Alexandru Rafila declară la one2one că Ministrul Sănătății pregătește o strategie care, odată aplicată, va ajuta la atragerea de noi medici în sistemul medical și la păstrarea lor în țară. Acum, oficialii din Sănătate nu știu care este deficitul pentru fiecare specialitate în parte. Totuși, ministrul Sănătății admite că medicina de familie are un deficit de sute de doctori.
În altă ordine de idei, ministrul Sănătății anunță la one2one că, din această vară, vor fi decontate și serviciile de telemedicină.
În ceea ce privește predarea Educației pentru sănătate în școli, ministrul Sănătății spune că ea nu se face, doar 3 la sută dintre elevi au urmat asemenea cursuri, așa că se impune o discuție onestă între toți cei implicați.
Copiii, începând cu cei de gimnaziu, trebuie educați cu privire la propriul corp, prevenirea sarcinilor nedorite și a bolilor cu transmitere sexuală, crede ministrul Alexandru Rafila.
Până acum, acest plan a eșuat, deși el există de 21 de ani.
Iată cele mai importante declarații:
- Despre construcția spitalelor regionale la Iași, Cluj-Napoca și Craiova
„Se va încheia în curând proiectarea pentru spitalul din Iași și începe licitația și construcția. Sperăm să înceapă construcția efectivă în acest an. La Cluj-Napoca, se va încheia proiectarea în acest an și probabil și atribuirea construcției se va face tot în acest an, iar la Craiova, credem că proiectarea se va termina spre sfârșitul acestui an.”
Ministrul Sănătății mai spune că nu știe nimic despre planul și cheltuielile pentru construirea unui nou mare spital în București, investiție inițiată de fostul primar general Gabriela Firea.
Îți mai recomandăm Țară în service | Marele eșec al spitalelor regionale. România a pierdut 500 de milioane de euro- Despre refolosirea dispozitivelor cardiace de la decedați:
„Nu are nicio legătură cu sărăcia. Concluzia este următoarea: Existau fonduri suficiente, se puteau pune dispozitive în cadrul programului respectiv. Nu există, din punctul meu de vedere, niciun fel de logică să folosești un dispozitiv pe care scrie că e de unică folosință.”
- Despre deficitul de medici:
„Noi nu avem o politică de resurse umane. (…) Abia acum facem pași ca să avem o astfel de politică de resurse umane și o rezolvăm tot în cadrul PNRR (n.r. Planul Național de Redresare și Reziliență) care să estimeze necesarul de medici pentru diversele tipuri de specialități și un lucru extrem de important, să producă retenția medicilor.”
- Despre educația pentru Sănătate:
„Nu se face (Educația pentru sănătate la școală, n.r.) pentru că noi nu am fost capabili să pregătim un corp profesoral care să predea această disciplină. În momentul de față, fiind o disciplină opțională, doar 5 la sută dintre părinți optează pentru această disciplină opțională, iar proporția copiilor care ajung să termine modulele astea de Educație pentru sănătate e doar de trei la sută.”
- Despre renunțarea achiziției de vaccinuri pentru Covid:
„Intenția noastră nu este să nu mai luăm, pentru că este clar că o achiziție a unor vaccinuri care nu se folosesc. Este și un semnal foarte prost pentru populație, pentru că, vă dați seama, oamenii care au avut încredere în vaccinare, ca acțiune de sănătate publică, își diminuează încrederea în vaccinare. Și nu e bine, pentru că lucrul ăsta poate să ne afecteze copiii.”
Deficitul de medici reîncepe să crească
În interviul one2one, ministrul Sănătății s-a enervat când a fost rugat să comenteze avertismentele președintelui Colegiului Medicilor din România.
Recent, profesorul Daniel Coriu, a declarat la Europa Liberă, că în zece ani, Medicina de familie va fi un dezastru.
„Avem 10.500 de medici de familie, iar din aceștia, jumătate au peste 60 de ani. Practic, în zece ani, va fi un dezastru, nu vom avea medici de familie, în condițiile în care intrările în sistem sunt de 2 la sută”, a atras atenția reprezentantul Colegiului Medicilor la Europa Liberă.
Îți mai recomandăm #10Întrebări | Președintele Colegiului Medicilor: Vrem să facem legea malpraxisului mai eficientă. De ce pleacă iar medicii în străinătateDe asemenea, președintele Colegiului Medicilor din România a spus că după o stagnare a plecărilor medicilor din România, în timpul pandemiei de Covid, acum trendul este iarăși crescător.
„Cifra medicilor care pleacă în străinătate este în ușoară creștere. Depășește 1.000 de oameni anul acesta.(…) Am făcut o analiză sociologică, la care au răspuns 8.800 de medici, și am constat că burnout înalt și foarte înalt, adică rata de oboseală mare și foarte mare, au 34% dintre medici. Asta înseamnă că acești medici devin neempatici, acești medici pot greși și pot face malpraxis”, a spus Coriu.
