Potrivit unor surse judiciare, mașina care a intrat în gardul ambasadei Rusiei la București nu avea foarte mare viteză, iar gardul a fost puțin avariat. Cadavrul a fost carbonizat după impact și a fost transportat la Institutul de Medicină Legală pentru a fi identificat.
În vehicul a fost găsit și un act de identitate cu numele „Drăghici Gheorghe Bogdan”, iar autoturismul este înregistrat pe numele tatălui acestuia. Resturi de recipiente de plastic în care se aflau diluanți și vopsele au fost descoperite, de asemenea, la fața locului.
Chiar dacă identificarea formală nu a fost încă realizată, principala ipoteză a Poliției e că la volan se afla Bogdan Drăghici, un bărbat de 47 de ani, fost subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și președintele al unei organizații non-guvernamentale.
Anchetatorii iau în discuție două variante: sinucidere sau aprindere accidentală a substanțelor în interiorul mașinii.
Condamnat după ce și-ar fi abuzat fiica vitregă
Cu o zi înainte de incident, Bogdan Drăghici a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 2 la o pedeapsă de 15 ani și 4 luni de închisoare pentru viol, agresiune sexuală și rele tratamente aplicate minorului, partea vătămată fiind una dintre fiicele vitrege.
Decizia nu este definitivă, iar pe numele bărbatului autoritățile judiciare din România nu au impus niciun fel de măsuri restrictive. Numărul și cronologia dosarului nu apar pe portalul instanțelor, fiind secretizat. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al instanței.
Îți mai recomandăm Bărbatul care a intrat cu mașina în gardul Ambasadei Rusiei a murit. MAE respinge retorica Moscovei privind incidentulÎn ziua incidentului, Bogdan Drăghici avea programat un termen într-un proces cu fosta soție, având ca obiect „nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului”.
În iulie 2017, judecătoria a admis cererea de desfacere a căsătoriei din 2008 dintre Bogdan Drăghici și soția sa. Atunci, instanța a decis ca fiica celor doi să fie încredințată mamei, care mai avea două fete dintr-o căsătorie anterioară.
Ordin de protecție respins
Potrivit portalului instanțelor de judecată, în octombrie 2019, fata lui Drăghici, prin mama sa, a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție față de tatăl ei, lucru respins de două instanțe.
Îți mai recomandăm Teroare rusească în Ucraina | 5.000 de crime de război, investigate. SUA și Marea Britanie impun noi sancțiuni RusieiUltima postare de pe Facebook a lui Drăgici, din 4 aprilie, este un mesaj de susținere pentru Ucraina. „Și eu sunt ucrainean! Ar fi minunat să ne considerăm toți ucraineni, până când se va sfârși definitiv războiul oribil, care pune în pericol de moarte întreaga omenire!”.
În urma procesului de divorț și pierderea custodiei copilului, Bogdan Drăghici a înființat asociația TATA care lupta pentru drepturile taților.
Ce spune Poliția
„În această dimineaţă, în jurul orei 06.00, a fost sesizat un eveniment, în care a fost implicat un autoturism, care a părăsit şoseaua şi s-a lovit de gardul unei reprezentanţe diplomatice. Conducătorul auto este decedat şi a fost nevoie de intervenţia colegilor pompieri pentru a stinge incendiul manifestat la autoturism”, a transmis Poliţia Capitalei.
Procurorul Bogdan Staicu a confirmat, după câteva ore de cercetări, că bărbatul a intrat cu mașina în gardul ambasadei și imediat după și-a dat foc.
Reacția Ambasadei Rusiei
Ambasadorul Rusiei în România, Valeri Kuzmin, a declarat miercuri pentru postul de televiziune Russia-24 că incidentul ar putea fi numit un „act terorist”, scrie Agerpres.
„De fapt, a avut loc un atac terorist în această dimineaţă devreme, deşi sunt multe circumstanţe care fac acest incident mai greu de înţeles”, a declarat Kuzmin.
Ulterior, într-un comunicat de presă, Ambasada Rusiei a spus că „oricare ar fi motivele șoferului, nu există nicio îndoială că acesta a comis acest act sub influența unei explozii de isterie anti-rusă în legătură cu o provocare regizata în orașul Bucea”.
Reprezentanța diplomatică a negat că soldații ruși ar fi autorii masacrului de la Bucea și a susținut că „naționaliștii ucraineni au masacrat civili, punând vina pe personalul militar rus”.
Potrivit sursei citate, bărbatul care s-a izbit de gardul ambasadei „a devenit victima unei propagande militare nestăpânite a regizorilor neo-naziști aflați la putere la Kiev și a patronilor lor occidentali”.
Ambasada și-a mai exprimat convingerea că „făcătorii de adevăr din mass-media ucraineană și occidentală, blogosfera vor lăsa în mod tradițional în tăcere faptele dezvăluite de tortură a prizonierilor de război ruși, agresiune și crime brutale ale locuitorilor din Mariupol și alte orașe din Ucraina”.
MAE a reacționat
Urmare a mesajului transmis de Ambasada Rusiei în Românie, Ministerul Afacerilor Externe a transmis într-un comunicat de presă că poziția diplomaților ruși este una „pripită și complet nepotrivită”.
„MAE respinge totodată orice atribuire de context sau semnificație politică acestui incident tragic și face apel ca Ambasada Federației Ruse să manifeste reținere maximă în oferirea oricăror interpretări înaintea finalizării anchetei autorităților responsabile. Până la finalizarea anchetei și comunicarea rezultatelor acesteia de către autoritățile române competente, orice fel de ante-pronunțări reprezintă doar speculații nefondate”.
Marți, 5 aprilie, România a expulzat 10 diplomați din cadrul Ambasadei Rusiei ca urmare a acuzațiilor de crime de război aduse Rusiei în timpul invaziei neprovocate din Ucraina.