#10Întrebări | Cruzimea față de animale. Andreea Roseti : „Nu sunt obiecte, nu există doar ca să ne servească pe noi!”

Pentru omor cu intenție, pedeapsa crește de la unul, la șapte ani de închisoare.

Și valoarea amenzilor a fost majorată: până joi, un stăpân care nu îi oferea animalului său un adăpost corespunzător, nu îi dădea posibilitatea de mișcare suficientă și nu îi acorda îngrijirea corespunzătoare putea primi o amendă de până la 3.000 de lei. Acum, aceeași amendă poate să ajungă la 12.000 de lei.

În premieră pentru Legea privind protecția animalelor, au fost introduse prevederi legate de zoofilie, act considerat „infracțiune” și „rău tratament aplicat animalului”.

Europa Liberă a stat de vorbă cu Andreea Roseti, director de țară la Humane Society International, o asociație care militează pentru bunăstarea animalelor și oprirea cruzimii asupra acestora, spune pentru Europa Liberă că dincolo de înăsprirea pedepselor, România are nevoie programe de educare și conștientizare.

Oamenii trebuie să știe cum trăiesc animalele din adăposturi, ferme industriale, grădini zoologice și delfinarii. În plus, spune ea, nu sunt promovate suficient informațiile cu privire la piața vânzării animalelor de companie.

1. Europa Liberă: Legea privind protecția animalelor a fost modificată, amenzile și pedepsele sunt mai mari și au fost adăugate unele prevederi nemaivăzute până în prezent. Cum analizați aceste modificări? Sunt suficiente?

Andreea Roseti: Cred că întotdeauna este loc de îmbunătățire în orice act legislativ, dar este un mare pas înainte, din punctul nostru de vedere. Spre exemplu, partea cu zoofilia nu exista în legislație și din discuțiile cu colaboratorii de la Poliția Animalelor, știu că s-au lovit de astfel de cazuri. Și practic nu aveau legislație pe care să acționeze. Această introducere este un lucru foarte bun.

Toate modificările și creșterea pedepselor sunt mai mult decât binevenite. Noi, în general, în România, în privința legislației pentru protecția animalelor, nu stăm rău. Chiar și față de alte țări europene - nu stăm rău.

La aplicare legii, însă, ar fi niște discuții de purtat. Degeaba ai legislație bună, degeaba o îmbunătățești în timp dacă practic la partea de implementare bați pasul pe loc.

2. Europa Liberă: Poliția Animalelor este responsabilă pentru aplicarea acestei Legi?

Andreea Roseti: Da. Deci în mod normal, dacă se constată un abuz asupra unui animal, de orice fel ar fi abuzul acesta, trebuie contactată Poliția Animalelor. Este sarcina lor să verifice și să investigheze. Așa ar trebui să funcționeze.

În mod normal, dacă este vorba de o situație de urgență, se poate suna la 112; dacă o situație în care animalul este în pericol imediat sau o situație de genul acesta, atunci se poate suna la 112. Dacă este însă o situație care nu e urgentă, adică, de exemplu, observ că la ferma din satul meu animalele sunt tratate necorespunzător, atunci pot face sesizare direct la Poliția Animalelor din județul meu și ei trebuie să vină să verifice.

3. Europa Liberă: De la înființarea în 2020 a acestei structuri, din perspectiva dumneavoastră de susținător al drepturilor animalelor, cum ați descrie activitatea Poliției Animalelor?

Andreea Roseti: Cred că trebuie să înțelegem toți niște lucruri; și anume, orice nouă legislație, orice nouă instituție creată sau departament din cadrul unei instituții are nevoie de o perioadă în care să înceapă să funcționeze.

Nu putem să ne așteptăm ca de pe o zi pe alta, doar pentru că s-a dat o lege, să și funcționeze totul. Poliția Animalelor a fost creată pe bază de Ordonanță de Urgență. În condițiile acestea, sigur au fost foarte multe lucruri de organizat și de pus la punct, ca toate să funcționeze conform acestei legislații.

De exemplu, Poliția Animalelor se presupune că merge pe teren, constată ce are de constatat și apoi se dă un ordin de plasare pentru animalele care sunt ținute în condiții improprii sau supuse cruzimii.

Dar de aici trebuie să intervină Consiliile Județene, așa scrie în lege. Acestea nu au fost pregătite sub nicio formă. Ei nu au nici expertiză, pentru că nu s-au ocupat de așa ceva niciodată, și nu au nici logistica, bugetul e nimic.