Întrebat despre aceste probleme ridicate de președintele Colegiului Medicilor, ministrul Sănătății s-a enervat:
Ministrul Sănătății: „Se înregistrează două fluxuri, unul de plecări și unul de reîntoarcere.
Europa Liberă: Dați-ne o veste bună, să aflăm câți se reîntorc.
Ministrul Sănătății: „Nu am cifrele. Vi le poate spune eventual, domnul profesor Coriu.”
De asemenea, întrebat despre propunerile Colegiului Medicilor cu privire la modificarea Legii malpraxisului, ministrul Sănătății a replicat:
„Am o rugăminte: Aș vrea să faceți interviu cu mine. Nu putem să facem un interviu în care referirile dumneavoastră sunt legate de declarațiile domnului profesor Coriu. Aș vres să vă rog să-l invitați pe el la un interviu.”
Europa Liberă: Da, tocmai a fost intervievat.
Ministrul Sănătății: „Eu v-am răspuns la foarte multe dintre întrebări. Dacă doriți să discutăm despre activitatea de la Ministerul Sănătății, cu multă plăcere.”
Europa Liberă: Dar legea malpraxisului bănuiesc că…
Ministrul Sănătății: „Nu, Legea malpraxisului este în Parlament.”
Europa Liberă: Dar nu o pot face medicii.
Ministrul Sănătății: „De ce să nu poată face? Colegiul Medicilor este o organizație profesională.”
Europa Liberă: Poate face propuneri.
Ministrul Sănătății: „Da, poate face propuneri care sunt… Există un punct de vedere, va exista un punct de vedere al Ministerului Sănătății și legea… Legile sunt făcute în Parlamentul României.”
Europa Liberă: De aceea vă întrebam. Voiam să vă cer părerea dumneavoastră despre Legea malpraxisului, despre proiect.
Ministrul Sănătății: „Trebuie să găsim o soluție încât să protejăm personalul medical de excese, de abuzuri, pentru că unul dintre elementele de care trebuie să ținem cont atunci când ne gândim la dorința oamenilor de a lucra în sistemul de sănătate, se referă și la protecția lor în raport cu obligațiile lor profesionale și cu eventualele acuzații de malpraxis care pot să apară, câteodată justificat, dar de multe ori și nejustificat.”
Îți mai recomandăm Dispozitivele cardiace luate de la morți și reutilizate, necesitate sau afacere? Situația din spitalele româneștiRomânia nu mai vrea să cumpere vaccinuri anti Covid
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat la one2one că România nu mai poate accepta și plăti dozele de ser împotriva Covid deoarece, pe de o parte, acestea sunt costuri care nu se mai justifică, iar pe de altă parte, cumpărarea acestui tip de vaccin, fără ca el să mai fie necesar, afectează încrederea populației în vaccinare în general.
Întrebat în ce stadiu de adoptare se află Legea vaccinării în Parlament, ministrul Sănătății a spus că nu știe.
„Poziția noastră este foarte clară, nu are rost să cumpărăm ceea ce nu folosim, să aruncăm resurse care, mai ales într-o situație de criză economică, nu sunt justificate. Oricum, nu sunt justificate. Nu este justificată risipa fondurilor publice”, a explicat ministrul Sănătății, la Europa Liberă.
Alexandru Rafila adaugă că, de curând, la Bruxelles, a avut loc o discuție pe această temă și urmează să fie găsită o soluție, dat fiind că producătorii nu sunt dispuși să accepte rezilierea contractelor și se poate ajunge la procese în instanțe.
Anul trecut, din cele 19 milioane de doze de doze de ser pentru Covid alocate inițial României, de către Comisia Europeană, țara noastră a acceptat 10,5 milioane. Ulterior, România a vândut 7,5 milioane de doze, înainte chiar ca acestea să ajungă în țară.
A fost o economie de 150 de milioane de euro, a explicat Alexandru Rafila.
Și în acest an, România ar fi urmat să primească de la producătorii care au semnat contracte cu executivul UE tot 19 milioane de doze, dar ministrul Sănătății a precizat însă nu vrea niciuna dintre doze, în ciuda prevederilor din contractele semnate la debutul pandemiei.
La acea vreme, Comisia Europeană a semnat contractele cu marii producători de vaccinuri, Pfizer, Moderna și Astra Zeneca pentru toate statele membre astfel încât puterea de negociere să fie mai mare. Ulterior, numărul de doze alocat fiecărei țări, pe măsură ce serurile erau produse, a fost stabilit în funcție de marimea populației.
Îți mai recomandăm SUA vor face publice date clasificate cu privire la originea Covid