3 minute | Premierul Franței demisionează. Soarta posturilor din Sănătate. Secretarul de stat american, în Israel

Premierul francez Elisabeth Borne și-a dat demisia. În Franța, premierul este subaltern al președintelui.

Elisabeth Borne, al patrulea premier în subordinea lui Emmanuel Macron, și-a dat demisia. Ministrul Sănătății spune că încearcă să deblocheze parte din posturile din spitale. Eforturile de pace în Israel continuă cu vizita Secretarului de Stat american.

Bun găsit,

Iată principalele știri:

  • Premierul Franței, Elisabeth Borne, și-a dat demisia, cel mai probabil la cererea președintelui Emmanuel Macron.
  • Ministerul Sănătății promite deblocarea unui număr de posturi din Sănătate, pentru a rezolva problema lipsei de personal medical.
  • Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns în Israel, unde se implică în negocierile de pace. ONU spune că armata israeliană ucide un număr îngrijorător de mare de jurnaliști în Gaza.

Demisia premierului Franței

Elisabeth Borne, premierul Franței, a demisionat luni. Demisia lui Borne vine după un an de crize politice - mai multe, la Europa Liberă.

Președintele Emmanuel Macron nu a numit, până în dimineața de marți, un nou premier. Elisabeth Borne, în vârstă de 62 de ani, a fost a doua femeie premier a Franței, după ce a fost numită în funcție în mai 2022.

Ea a condus un guvern minoritar, o situație rară în politica franceză. New York Times explică: Borne a fost nevoită să folosească de mai multe ori o portiță constituțională care permite trecerea legilor prin camera inferioară a Parlamentului, fără a fi nevoie de vot.

În sistemul francez, președintele este responsabil de direcția politică a țării, iar premierul gestionează funcționarea de zi cu zi a guvernului, explică France24. Administrația condusă de Borne a trecut reforme dure ale pensiilor și imigrației, însă Macron dorea să „revigoreze” guvernul din pricina tensiunilor pe tema imigrației, potrivit Euronews.

În scrisoarea de demisie, a explicat că decizia nu a fost a ei, punctează The Guardian.

Îți mai recomandăm Analiză | Creșterea vârstei de pensionare, o problemă europeană. Proteste în Franța, certuri politice în România

Cine i-ar putea fi succesor?

Favoriții sunt Sebastien Lecornu, ministrul Apărării în vârstă de doar 37 de ani, și Julien Denormandie, fost ministru al Agriculturii, în vârstă de 43 de ani, potrivit RFI.

Politico îl numește drept potențial succesor pe ministrul Educației, Gabriel Attal, care are doar 34 de ani și ar putea deveni cel mai tânăr premier francez.

Premierul care va conduce guvernul francez în 2024 va trebui să gestioneze alegerile europarlamentare și Jocurile Olimpice, două evenimente de importanță majoră. Principalul adversar în alegerile europene este partidul de extremă dreaptă al lui Marine le Pen, care întrece cu 10% partidul lui Macron în sondajele de opinie.

Impasul din Sănătate

După ce angajații din sistemul sanitar au anunțat că vor să intre în grevă în București, ministerul a încercat să ofere soluții care să prevină o astfel de decizie. Pe 18 ianuarie, reprezentanții angajaților din sistem vor decide dacă vor declanșa greva, a declarat președintele SANITAS București, Viorel Hușanu, citat de News.ro.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță că a finalizat noi memorandumuri pentru deblocarea unui număr de posturi, care mai trebuie discutate la nivel guvernamental, și ar putea fi ocupate până la sfârșitul lunii februarie. Se vehiculează un număr de 5.000, cu mult sub cele 30.000 de posturi necesare. Rafila este citat de News.ro spunând că astfel de memorandumuri nu au fost aprobate în trecut de Ministerul Finanțelor.

Spitalul de copii „Victor Gomoiu” a fost inaugurat în 2018.

