În proiectul de buget pe 2021, se observă din nou intenția de a se reduce subvenția partidelor. Dacă în proiectul prezentat anul trecut suma alocată era de peste 170 de milioane de lei, în noul buget apar peste 153 de milioane de lei. Cu toate acestea, datele se pot modifica substanțial cu ocazia rectificării bugetare. Anul trecut, în plină pandemie, subvenția partidelor a fost majorată în luna septembrie, iar suma finală încasată de partide a fost de peste 252 de milioane de lei și nu 170 de milioane.
În acest an, proiectul de buget prezintă o reducere a subvenției pentru partide comparativ cu proiectul de anul trecut, chiar dacă este una minoră, de 10%.
O altă modificare o reprezintă modul în care se vor împărți banii față de 2020. Criteriul privind subvenția este legat de rezultatul de la alegerile locale și parlamentare. Anul trecut, sumele au venit în funcție de numărul de parlamentari pe care fiecare partid îl avea la 31 decembrie 2019.
Europa Liberă a consultat datele Autorității Electorale Permanente pentru a vedea care este subvenția pentru 2021.
- PSD – 58.730.782 de lei
- PNL – 49.788.915 de lei
- USR – 15.811.876 de lei
- AUR – 11.886.648 de lei
- PLUS – 11.028.274 de lei
- PMP – 3.072.843 de lei
- Pro România – 2.220.189 de lei
Cum s-a majorat la mijlocul anului trecut subvenția partidelor
Partidele politice se numără printre răsfățatele bugetului. Conturile lor sunt alimentate anual de la bugetul de stat, iar subvenția a crescut rapid și constant în ultimii ani. De peste 12 ori în ultimii patru ani.
Campaniile pentru alegerile locale și parlamentare au fost și ele mai scumpe decât în 2016, majorarea fiind și de patru ori.
Bugetul adoptat în 2020 prezenta pentru prima oară o reducere a acestor subvenții, cu aproape 30%. Măsura fusese anunțată de ministrul de Finanțe de la acea dată, Florin Cîțu, actualul premier.
În bugetul adoptat în Parlament pentru 2020 se prevedea că partidele vor primi o subvenție de aproape 170 de milioane de lei.
Îți mai recomandăm Aplicația care poate sparge secretomania partidelor legată de finanțare și cheltuirea banilor publiciPotrivit datelor oficiale prezentate de Autoritatea Electorală Permanentă și consultate de Europa Liberă, în conturile partidele au intrat peste 252 de milioane de lei.
Principalul câștigător al banilor primiți de la bugetul de stat a fost PSD.
Social-democrații au beneficiat, în 2020, de o subvenție majorată cu aproape 40 de milioane de lei (aproape 10 milioane de dolari), ajungând la finele anului să încaseze peste 124 de milioane de lei (aproape 31 de milioane de dolari). Totul datorită rectificării bugetare.
Dacă adunăm subvențiile primite de partide în 2020 și sumele cerute la rambursare după campaniile electorale, rezultă o sumă aproape egală cu bugetul Ministerul Tineretului și Sportului în 2021, peste o jumătate de miliard de lei.
Deși există mai mulți bani pentru partide, transparența acestora în privința cheltuielilor reprezintă o mare problemă.
Banii încasați în 2020 vs banii prevăzuți inițal în legea bugetului (fără rectificare)
Îți mai recomandăm Document exclusiv. Imaginea dezastrului financiar la PSD
Partidul Social Democrat
- 124.124.728 de lei (suma încasată în 2020)
- 85.251.435,58 de lei (suma inițială din buget, fără rectificare)
- 38.8 milioane de lei în plus
Partidul Național Liberal
- 70.297.121 de lei (suma încasată în 2020)
- 47.319.086,84 de lei (suma inițială din buget, fără rectificare)
- 22.9 milioane de lei în plus
Uniunea Salvați România
- 19.653.636 de lei (suma încasată în 2020)
- 12.634.052,50 de lei (suma inițială din buget, fără rectificare)
- peste 7 milioane de lei în plus
ALDE
- 14.498.483 de lei (suma încasată în 2020)
- 10.342.535,35 de lei (suma inițială din buget, fără rectificare)
- peste 4.1 milioane de lei în plus
Partidul Mișcarea Populară
- 9.361.363 de lei
- 5.685.323,63 de lei
- peste 3.6 milioane de lei în plus
Pro România
- 12.380.251 de lei
- 7.896.282,81 de lei
- peste 4.4 milioane de lei în plus
- 1.872.996 de lei
- 1.263.405 de lei
Partidele au cerut și rambursarea sumelor cheltuite în campaniile de la locale și parlamentare.
Factura pentru alegerile locale s-a ridicat pe partea de rambursare la 123.000.000 de milioane de lei. Comparativ, pentru alegerile locale din 2016 s-au rambursat 46 de milioane de lei.
Partidele au depus documente după alegerile parlamentare pentru rambursarea unei sumei de peste 148 de milioane de lei.
Majorări și pentru bugetele Camerei Deputaților și Senatului
Prin proiectul de buget pe 2021, Camera Deputaților și Senatul vor primi și ele mai mulți bani față de anul trecut. Camera Deputaților a primit un buget de 478,9 milioane de lei, o creștere cu 17%, iar Senatul 249,8 milioane de lei, un plus de 24.2%.
Rectificarea din vara anului trecut a adus un supliment pentru Camera Deputaților. Printr-un amendament la legea bugetului de stat, comisiile au alocat suplimentar 5,635 milioane de lei bugetul Camerei Deputaților pentru achiziționarea de echipamente necesare dotării birourilor parlamentare.
În proiectul de buget al Camerei Deputaților, se precizează că doar pentru pensiile speciale ale foștilor parlamentari efortul anual este de peste 35.7 milioane de lei.
Camera Deputaților are și un credit de angajament pentru repararea lifturilor din instituție, suma fiind de 10.000.000 de lei. Secretariatul General al Camerei a avut mai multe discuții cu reprezentanții Guvernului pentru alocarea sumelor necesare pentru mai multe lucrări de renovare și consolidare a Palatului Parlamentului. Aceștia s-au plâns că în anumite zone a început să plouă în clădire, iar bucăți din tencuială au început să se desprindă.
Potrivit proiectului de buget pentru Senat, peste 177 de milioane de lei sunt pentru cheltuielile de personal pentru aproape 700 de angajați.
Cheltuielile pentru pensiile speciale ale foștilor senatori se ridică la 18,2 milioane de lei în 2021.
Îți mai recomandăm PSD a plătit zeci de milioane de lei pentru consultanță și sondaje. Două firme au avut legătură cu Vasile Dîncu