Azilele groazei | Premierul Ciolacu: Gabriela Firea „nu a greșit cu nimic instituțional”. Trebuie să avem mare grijă la anturaj

Premierul și preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că fostul ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, s-ar face vinovată doar că a apărut în câteva fotografii alături de Ștefan Godei, patronul „azilelor groazei”.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, după ce a anunțat noile propuneri ale partidului la ministerele Muncii și Familiei, că Gabriela Firea nu a greşit cu nimic din punct de vedere instituţional cu privire la „azilele groazei”.

„Doamna Firea, din punctul meu de vedere, ca şi prim-ministru, nu a greşit cu absolut nimic instituţional. Doamna Firea nu a avut nicio atribuţie în ceea ce priveşte centrele pentru persoanele cu dizabilităţi”, a declarat Marcel Ciolacu, luni, potrivit Agerpres.

Premierul a mai spus că fostul ministru al Familiei „nu a avut nicio atribuţie în acest domeniu”.

În plus, Marcel Ciolacu și-a sfătuit colegii să aibă grijă cu cine se fotografiază, făcând referire doar la imaginile în care Gabriela Firea apare alături de Ștefan Godei, unul dintre patronii „azilelor groazei”, ignorând legăturile instituționale și de lucru dintre cei doi.

Îți mai recomandăm Ștefan Godei a lucrat la cabinetul de senator al Gabrielei Firea. Ministrul spune că nu a fost șoferul ei, ci al colegilor

„Să fie un lucru pe care să îl învăţăm fiecare dintre noi, să avem grijă de oamenii care apar pe lângă persoanele publice, cei care ne fotografiază, ne filmează, sunt binevoitori, ca pe urmă să folosească aceste conjuncturi, în care câteodată nu sunt invitaţi, ca să îşi vadă anumite scopuri economice”, a spus premierul și președintele PSD.

„Este un cost mare, dar cred că, cu toţii, şi eu şi colegii mei, trebuie să avem foarte mare grijă cu cei care apar din când în când în anturaj”, a menţionat Ciolacu.

El a mai susținut că nu a cerut demisia nici a Gabrielei Firea, nici a lui Marius Budăi.

Îți mai recomandăm Țară în Service | Din orfelinatele comuniste, în azilul grupării din Voluntari. Cum a distrus statul viețile a șase copii


„Haideţi să vedem toate documentele. Eu nu am cerut demisia nici domnului Budăi, nici doamnei Gabriela Firea, ca să fim foarte clari. Aş dori să văd toate documentele de la Ministerul Muncii, le-am solicitat, să vedem ce implicări sunt ale celor care au condus Ministerul Muncii”, a declarat Ciolacu.

„Presupun că demisia domniei sale a venit în urma anumitor dezvăluiri de către presă”, a adăugat premierul.

Gabriela Firea, suspendată din funcții

Marcel Ciolacu a mai declarat că Consiliul Politic Naţional al PSD a decis luni dimineață și ​suspendarea, pe o perioadă limitată, a Gabrielei Firea din funcţiile de preşedinte al PSD Bucureşti şi din cea de prim-vicepreşedinte al partidului.

În continuare, Gabriela Firea rămână membră a Partidului Social Democrat.

„Nu există autosuspendare în statut, de aceea s-a şi supus la vot suspendarea pe o perioadă limitată de timp şi numirea domnului Paul Stănescu în funcţia de preşedinte interimar a organizaţiei Bucureşti”, a spus Ciolacu la sediul central al PSD.

Întrebat pe ce perioadă este suspendată Gabriela Firea din funcţiile de partid, Marcel Ciolacu a spus: „Momentan, conform statutului, nu este o perioadă limitată de timp, până în momentul în care se lămuresc toate lucrurile. În acest moment este suspendată şi din funcţia de prim-vicepreşedinte.”

Îți mai recomandăm Mai are Gabriela Firea șanse la Primăria Capitalei? Politologul Cristian Pîrvulescu: PSD trebuie să inventeze alt candidat


Liderul PSD a evitat să răspundă la întrebarea dacă o mai susţine pe Firea pentru a candida la funcţia de primar general al Capitalei.

„În acest moment nu avem alegeri locale, nici generale, nici europarlamentare. Sunt ferm convins că în momentul respectiv o să vorbim despre acest lucru”, a răspuns Marcel Ciolacu.

Europa Liberă România este și pe Google News, vă puteți abona AICI.