Principalele drumuri din oraș au fost blocate de vehicule, în timp ce civilii au fugit panicați, scrie AFP. Vehiculele de apărare civilă au circulat prin oraș îndemnând pe toată lumea să plece imediat prin difuzor.
„(Armata israeliană) va acționa cu forță împotriva intereselor Hezbollah din orașul și satele voastre”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Avichay Adraee, într-o postare pe platforma X.
Postarea oficialului militar include o hartă a întregului oraș din estul Văii Bekaa și a periferiei sale, o regiune în care gruparea Hezbollah este foarte prezentă.
Luni, ministerul Sănătății din Liban a declarat că cel puțin 60 de persoane au fost ucise în raidurile israeliene asupra Bekaa, majoritatea în regiunea Baalbek.
După aproape un an de foc transfrontalier cu Hezbollah, Israelul a intensificat luna trecută atacurile asupra bastioanelor grupării și apoi a trimis forțe terestre peste graniță.
Războiul declanșat pe 23 septembrie a dus la moartea a cel puțin 1.754 de persoane în Liban, potrivit cifrelor ministerului libanez al Sănătății.
Pentru a treia zi consecutiv, Hezbollah a raportat lupte intense cu forțele israeliene în apropierea orașului sudic Khiyam, unde se află cea mai avansată bază a trupelor israeliene care au pătruns în Liban de la începutul luptelor.
Atacurile israeliene asupra orașului-port Sidon au ucis cel puțin 10 persoane marți, majoritatea femei și copii, în timp ce un atac separat asupra orașului-port Sidon a ucis cel puțin cinci persoane și a rănit 37, au declarat autoritățile libaneze.
Îți mai recomandăm Autoritățile libaneze spun că atacuri israeliene au ucis trei jurnaliștiNegocieri privind un armistițiu
În același timp, mediatorii americani lucrează la o propunere de armistițiu între armata israeliană și gruparea armată libaneză Hezbollah, au declarat pentru Reuters două surse apropiate discuțiilor.
Propunerea ar prevedea o primă perioadă de 60 de zile de încetare a focului în care să se aplice o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU, care prevede menținere sudului Libanului liber de arme în afara controlului statului.
Rezoluția este baza discuțiilor de încetare a luptelor dintre Israel și Liban din ultimul an, izbucnite în paralel cu războiul din Gaza și care au escaladat dramatic în ultimele cinci săptămâni.
Trimisul prezidențial american Amos Hochstein, care lucrează la noua propunere de încetare a focului, a declarat că sunt necesare mecanisme mai bune de aplicare a rezoluției ONU, deoarece nici Israelul, nici Libanul nu au aplicat pe deplin rezoluția.
Sursele citate de Reuters spun că nimic nu garantează că eforturile americane de mediere vor reuși.
„Există o presiune serioasă pentru a ajunge la o încetare a focului, dar este încă greu să se materializeze”, a spus un diplomat libanez pentru Reuters.
Un element pentru care Israelul încă insistă este dreptul de a realiza atacuri aeriene sau alte operațiuni militare împotriva Hezbollah, dacă acesta încalcă acordul.
Libanul nu a fost încă informat oficial cu privire la propunere și nu a putut comenta detaliile acesteia, au declarat oficialii libanezi.
Presiunea pentru o încetare a focului pentru Liban vine cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale din SUA și în paralel cu o campanie diplomatică americană similară în Gaza.
Oficialii israelieni și americani cred că Hezbollah este dispus să se deconecteze de Hamas în Gaza după unele dintre loviturile cu care s-a confruntat gruparea libaneză în ultimele două luni, inclusiv uciderea liderului său Hassan Nasrallah.
Îți mai recomandăm Hezbollah spune că își va intensifica războiul împotriva Israelului după uciderea liderului HamasEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.