De obicei, din ce am văzut în unele județe în care am fost, soluția de compromis găsită a constat în implicarea ONG-urile locale, ca de obicei. Această situație se continuă până astăzi. Pentru că ele intervin în cazul în care nimeni nu știe ce să facă cu un animal. Și așa s-a întâmplat și în cazul acesta.

Ce ar trebui să se întâmple ar fi următorul lucru: în primul rând, consiliile județene trebuie să-și asume responsabilitatea care este prevăzută de lege, adică să-și creeze propriul serviciu de gestionare a animalelor care trebuie preluate de la Poliția Animalelor și, în cazul ideal, autoritățile ar trebui să-și asume responsabilitățile, evident cu sprijinul ONG-urilor, dar în măsura în care există organizații care doresc și pot să sprijine.

Să nu uităm că nu e vorba doar de câini și de pisici, e vorba foarte des de cai, măgari, vaci, oi, capre și uneori e vorba de câte 30 de vaci deodată. Vă dați seama ce înseamnă să dispui ordin de plasare pentru 30 de vaci care sunt subnutrite, unele bolnave, care au nevoie de asistență veterinară imediată. Trebuie să ai o fermă sau un spațiu adecvat, un medic veterinar care să vină să le vadă, niște oameni care să le hrănească. Și la capitolul acesta de organizare încă stăm prost.

4. Europa Liberă: Vorbeam anterior despre zoofilie, despre faptul că abia acum a fost încadrată la categoria „cruzime față de animale”. De ce credeți că s-a așteptat așa de mult?

Andreea Roseti: Poate pentru că genul acesta de fapte se întâmplă undeva la marginea societății sau în anumite medii nu se vorbește despre ele, nu a fost nimeni interesat până acum de bunăstarea animalelor în așa măsură.

Cineva care nu cunoaște tot fenomenul de maltratare al animalelor nici măcar nu poate să-și închipuie ce se întâmplă. Și atunci probabil că nu e un subiect care să fie așa, „pe toate gardurile” sau în atenția publicului.

Din păcate, se întâmplă în zona rurală, în special. Eu am constatat cu stupoare că au loc tot felul de grozăvii în tot felul de locuri pe care comunitățile fie le ignoră, nu vorbesc despre ele, fie sunt obișnuiți oamenii. Au fost situații în care am fost într-un sat și se știa că se întâmplă ce se întâmplă, nu numai în legătură cu animalele, ci și alte fapte la fel de groaznice - legate de zoofilie, de cruzime, de abuzuri .

Comunitatea respectivă accepta tacit lucrul acesta, pentru că se făcea din totdeauna. Adică totdeauna fusese unul în sat despre care se știa că face, întotdeauna se știa că un oarecare vecin otrăvea toți câinii când avea chef.

Din păcate sunt comunități și cazuri în care astfel de lucruri trec pur și simplu nesesizate. De aceea zic că mai avem o cale lungă de la legislația care e ok, până la schimbarea mentalității oamenilor.

Eu sunt convinsă că în multe medii, dacă te duci acum și spui că există Poliția Animalelor și că nu ar trebui să-ți bați calul în mijlocul satului, să îl pui să-ți tragă o sută de bușteni că așa ai tu chef, că vei fi pedepsit de lege - eu cred că oamenii ăia o să fie cel puțin mirați.

5. Europa Liberă: Pe lângă legislație, ce s-ar putea face pentru a fi prevenite astfel de comportamente, cum ar fi legarea câinilor în lanțuri, biciuirea cailor?

Andreea Roseti: Legislație este piatra de temelie de la care se pleacă în orice schimbare. Dar, în mod categoric, trebuie combinată cu o educație. Și cu campanii de conștientizare.

Acum, de multe ori auzeam oamenii care spuneau „De ce mai faci campanii de conștientizare? Că oricum pe unii îi schimbi doar cu legea și doar cu pedepse”​. Da, este adevărat, dar campaniile de educație sau de conștientizare fac exact ce ziceam mai devreme, schimbă în timp percepția despre ce este normal și anormal.

La Sibiu este un exemplu bun: când s-au început campaniile de sterilizări pentru câini sau pisici, nimeni nu cunoștea conceptul. Marea majoritate a oamenilor nici măcar nu-și punea problema că de ce ar face-o sau că e normal să o faci. În timp, dacă s-a tot transmis mesajul că trebuie să-ți sterilizezi animalul de companie, că nu este normal să omori puii, să-i arunci sau să-i abandonezi, balanța a fost înclinată și acum situația este privită cu totul altă atitudine.

Avem legislația, dar cum facem ca oamenii să înceapă să se obișnuiască cu conceptele astea? Trebuie să fie o combinație de legislație bună, cu educația și cu conștientizarea.