Mai multe despre lipsa de personal și apelul urgent al managerilor spitalelor pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și deblocarea posturilor, la Europa Liberă. Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București cere ca lipsa de personal să fie tratată ca stare de urgență, scrie Agerpres.

Spitalul de copii Victor Gomoiu din Capitală, dat ca exemplu pentru efectele lipsei de personal, riscă în orice moment să-și suspende activitatea până și în camera de gardă, spune directorul medical al spitalului, scrie News.ro. Ministrul Sănătății a răspuns că spitalul ar fi putut scoate posturi la concurs înainte de blocarea angajărilor. Președintele SANITAS București clarifică: nimeni nu s-a prezentat la aceste concursuri în trecut, pentru că posturile nu sunt atractive.

Lipsa de personal ajunge să afecteze negativ pacienții, care devin atât de recalcitranți așteptând la camera de gardă, încât poliția trebuie să se implice aproape zilnic, spune Maria Enescu, managerul spitalului Victor Gomoiu, citată de HotNews.

Blinken în Israel și jurnaliștii din Gaza

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a ajuns luni seara la Tel Aviv, pentru a contribui la discuțiile de pace, scrie Reuters. Este a patra vizită a diplomatului de la începutul războiului.

SUA au fost printre cei mai puternici susținători ai Israelului încă din 7 octombrie, însă americanii sunt supuși din ce în ce mai mult presiunii internaționale de a găsi o soluție pașnică.

Armata israeliană trece la o altă strategie de atac, una mai „precisă” și cu mai puține trupe la sol, după ce ar fi slăbit puterea grupării Hamas în nordul Fâșiei Gaza, potrivit New York Times. Al Jazeera precizează că soldații israelieni nu au distrus atât de multe celule Hamas pe cât au declarat public.

Îți mai recomandăm Misiune diplomatică de urgență a SUA în Orientul Mijlociu

Armata israeliană continuă atacurile și în afara granițelor. Luni, israelienii au efectuat o serie de atacuri în Siria, iar reprezentanții Israelului spun că au ucis un comandant Hezbollah în Liban.

Între timp, situația presei din Gaza se înrăutățește. ONU se declară îngrijorați de soarta angajaților media din regiune. Curtea Supremă din Israel a respins, luni seara, cererea presei internaționale de a permite intrarea jurnaliștilor în Gaza, scrie The Guardian.

Dintre cei peste 23.000 de oameni uciși în atacurile israeliene din Fâșia Gaza, cel puțin 70 sunt jurnaliști, potrivit Reuters. Într-un atac aerian de duminică, armata israeliană a ucis doi jurnaliști Al Jazeera și a rănit un al treilea, în timp ce se deplasau către o zonă declarată sigură pentru a intervieva mai mulți refugiați. Unul dintre jurnaliștii uciși este fiul corespondentului șef al Al Jazeera din Gaza, Wael Dahdouh.

În octombrie, Dahdouh a aflat în timpul unui reportaj live că soția sa, împreună cu un alt fiu, fiica și nepotul său au fost cu toții uciși într-un atac israelian. El însuși a fost rănit într-un atac din decembrie, în care și-a pierdut viața un alt jurnalist.

Al Jazeera spune că atacul de duminică asupra jurnaliștilor a fost intenționat și țintit.

Alte știri:

  • Curtea de Apel București a ridicat sechestrul asupra bunurilor fraților Tate, britanicii acuzați de trafic de persoane, scrie Libertatea.
  • Testele rapide anti-drog folosite de Poliția Română dau adesea greș. De ce? Europa Liberă investighează subiectul. România are nevoie urgentă de strategii noi pentru a combate consumul drogurilor, scrie criminologul Vlad Zaha pentru PressOne.
  • Un clip video în care sute de italieni efectuează un salut fascist, în timpul unui congres organizat la Roma, a fost postat pe internet, iar liderii italieni îi cer premierului de extremă dreaptă Giorgia Meloni să condamne gestul. Mai multe detalii poți citi în The Guardian.

Așteptăm mesajele tale la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.

Toate cele bune,

Sabina