Marine Le Pen și Matteo Salvini au vorbit, sâmbătă, la Milano, despre înființarea unui grup în Parlamentul European care militează împotriva emigranților și efectelor globalizării, cu o politică fiscală protecționistă - taxe mai mari pentru băncile internaționale și companiile multinaționale.
Discursurile lor au fost prezentate în Piața Domului din Milano, în fața a mii de simpatizanți ai Ligii, partidul condus de Salvini, care face parte din coaliția guvernamentală italiană, unde Salvini este vicepremier și ministru de interne.
Potrivit relatărilor de la fața locului, Piața Domului a fost blindată de polițiști care au controlat pe toată lumea care a participat la miting. Din balcoanele cu vedere la cea mai mare catedrală a Italiei, au fost afișate pancarde împotriva ultranaționaliștilor, iar în afara pieței s-au adunat protestatari anti-Salvini.
11 lideri ai extremei drepte, din tot atâtea țări, s-au urcat pe scena mitingului organizat de Salvini, care au anunțat că vor colabora în Parlamentul European împotriva mainstreamului reprezentat de marile familii politice, popularii, socialiștii și liberal-democrații.
În România s-a vorbit despre o posibilă colaborare între PSD și alianța lui Salvini, după ce liderul italian a fost în toamna anului trecut la București, iar discursul PSD din campania pentru alegerile europene a fost desprins din retorica populist suveranistă.
Jean-Claude Juncker și Emmanuel Macron, alături de Angela Merkel au fost politicienii împotriva cărora s-au auzit scandări la mitingul Ligii lui Salvini. Ei au fost criticați în mai toate discursurile de la Milano ai liderilor extremei drepte din Bulgaria, Slovacia, Cehia, Austria, Danemarca, Olanda, Austria.
„Este un moment istoric important pentru eliberarea continentului de sub ocupația abuzivă, organizată de mulți ani la Bruxelles. Cine a trădat Europa, visul părinților fondatori, De Gaulle și De Gasperi? Merkel, Macron și Soros, Juncker-ii care au construit Europa finanțelor și a imigrației necontrolate”, a spus Matteo Salvini.
În mesajele populiștilor din 12 țări ale UE nu s-a vorbit despre Brexit ca despre un exemplu de urmat. În marea majoritate, aceștia au spus că trebuie să rămână în Uniunea Europeană pentru a o putea schimba.
De la reuniune, marele absent a fost Viktor Orban, liderul radical al Ungariei, care fusese anunțat inițial de Salvini. Orban, deși suspendat, face parte încă din Partidul Popularilor Europeni, cea mai mare formațiune politică europeană. Era așteptat și Jaroslaw Kaczynsky, liderul partidului Lege și Justiție, din Polonia, aflat la guvernare. Kaczynsky însă face parte din grupul reformiștilor conservatori din PE.
Le Pen a fost singura lideră dintre populiștii europeni cu un număr mai mare de mandate, 25, cum prevăd sondajele de opinie. În vreme ce se afla la Milano, șeful campaniei electorale a formațiunii lui Emmanuel Macron a acuzat-o pe Le Pen pentru colaborarea cu Steve Bannon, fostul strateg de campanie al președintelui SUA, Donald Trump. Cei de la En Marche au criticat prezența în Franța a lui Bannon, care o susține pe Le Pen. Ideologul american a spus că la alegerile europene cel mai important moment de urmărit este ce se va întâmpla în Franța, „cu viziunea asupra Europei a lui Emmanuel Macron”.
Potrivit DPA, este de aşteptat ca extrema dreaptă să înregistreze un rezultat bun la alegerile europene din 23-26 mai în întregul bloc comunitar, dar este foarte probabil ca încercarea de a uni toate formaţiunile de această factură într-o singură alianţă să se dovedească dificilă