Medicii și asistenții din București anunță grevă generală în februarie

Angajaţii din sănătate din București spun că au salarii mai mici în comparație cu alte domenii, iar din cauza lipsei de personal sunt nevoiți să muncească mai mult.

Preşedintele filialei SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, a anunțat că angajaţii din sănătate vor intra luna viitoare în grevă. Sindicaliștii spun că salariile au rămas printre cele mai mici din România, în condițiile în care există o criză acută de personal în spitale.

„În aceste zile, de când a început acest an, noi suntem epuizaţi de muncă, în timp ce alţi bugetari nici nu s-au întors din vacanţe. Camerele de gardă sunt pline, secţiile sunt pline şi noi nu avem personal”, a declarat președintele filialei SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, potrivit News.ro.

El a menționat că greva va avea loc în luna februarie, iar termenul de 18 ianuarie a fost stabilit pentru a strânge semnăturile necesare pentru ca protestul lor să nu fie declarat ilegal.

„La 1 februarie sau la începutul lui februarie acea grevă cu siguranţă se va derula. De aproximativ doi ani de zile şi de mai mult am tot atras atenţia că nu este ok ce se întâmplă în sistemul de sănătate, salariile au rămas printre cele mai mici din România”, a mai spus sindicalistul la postul de televiziune Digi24.

Potrivit acestuia, un asistent medical are salariul aproape de salariul minim pe economie, media fiind între 3.000 şi 4.000 de lei (aproximativ 600 euro, respectiv 800 de euro).

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat sâmbătă în Guvern a fost discutată posibilitatea măririlor salariale la personalul TESA, în primul trimestru al acestui an. „Sunt convins că atunci această grevă nu va mai avea obiect”, a declarat Rafila.

Îți mai recomandăm 2024, an cu patru feluri de alegeri, o listă de priorități publice îndelung amânate și (prea) multe necunoscute

Sindicaliștii mai reclamă însă și că blocarea posturilor a dus la epuizarea personalului existent.

„În aceste zile de când a început acest an noi suntem epuizaţi de muncă, în timp ce alţi bugetari nici nu s-au întors din vacanţe. Camerele de gardă sunt pline, secţiile sunt pline şi noi nu avem personal”, a mai declarat Viorel Huşanu.

Este nevoie de peste 30.000 de noi angajaţi în sistem, potrivit liderului de sindicat. El a afirmat că liderii celor două partide aflate la guvernare au promis, anul trecut, că vor debloca jumătate din acest necesar, însă cele 15.000 de posturi nu au fost scoase la concurs.

„Noi am avut asigurări de la Guvernul României că salariile vor creşte şi posturile vor fi deblocate. Acum, că dă vina domnul Rafila pe domnul Boloş şi invers, nu este problema noastră, problema noastră este că sănătatea moare, sistemul de sănătate este în colaps, or noi nu putem să fim spectatori la aşa ceva”, a completat el.

Ministrul Alexandru Rafila a mai declarat sâmbătă despre această situație că „în săptămâna care vine, atât memorandumul de la Ministerul Sănătăţii, cât şi memorandumul de la Ministerul Dezvoltării pentru spitalele de la autorităţile locale inclusiv municipiul Bucureşti vor fi deblocate şi vor fi semnate, aprobate şi imediat unităţile sanitare pot organiza concurs”.

De asemenea, ministrul Sănătății a făcut trimitere la Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

„Eu cred că domnul ministru Boloş acum a înţeles situaţia pe de-a-ntregul, a fost o lipsă de informare legată şi de numărul total de medici din sistemul de sănătate. Sunt 55.000 şi mai trebuie să angajăm, pentru că sunt specialităţi deficitare”, a mai spus Rafila.

Situația este alarmantă în spitalele din capitala României. De exemplu, camera de gardă a Spitalului Clinic de Copii „Victor Gomoiu” din București riscă să fie închisă, deoarece nu mai sunt suficienți asistenți medicali în spital și nici nu mai pot fi angajați alții, ca urmare a unei ordonanțe emise de Guvern.

Îți mai recomandăm În plin sezon de gripă, camera de gardă a Spitalului de Copii „Victor Gomoiu” din București riscă să fie închisă