O reuniune a grupurilor parlamentare liberale a dus la concluzia că întâi se adună 234 de voturi pentru susținerea moțiunii de cenzură și apoi se depune documentul. Surse din interiorul PNL susțin că unii dintre liberali sunt de părere că nu este indicat să se stabilească semnarea moțiunii de 233 de parlamentari, în condițiile în care există politicieni care ar vota căderea Cabinetului Dăncilă, dar numai prin vot secret. Nu prin semnături pe moțiune, care are nevoie, pentru a fi depusă, de doar 25% de parlamentari, nu jumătate dintre ei.
”Am anunțat că vor începe negocierile odată cu debutul sesiunii parlamentare. Am stabilit un calendar de întâlniri în următoarele două săptămâni cu toți liderii grupurilor din Parlament. Textul moțiunii de cenzură e elaborat de PNL, el va fi obiectul negocierii cu toate grupurile. E vorba de 6 alte grupuri parlamentare”, a declarat Ludovic Orban.
Negocierile vor fi purtate de Ludovic Orban, cel care, la moțiunile de cenzură anterioare inițiate de liberali, era anunțat și ca viitor premier, în cazul în care moțiunile urmau să aibă succes. De această dată, PNL nu a anunțat un nume de prim-ministru sau o pretenție asupra acestei funcții.
„Nu pun condiții. Orice lună în care guvernul Dăncilă rămâne la putere creează riscuri și vulnerabilități pentru România.Vom depune moțiunea exact când vom considera că există șanse certe ca ea să treacă. Nu putem risca să depunem o moțiune care să nu treacă, avem dreptul la o singură moțiune pe sesiunea parlamentară”, a spus Ludovic Orban.
Înainte de ședința liberalilor, USR-PLUS au anunțat că susțin o moțiune de cenzură pentru ca Guvernul Dăncilă să plece, însă au inclus-o într-un calendar de declanșare a a alegerilor parlamentare anticipate, care să fie convocate după alegerile prezidențiale.
Îți mai recomandăm Barna îi cere lui Iohannis să se implice în crearea unei majorități pentru alegeri anticipate imediat după prezidențialeLiderul USR, Dan Barna, candidat la prezidențiale al acestei formațiuni, a cerut însă un protocol politic care să asigure o majoritate parlamentară pentru susținerea anticipatelor. Iar de formarea majorității, cei de la USR-PLUS au cerut să se ocupe Klaus Iohannis, candidatul prezidențial al PNL.
Întrebat dacă va susține acordul propus de USR și PLUS pentru declanșarea de alegeri anticipate, Orban s-a lmitat la a spune doar că va avea discuții cu cele două formațiuni pentru a vedea exact propunerile.
Președintele PNL a mai spus că printre obiectivele formațiunii pe care o conduce se mai numără, pe lângă moțiunea de cenzură, introducerea în dezbatere parlamentară a proiectului de revizuire a Constituției și susținerea Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului European.