Ludovic Orban și membrii guvernului nu sunt infectați cu coronavirus. Rezultatul testelor, negativ

Premierul Ludovic Orban a fost testat în cursul zilei pentru noul coronavirus (COVID-19) iar rezultatul este negativ, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică vineri seara.

De asemenea, miniștrii care au fost testați la Parlament au rezultate negative.

Este vorba despre:

  1. Victor Costache
  2. Raluca Turcan
  3. Nicolae Ciucă
  4. Florin Cîțu
  5. Virgil Popescu
  6. Adrian Oros
  7. Marcel Boloș
  8. Marcel Vela
  9. Ionuț Stroe
  10. Costel Alexe
  11. Bogdan Gheorghiu
  12. Ion Ștefan

Miniștrii Cătălin Predoiu (Justiție), Victor Costache (Sănătate) și Bogdan Aurescu (Externe) nu au participat la ședința PNL la care a participat senatorul Vergil Chițac, diagnosticat cu coronavirus, așa că ei nu apar pe lista celor testați, cu excepția ministrului Costache, care, făcând parte din comitetul de criză și interacționând cu contacții lui Chițac, a fost testat.

Singurele teste care au fost luate dar nu au fost încă prelucrate până vineri seara sunt ale miniștrilor de la Educație și Transporturi: Monica Anisie și Lucian Bode.

Guvernul și toată conducerea PNL, care a participat la ultima ședință a Biroului Politic Național, au intrat vineri în izolare după ce senatorul Vergil Chițac a fost depistat pozitiv la testul pentru coronavirus.

Senatorul Vergil Chițac a fost depistat cu coronavirus, alături de familia și asistentul personal. El a participat la ședința conducerii liberale de la începutul săptămânii.

Chițac a intrat în contact direct cu membri ai guvernului, care, la rândul lor, s-au văzut cu președintele Iohannis în ultimele zile.

Senatorul PNL a fost într-o vizită în Belgia, între 16 și 19 februarie, la o reuniune pe linie parlamentară a NATO, el fiind președintele delegației Adunării Parlamentare NATO (APNATO), la care au mai participat și alți membri ai legislativului.