Marcel Bartic este profesor de istorie și activist civic. Predă istorie de 20 de ani. A fost cadru didactic în școli din mediul rural și urban, școli de stat sau private. Spun că este un cititor pasionat și un scriitor de ocazie.
El susține că, doar dacă ne ascultăm copiii, mai ales atunci când greșesc, și nu-i lăsăm singuri, fie că suntem părinți sau cadre didactice, putem să le oferim sprijin și îndrumare cu adevărat.
Postările sale cu privire la educație, libertatea de exprimare și pericolele la adresa democrației atrag nenumărate reacții pe social media. Recent, Marcel Bartic a primit amenințări cu moartea din partea simpatizanților mișcării legionare.
Profesorul de istorie vorbește în podcastul SmartJob despre ce trăiește astăzi România, după anularea de către Curtea Constituțională a alegerilor prezidențiale.
Informația circulă atât de rapid în prezent, iar conținutul video este atât de comprimat, încât i-am propus să analizăm pe scurt istoria. Marcel Bartic explică succint ce este comunismul, de ce unii oameni au au uitat ororile lui, de ce mulți români îl regretă și de ce și-ar dori întoarcerea la un astfel de sistem.
El aduce aminte pe scurt ce s-a întâmplat în decembrie ’89, ce este legionarismul, vorbește despre Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Nicolae Ceaușescu, dar și despre politicianul Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale, despre extrema dreaptă și Holocaust.
Your browser doesn’t support HTML5
Ascultă podcastul SmartJob pe YouTube Music, Spotify, Apple Podcast.
Profesorul indică pașii pe care oamenii i-ar putea face pentru a se apăra de manipulare, dezinformare, impostură și populism, despre cum să-și întărească gândirea critică.
Are și o explicație pentru faptul că tinerii au ajuns să fie profund influențați de grupări și partide extremiste: nimeni nu-i mai ascultă și cred că acolo este salvarea lor.
De asemenea, el analizează de ce tinerii cad ușor în radicalizare și nu mai au anticorpi la manipulare, de ce nu mai au piloni de sprijin în familie sau la școală.
Mișcarea legionară e ca un drog pentru tineri
Ce-i atrage în prezent pe copii, pe tineri în mișcarea legionară? Acești copii care s-au simțit atât de mult timp ignorați, urâți, dați deoparte, etichetați în toate felurile au găsit pe cineva care să-i asculte, spune Marcel Bartic:
„Nevoia asta de a fi ascultați e atât de puternică pentru tânăra generație încât nici nu mai stau să se mai gândească, să mai judece dacă cei care se prefac că-i ascultă nu sunt altceva decât niște profeți mincinoși.”
Aceste grupări au un traseu destul de asemănător cu cel al grupărilor infracționale, susține profesorul:
„Acolo e o adevărată îndoctrinare, e aproape o religie ce se întâmplă în interiorul acestor grupări, cu lideri care sunt ascultați orbește, în care acești tineri își pierd practic orice individualitate, orice urmă de gândire critică. E aproape un drog apartenența la astfel de grupări.”
Îți mai recomandăm Oră despre istoria comunismului în licee | Ce știu, în 2024, tinerii despre comunism și Revoluție?Tinerii trebuie să știe că nu sunt singuri
Ce le-ar spune copiilor care alunecă înspre extremism, poate pentru că nu-și mai găsesc drumul, nu mai simt că aparțin acestei țări sau actualei clase politice?
„Primul lucru pe care simt nevoia să-l spun acestor copii și tineri e că ne pasă de ei, suntem acolo lângă ei, îi înțelegem, le înțelegem frustrările, neîmplinirile, încercăm să-i ajutăm, nu reușim întotdeauna. Nici noi, adulții, n-am luat întotdeauna cele mai bune decizii, dar suntem acolo lângă ei, nu sunt singuri.”
El crede că este vitală ascultarea copiilor, care nu trebuie lăsați singuri. Cu cât sunt mai singuri, cu atât crește riscul de a cădea în ghearele extremismului:
„Hai să-i ascultăm. O să spună prostii. Și noi am făcut asta. Hai să coborâm de pe soclul ăla al perfecților, că nici noi nu am fost perfecți, și să ne ascultăm copiii și să le spunem că suntem lângă ei, că e ok. De greșit am greșit toți, dar împreună o vom scoate la capăt.”
Îți mai recomandăm Cine și ce a știut. Ascensiunea legionarismului sub ochii autorităților. Comemorarea lui Zelea Codreanu, de la parastas la salut fascistEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.