Proiectul a primit în aceeași zi raport de admitere în comisia de specialitate din Camera Deputaților.
Parlamentarii din comisie au clarificat o prevedere controversată care ar fi dus la scăderea anumitor pensii după recalcularea prin noua formulă stabilită de noua lege. O altă prevedere a fost cea care privește vârsta de pensionare a minerilor, care se vor putea pensiona în continuare la 45 de ani.
În comisie nu au fost acceptate decât amendamentele parlamentarilor puterii, de la PSD și PNL.
Deputatul UDMR Eva Csep a spus că amendamentele UDMR au fost respinse și că, deşi formula nouă de calcul introdusă prin această lege şi punctele în plus pe care le vor primi pensionarii sunt binevenite, proiectul trebuie modificat.
Ea a criticat acordarea, prin lege a 0,25 de puncte femeilor care au născut copii și se ocupă de creșterea lor acasă.
„Este bătaie de joc faţă de femeile din România care nasc copii, care îşi asumă să crească o familie cu 0,25 de puncte plătite. Credem că acestea trebuie modificate. (...) Pe de altă parte, trebuie să purtăm şi grija bătrânilor cu pensii foarte mici. În total, în România, sub 1.500.000 de persoane au pensie sub 1.500 lei. Stimaţi colegi, vă rog să luaţi în calcul ce aţi putea face într-o lună cu 1.500 de lei după o viaţă întreagă de lucrat”, a spus deputatul UDMR, citată de Agerpres.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu a făcut un apel în coaliție la susținerea proiectului „în echipă și nu pe contre” și a invocat negocierile pe care România le are cu Comisia Europeană pentru Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Având în vedere negocierile pe care le avem cu privire la PNRR, rugămintea pe care o adresez este să jucăm în echipă şi nu pe contre, fiindcă echipa este pentru România”, a spus ea.
Și deputatul USR Cristian Seidler a declarat că proiectul legii pensiilor este „o minciună cap-coadă”, care va crea „haos bugetar”.
„Această nouă lege este o minciună cap - coadă pentru că asta v-aţi obişnuit să faceţi, să minţiţi pensionarii pe care îi vedeţi strict ca o masă de manevră în scop electoral”, a spus Seidler în plenul Camerei Deputaților, citat de Agerpres.
El a spus că este o „minciună” că ar fi bani pentru aplicarea legii și că legea ar elimina inechitățile și a dat în sprijinul afirmațiile sale evaluările făcute legii chiar de Ministerul Finanțelor și de sindicate.
„Nu aţi avut bani la 31 martie 2023 când trebuia să intre în vigoare noua lege a pensiilor, aşa că aţi amânat intrarea în vigoare pentru 1 septembrie 2024, dacă nu cumva şi aceasta este o minciună. O minciună cum că aveţi bani pentru această nouă lege a pensiilor, pentru că Ministerul Finanţelor spune şi citez: «impactul bugetar este nesustenabil, fiind necesare măsuri suplimentare de creştere a veniturilor, respectiv de creştere a taxării mediului de afaceri şi a populaţiei.» Minciună cum că această nouă lege ar elimina inechităţile, pentru că o spune şi Blocul Naţional Sindical citez: «această lege creează inechitate raportat la contributivitate».”
Seidler a spus, că dincolo de toate lipsurile sale, legea este inechitabilă în primul rând pentru că nu au fost eliminate pensiile speciale și i-a acuzat pe parlamentarii puterii că „în continuare există pensii speciale” pentru că au fost salvate prin votul coaliției „pentru cel puţin încă 40 de ani”.
El a spus că noua lege a pensiilor va crea „haos bugetar”.
În timpul discuțiilor din comisia de specialitate, parlamentarii puterii au fost flancați de parlamentarii AUR cu pancarte pe care scria: „Românii egali în faţa legii”, 1Respect pentru părinţi”, „Vrem mărire cu 60%. Cine dă mai mult?”, „Apărăm bătrânii ţării”, „Creşteţi pensiile!”, „Femeia este o comoară”.
În plenul Camerei, înainte de vot, ministrul Bucura-Oprescu a susținut că legea are ca obiectiv principal corectarea inechităţilor datorate ieșirii la pensie în baza unor legi diferite și cu un cuantum diferit al pensiei, deși munca prestată și contribuțiile la asigurările sociale de stat au fost aceleași.
„Le mulțumesc colegilor din PSD, PNL și din UDMR. E o lege foarte bună. O felicit pe doamna ministru!”, a declarat și premierul Marcel Ciolacu după vot.
Senatul a adoptat marțea trecută, pe 14 noiembrie, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, fără ca impactul bugetar să fie prevăzut în proiect, așa cum obligă legea finanțelor publice, și fără a fi făcută publică sursa de finanțare a majorărilor.
Proiectul a fost adoptat după o serie de tensiuni în coaliția PSD - PNL după ce liberalii s-au plâns că nu a fost făcută publică sursa de finanțare.
În urmă cu o zi, cei doi lideri ai coaliției de guvernare - premierul Marcel Ciolacu, președinte al PSD și Nicolae Ciucă, fost premier, președinte al PNL - s-au întâlnit la Vila Lac pentru a găsi soluții la scandalul declanșat de creșterea pensiilor, decisă de PSD și aprobată cu jumătate de gură de PNL.
Potrivit proiectului de lege, pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă.
După patru ore de discuții, cei doi lideri au anunțat luni seară separat că „au fost clarificate” toate aspectele, fiecare prin câte o postare pe pagina proprie de Facebook și nu printr-o declarație comună.
Guvernul a lăsat, înainte de adoptarea în Senat, necompletat în proiectul de lege care va fi impactul bugetar al proiectului, așa cum prevede legea finanțelor publice. Cu toate acestea, legea a primit marți aviz pozitiv în comisii și a fost adoptată în plen de Senat.
Secretarul de stat al Muncii, Marius-Ilie Stanciu, a anunțat verbal că impactul bugetar suplimentar este de 25 de miliarde de lei, din care 15 miliarde vor fi necesare indexării punctului de pensie cu 13,8, iar 10 miliarde pentru recalcularea care se va aplica de la 1 septembrie 2024.
Întrebat de jurnaliști, după votul decizional, dacă guvernul are cele 25 de miliarde de lei necesare pentru susținerea pensiilor, premierul a răspuns: „80% din pensionari au sub 8.000 de lei, 60% au sub 3.000 de lei. Statul român trebuie să asigure această resursă. Era în jalon, în cererea nr. 4. Am devansat o ca să închidem negocierile cu Comisia. Ca să scoatem faimosul 9,4%”.
Îți mai recomandăm Legea pensiilor, adoptată de Senat, fără să se știe de unde vin banii