Lista personalităților care au primit de-a lungul timpului titlul de „doctor honoris causa” se găsește pe site-ul Universității București, iar la poziția 3 se află mareșalul Ion Antonescu. A primit distincția în 1941, la un an de la venirea la putere, și este încadrat de Regele Carol al II-lea și de președintele Indoneziei, Sukarno, un prieten al cuplului Ceaușescu.
Nici în perioada comunistă, nici de la revoluție încoace nimeni nu a prins de veste că mareșalul Antonescu, condamnat la moarte în 1946, figurează pe această listă. Cristian Preda, decanul Facultății de Științe Politice a Universității din București, declară pentru Europa Liberă că a descoperit întâmplător acest lucru.
„Am aflat pentru că unul dintre profesorii căruia i-am acordat titlul doctor honoris causa din partea Universității din București a văzut lista celor care îl primiseră. Spre rușinea mea, nu știam că pe această listă se află Ion Antonescu. Imediat ce am aflat acest lucru i-am semnalat rectorului chestiunea și i-am spus că propun Senatului Universității din București, care e condus de conferențiarul Buglea de la Drept, retragerea titlului”.
Din punctul de vedere al lui Claudiu Buglea, era însă complicat să fie verificați toți cei care au fost făcuți doctori honoris causa de către Universitatea București. Lista conține 219 nume și este publică de mult timp.
Cristian Preda spune că retragerea distincției trebuie făcută cât mai repede, adică în proxima ședință, care are loc peste două zile. Aceasta pentru că trebuie dat un semnal clar: „Universitatea din București nu are nicio legătură, prin valorile pe care le cultivă, cu dictatura lui Antonescu și cu crimele sale de război”.
Președintele Senatului, Claudiu Buglea, nu pare însă atât de grăbit și spune că situația va fi analizată în ședința de peste o lună.
„Avem o cerere de retragere a distincției pe care urmează să o discutăm să vedem exact care e situația, care este procedura. Potrivit regulamentului orice titlu poate fi retras în anumite condiții”.
În cazul distincțiilor „doctor honoris causa” procedura este simplă: titlul poate fi retras oricând de universitatea care l-a acordat dacă persoana respectivă nu se mai bucură de încredere sau a săvârșit fapte care sunt incompatibile cu standardele universității. Votul se dă în Senatul Universității.
Îți mai recomandăm 80 de ani | Cel mai controversat moment al României în cel de-al doilea război mondialRaportul publicat în 2004 de Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România condusă de Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, arată rolul determinant jucat de autorităţile române atât în planificarea, cât şi în punerea în practică a Holocaustului.
Este vorba de:
- deportarea şi exterminarea sistematică a majorităţii evreilor din Basarabia şi Bucovina, precum şi a unor evrei din alte zone ale României, în Transnistria;
- uciderea în masă a evreilor români şi a celor locali în Transnistria;
- execuţiile masive ale evreilor din timpul Pogromului de la Iaşi;
- discriminarea şi degradarea sistematică la care au fost supuşi toţi evreii români în timpul administraţiei antonesciene, inclusiv exproprierea bunurilor, concedierea de la locurile de muncă, evacuarea forţată din zonele rurale şi concentrarea lor în capitale de judeţ şi în lagăre, precum şi utilizarea masivă a evreilor de sex masculin la muncă forţată sub aceeaşi administraţie.
Aceeași Comisie concluzionează că responsabilitatea mareșalului Ion Antonescu pentru uciderea evreilor din Basarabia, Bucovina şi Transnistria este indiscutabilă, fiind implicat direct în măsurile represive împotriva evreilor.
Istoricul Adrian Cioflâncă spunea pentru Europa Liberă că toate documentele aflate în arhiva criminalilor de război de la CNSAS, Arhivele Naționale sau la arhivele militare de la Pitești sunt mai mult decât incriminatoare. „Sunt multe documente care arată ordine directe de execuție, documente care arată felul în care au fost receptate ordine ale lui Antonescu de comandanți ai unor corpuri de armată, unități, divizii, la nivel de regiment și batalioane. Pentru nimeni nu era un secret că regimul Antonescu s-a decis să utilizeze varianta cea mai dură de politică antisemită la acel moment. Pe lângă ordinele dictate direct de Antonescu avem foarte multe ordine date la indicația lui de comandanți de mari unități militare. Așadar, sunt dovezi berechet ca astăzi să nu ne mai facem iluzii asupra acestui personaj”, spune Adrian Cioflâncă.
În timpul Holocaustului, în România şi în teritoriile aflate sub controlul său au fost ucişi sau au murit între 280.000 şi 380.000 de evrei români şi ucraineni.
De asemenea, au pierit şi aproximativ 135.000 de evrei români care trăiau în Transilvania de Nord, aflată sub conducere maghiară, precum şi 5000 de evrei români care se aflau atunci în alte ţări din Europa.
Îți mai recomandăm 23 August 1944 | Mărturia-document a Regelui Mihai