furie, fiecare cum crede și simte). Se adună chiar în ziua parlamentarelor.
Lăsând la o parte pentru vremuri mai puțin tensionate faptul că nu e clar dacă numărul de peste 18 milioane de alegători concordă cu recensământul de acum doi ani, e de remarcat că Administrația Prezidențială anunța miercuri că Președintele Iohannis nu a primit vreo informare cu privire la vreo ingerință de vreun fel în alegerile de la 24 noiembrie, iar, ieri, pe 28 noiembrie, comunicatul CSAT a vorbit răspicat despre manipularea și influențarea prin platforma chinezească TikTok.
SpotMedia spune că e posibil ca unele informații să fi venit de la aliații din NATO.
De adăugat că purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, nu mai prididește în a saluta schimbarea de direcție de la București dacă președinte va deveni candidatul extremist pro-Putin, Călin Georgescu (despre a cărui orientare votanții nu știau nimic).
Rezultă că cele mai importante instituții ale statului, începând cu președintele Iohannis, premierul Ciolacu, șefii serviciilor de informații, ministrul de Interne și șefii altor agenții guvernamentale nu au fost în stare să asigure cetățenilor români alegeri libere și corecte.
În aceste condiții, declarația candidatului PSD, Marcel Ciolacu, cum că se va retrage din cursă chiar dacă renumărarea voturilor îi va da câștig de cauză și că nu e interesat de locul II, pare cu totul ieșită din context.
Guvernul condus de Marcel Ciolacu a eșuat în a asigura românilor primul drept fundamental în democrație, alegeri libere și corecte.
Conducerea PNL din care fac parte și miniștrii din guvernul Ciolacu au demisionat. Premierul Ciolacu cu un bagaj atât de urât în spate - eșecul de a asigura alegeri libere și fără complicații tehnice de niciun fel, nu eșecul partinic de a intra sau nu în turul II - se mai poate gândi oare să facă parte din politica la vârf?
„Vrem alegeri libere! Vrem alegeri libere!”
Mai multe informații ajunse în redacția Europei Libere de la București, pe surse de la fața locului, indicau în ziua alegerilor, duminică, 24 noiembrie, că în unele secții de votare este evidentă tendința de susținere a candidatului AUR, George Simion de către social-democrați.
Cum informațiile erau puține și păreau să țină mai degrabă de amintirea voturilor oferite Elenei Băsescu de PD în trecutul politic „mai îndepărtat”, ele au rămas în stand-by.
Citat de Hotnews, deputatul PNL Alexandru Muraru susținea, la 24 de ore după alegeri, că PSD și-ar fi eliminat singur candidatul din turul II pentru că „ar fi transferat 100.000 de voturi” lui George Simion (AUR). Or, diferența dintre Elena Lasconi și Marcel Ciolacu este de numai 2.740 de voturi.
Publicația Vestea invoca acum două zile declarațiile unor primari de comună din Neamț care susțineau că ar fi primit ordine de la centru să asigure mai multe voturi lui George Simion, iar în a doua parte lui Călin Georgescu, pentru ca spre seară (când rezultatele exit-poll-urilor erau deja cunoscute în mediile politice) să renunțe la sprijinul pentru out-sideri.
Greu de confirmat pe de-a întregul și imposibil de confirmat prin renumărarea voturilor, astfel de informații otrăvesc încrederea românilor că alegerile din țara lor sunt libere și corecte.
După anunțul BEC, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat verbal că se retrage din cursă și nu e interesat de locul doi din cursa pentru finală. E interesat oare să fie pe primul loc?
România se îndreaptă cu pași repezi spre reluarea alegerilor prezidențiale, explică într-o excelentă analiză colega mea, Andrea Pora. Ele nu se pot însă organiza înainte de expirarea mandatului actualului Parlament și a actualului Președinte.
Situația ar putea ieși cu totul din cadrele Constituției, care s-a dovedit rezistentă la atâtea și atâtea șocuri.
Deceniul președintelui Iohannis și atribuțiile lui Marcel Ciolacu ca premier se încheie în haos, avertizează mulți comentatori de la București și din străinătate, Dan Tăpălagă/G4 Media și Radu Eremia/Libertatea, între alții. „Ce e mai rău acum începe. Pregătiți-vă de impact”, spune primul.
„Serviciile au sărit calul. Mulțumim Marelui Turist al neamului”, scria aseară în fața clădirii Universității din București, pe o mare pancartă albă.
Un alt fel de a relua strigătele manifestanților de la Timișoara și București, în Decembrie 1989, înainte de a cădea sistemul: „Vrem alegeri libere!”.
Restul sunt detalii.
Alte subiecte:
- Politico se întreabă în ce măsură parlamentarele de duminică va confirma apetența pentru extremă dreaptă, sugerată de victoria lui Călin Georgescu în turul I al prezidențialelor. BBC notează informațiile despre renumărarea voturilor cerută de CCR și influențarea votului prin TikTok.
- Forțele de ordine au dispersat cu violență protestatarii ieșiți în stradă din cauza anunțului guvernului pro-rus al Georgiei că țara va amâna candidatura la UE până în 2028 și că nu va mai primi finanțări de la Bruxelles. Negocierile cu CE au fost suspendate, adaugă și The Guardian.
- În Statele Unite continuă reacțiile legate de cele mai recente nominalizări în echipa președintelui ales, Donald Trump. WP atrage atenția că situația poate fi influențată de republicani, NYT se oprește asupra manierei în care se va face transferul atribuțiilor.
Ne puteți scrie la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.
Pe Google News, ne găsești AICI.
Toate cele bune,
Elena