6. Europa Liberă: Cum sunt tratate animalele din fermele din România? Care sunt cele mai mari nereguli?

Andreea Roseti: Ar trebui să plecăm de la industrializarea agriculturii, pentru că este un pericol real care ne paște și pe noi. Agricultura tradițională se baza pe un număr rezonabil de animale, pe faptul că animalele respective erau ținute în condiții apropiate de nevoile speciei lor.

Să luăm creșterea vacilor, de exemplu. Pleca vaca în ciurdă de dimineață, venea seara acasă și era mulsă. Adică animalul respectiv stătea pe iarbă, stătea la soare, păștea și cumva avea o viață apropiată de ce ar trebui să aibă.

Dacă ne gândim la cum arată agricultura industrială acum, este un sistem cu multe minusuri din multe puncte de vedere. Sunt animale care nu ies dintr-o hală toată viața lor. Sunt animale care sunt hrănite forțat, sunt viței care sunt despărțiți imediat de mamă și crescuți în lipsa ei.

Dacă mergi într-o fermă de genul acesta, depinde ce știi să vezi. Poți să vezi faptul că este curat, totul e foarte bine organizat sau poți să vezi vaci și viței care plâng în șir, unul după altul, pentru că sunt separați. Poți să vezi vaci care stau într-o hală toată viața lor, până nu mai sunt productive și atunci sunt sacrificate.

În general, dacă este să creștem animale pentru carne, lapte sau pentru a fi sacrificate pentru oameni, atunci haide să le oferim niște condiții decente de viață până sunt sacrificate. Măcar animalul acela să se poată mișca, să iasă afară, să simtă iarba, ploaia, nu să stea.

O altă categorie de animale care au de suferit în unele ferme sunt scroafele. „Practic, animalele acelea sunt constrânse într-o cușcă din bare metalice, nu se pot întoarce, nu pot face absolut nimic, trebuie să fete încontinuu. Sunt acolo pe post de mașini de produs purcei”, spune Andreea Roseti.

Condițiile în fermele industriale sunt de la așa și așa la absolut îngrozitoare și inimaginabile. De aceea, foarte multe persoane nici nu vor să vadă filmări sau poze, pentru că pur și simplu nu suportă să știe sau să vadă lucrurile acestea.

7. Europa Liberă: Există și această piață a vânzării de animale de companie. Cum arată acum această piață?

Andreea Roseti: În principiu, legislația spune că, de exemplu, în cazul câinilor, atâta vreme cât animalul nu dispune de un pedigree, nu poate fi înmulțit. Este interzisă înmulțirea câinilor fără pedigree. Asta înseamnă că cei cu pedigree, crescuți în canise autorizate pot fi vânduți.

De aici începe o discuție legată de etica crescătorului. Sunt crescători foarte responsabili, care își verifică cumpărătorii. Sunt și crescători iresponsabili, care urmăresc doar profitul financiar. Pe lângă asta, există comerțul ilegal cu animalele care nu au pedigree sau acte de proveniență - de foarte multe ori se minte inclusiv în privința carnetului și a vaccinurilor - de unde rezultă o grămadă de probleme.

Câinii cunoscători de ucraineană, vaccin gratuit în România. Restart la viață normală prin joacă & câini de terapie

Din nou, ajungem la implementarea legislației. În mod normal, anunțurile de vânzare ar trebui verificate. În mod normal, târgurile unde încă se mai vând câini și pisici ar trebui verificate. În mod normal, petshopurile nu ar trebui să vândă animale care sunt vândute pe post de animale de companie.

Sunt tot felul de șoricei, veverițe, arici care, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să fie comercializate, vândute, cumpărate.

8. Europa Liberă: Legat de urși, ce se întâmplă cu ei, având în vedere că îi vedem din ce în ce mai des în localitățile montate, în zone frecventate de oameni?

Andreea Roseti: Discuția despre urși a devenit un fel de punct sensibil în societatea românească, într-adevăr, în ultima perioadă, dar ar fi bine să nu cădem în greșeala de a vedea doar faptul că s-au înmulțit urșii. Adică doar pentru faptul că noi vedem, percepem prezența lor, acum, mai mult ca niciodată, nu înseamnă neapărat că s-au înmulțit peste măsură sau că trebuie să ducem discuția doar la numărul de urși.

