Liderii UE nu au ajuns la un acord pentru un summit cu Rusia și Vladimir Putin

Cancelarul german și președintele francez au pledat pentru un summit UE-Rusia cu participarea lui Vladimir Putin.

Liderii UE nu ajuns la un acord pentru un summit cu președintele Vladimir Putin, după ce mai multe state europene au avut obiecții, spunând că s-ar transmite un mesaj greșit.

La finalul primei zile a reuniunii UE în desfășurare la Bruxelles nu s-a putut conveni la ce nivel va continua dialogul cu Rusia și dacă va exista un summit cu participarea lui Vladimir Putin. Singurele mențiuni fac referire la continuarea dialogului și că se negociază „formatele și condițiile în care poate relua dialogul”.

Franța și Germania au propus un summit UE – Rusia, cu participarea lui Vladimir Putin, după ce președintele SUA, Joe Biden, s-a întâlnit cu omologul său rus la Geneva, pe 16 iunie.

Îți mai recomandăm Summitul Biden - Putin: așteptări puține, realizări și mai puține

Inițiativa Franței și Germaniei a fost susținută și de cancelarul austriac Sebastian Kurz.

Olanda s-a împotrivit ideii, iar premierul Mark Rutte a spus că nu va participa la un summit european alături de Vladimir Putin. Împotriva summit-ului cu Rusia s-a pronunțat și premierul estonian, dar și Polonia.

Înaintea discuțiilor, președintele Klaus Iohannis a subliniat că sunt probleme foarte diverse care trebuie clarificate în relația cu Federația Rusă.

„Sunt anumite chestiuni pe care nu le putem tolera”, a spus președintele.

Acesta a precizat că există însă și domenii în care este nevoie de colaborare cu Rusia.

„De exemplu, dacă vrem să avem un plan comun de combatere a schimbărilor climatice. Acolo trebuie să discutăm cu toţii, este o problemă globală care ne priveşte pe toți şi în acest context trebuie să avem cu siguranţă abordări care sunt fezabile”, a declarat Klaus Iohannis.

Îți mai recomandăm SUA invită Rusia și China la un summit virtual despre schimbările climatice

Președinte a spus că trebuie găsită o modalitate prin care poziția UE bazată pe valori să fie exprimată cu „mai multă fermitate”, iar canalele de comunicare pot să existe pe „chestiuni globale”.

Liderii UE i-au cerut șefului diplomației europene, Josep Borell, să prezinte variante pentru noi măsuri restrictive în relația cu Rusia, inclusiv sancțiuni economice.

Îți mai recomandăm Marea Neagră: Rusia spune că a tras focuri de avertisment către o navă britanică