„Instanţa de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul Philippe Al României. El a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu și pentru un prejudiciu de 9,5 milioane de euro”, a declarat Alina Gorghiu.
Al României Paul Philippe (75 ani), care a renunțat la numele tatălui său și și-a luat în buletin numele de „Al României”, pentru a acredita legalitatea descendenței sale regale, a fost dat în urmărire în 2020.
El a fugit din România înainte de a fi condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale de la Băneasa.
El este urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis în decembrie 2020.
Al României Paul a fost arestat provizoriu de autoritățile franceze în 2022, pe baza mandatului european de arestare. El a fost eliberat de Curtea de Apel Paris și plasat sub control judiciar. În noiembrie anul trecut, Curtea de Apel a respins cererea României de a-l extrăda.
În aprilie 2024, Al României Paul a fost prins și reținut în Malta. De atunci România încearcă să obțină extrădarea și aducerea lui în țară, pentru executarea pedepsei primite în justiție.
Îți mai recomandăm Al României Paul, prins în Malta. Este condamnat în dosarul retrocedărilor ilegale
Faptele pentru care a fost condamnat definitiv în România au fost comise între 2006 și 2013, atunci când el a revendicat fără drept Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa. Prejudiciul total în acest dosar depășește 145 de milioane de euro.
În același dosar, DNA i-a trimis în judecată în 2016 pe Remus Truică, Dan Andronic, precum şi pe oamenii de afaceri Tal Silberstein, Beniamin Steinmetz şi Moshe Agavi.
Remus Truică a fost condamnat la 7 ani de închisoare, Benjamin Steinmetz şi Tal Silberstein la câte 5 ani de închisoare.
Al României Paul este fiul lui Carol Mircea Grigore, născut în 1920 în România, presupus fiu nelegitim al lui Carol al II-lea, rege al României din 1930 până la abdicarea sa în 1940 în favoarea fiului său cel mai tânăr, Mihai I.
Carol Mircea Grigore a obținut recunoașterea filiației sale cu Carol al II-lea în Portugalia, în 1955, apoi în Franța în 1963 și în România mult mai târziu, în 2012.
Al României Paul , care deține naționalitățile franceză, britanică și română, s-a întors să trăiască în România în anii 1990. El nu a fost niciodată recunoscut ca membru al familiei regale a României.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.