Momentan se caută soluții pentru a înțelege acest fenomen și pentru a reduce interacțiunile om-animal, pentru a reduce incidentele, pentru a reduce pagubele. Noi trebuie să ne gândim că încă avem în România natură sălbatică, avem încă animale sălbatice, avem carnivore mari, care în alte țări europene nu mai există și pentru care în alte state se fac proiecte de re-sălbăticire. Este situația în care alții au pierdut tot și noi încă avem tot, dar nu știm să gestionăm.

După părerea noastră, eforturile autorităților și ale organizațiilor ar trebui să se îndrepte spre medierea conflictelor, adică spre a învăța comunitățile să coabiteze cu urșii, pentru că până la urmă împărțim același teritoriu și trebuie să avem în vedere și mai multe fenomene care s-au întâmplat în ultimii ani.

Urșii de la Sanctuarul Libearty: între politică și sălbăticie

S-a extins infrastructura, s-au construit drumuri, vile, cabane, resorturi care nu erau până acum câțiva ani. Să ne gândim puțin că astăzi oamenii intră în pădure în complet alte numere și în alt fel față de cum intrau acum 20 de ani. Gândiți-vă că avem motociclete, ATV-uri și drumeți peste tot.

9. Europa Liberă: Cum vedeți adăposturile pentru câinii comunitari? Rezolvă ele problema câinilor fără stăpâni?

Andreea Roseti: Cele publice, care prin definiție și istorie, în România, nu au arătat niciodată foarte bine. Nu au fost foarte bine gestionate, de la felul în care sunt gândite din construcție, la scopul pentru care au fost create. Totul este greșit.

În primul rând, s-a plecat de zeci de ani de la ideea că primăria este responsabilă de a aduna câinii de pe domeniul public. Câinii aceștia sunt puși într-un adăpost, după care sunt omorâți într-un anumit termen. Conceptul este complet greșit și pierzător pe toate părțile.

Pe de-o parte, nu-mi rezolvă absolut deloc problema abandonului, a numărului de câini fără stăpân, a câinilor de pe domeniul public. Și pe de altă parte, condițiile din adăposturi sunt proaste, pentru că animalele alea, dacă supraviețuiesc termenului limită, oricum sunt omorâte după.

Din punct de vedere financiar sunt extraordinar de scumpe și acolo se cheltuie o mulțime de bani pe o strategie de prins, cazat și omorât, care nu duce nicăieri. Și asta se face în țara noastră deja de zeci de ani.

Singura variantă umană și care chiar rezolvă problema pe termen lung este obligativitatea sterilizării câinilor, pentru că atunci se oprește de la sursă problema. Legislație, educație, conștientizare.

România a avut în ultimii 30 de ani numeroase probleme legate de gestionarea câinilor comunitari. Există multe localități în care situația acestora nu a fost rezolvată nici acum sau în care problemele au revenit după perioade în care, la presiunea publicului, autoritățile locale încercaseră să găsească soluții. Imagine din 2013, de la un adăpost gestionat de autoritățile din București.

Mai sunt adăposturile private, dar nu înseamnă că toate sunt la niște standarde bune. Nu înseamnă că toți cei care au adăposturi, chiar dacă sunt mânați de bune intenții, fac tot ce este mai bine pentru animale.

Și adăposturile private pot varia de la condiții extraordinar de proaste pentru animale, până la condiții extraordinar de bune. Dar ideea de bază este că adăposturile nu rezolvă o problemă. Adăposturile sunt bune, sunt necesare, dar pentru a opri fenomenul de câini fără stăpân, de abandon și de cruzime, însă e nevoie de o altă abordare: sterilizări masive, responsabilizarea populației, aplicarea legislației.

10. Europa Liberă: Cum se raportează românii la animale? S-au îmbunătățit atitudinile în timp?

Andreea Roseti: Sunt convinsă că s-au îmbunătățit, din ce simțim noi. Un indicator bun este numărul cabinetelor veterinare și serviciile pe care le oferă.

Eu cred că suntem pe drum cel bun, că în sfârșit începem să înțelegem că animalele nu sunt nici niște obiecte, nici aici doar să ne servească pe noi, dar asta nu înseamnă că nu mai avem mult de lucru.

De multe ori, oamenii îmi pun întrebări strict legate de animalele de companie, pentru că ele sunt primele la care suntem obișnuiți să ne gândim. Numai mie mi-ar plăcea ca felul în care percepem animalele să se extindă și asupra altor specii, adică să respectăm animalele sălbatice, să înțelegem că locul lor e în natură, să respectăm animalele de fermă, să înțelegem că dacă vrem să le creștem pentru beneficiul nostru trebuie să le asigurăm o viață decentă și în general să înțelegem că animalele gândesc, iubesc, simt și suferă la fel ca noi.