Un singur cap tractor cu remorcă, înregistrat la mitingul organizat de Diana Șoșoacă

La mitingul de mâine, din Capitală, organizat de senatoarea Diana Șoșoaca a fost înregistrat un singur autovehicul cu remorcă. Fermierii și transportatorii s-au delimitat de acțiunea senatoarei.

Doar un singur camion cu remorcă a fost înregistrat pentru mitingul anunțat duminică, în București, anunță Prefectura Capitalei. Autorizația pentru protest a fost acordată de Primăria Capitalei unor apropiați ai Dianei Șoșoacă.

„Până la ora 16.00, organizatorul avea obligația să notifice insituțiile statului cu privire la numerele de înmatriculare ale autovehiculelor participante, numele șoferilor și numerele de telefon ale acestora. Lista a fost transmisă și conține un cap tractor cu o remorcă”, a transmis Prefectura Capitalei, la solicitarea Europa Liberă.

„Ar putea să mai apară solicitări suplimentare care vor fi analizate de Poliție și Jandarmerie. Este relevant să precizăm ca transportatorii și agricultorii care în continuare protestează s-au delimitat foarte clar de acest protest politic”, a declarat prefectul de București, Rareș Hopincă, la Digi24.


Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat joi, 18 ianuarie, că a aprobat desfășurarea unui protest, timp de 3 zile, în Capitală.

Solicitarea a fost depusă de un avocat, un apropiat al Dianei Șoșoacă, care a fost prezentă la ședința din Primărie în care s-a dezbătut solicitarea.

Protestul ar urma să înceapă mâine, iar programul celor 3 zile este același, după cum a anunțat Primăria București.

  • Între orele 6:00-6:30, adunarea mijloacelor auto (maxim 100 tractoare si 100 capete tractor de tir) pe Șoseaua Alexandriei, banda 1 de circulaîie l, segmentul cuprins între Șoseaua de Centură și Șoseaua București Măgurele.
  • Între orele 6:30-7:00, deplasarea mijloacelor auto până în piața Constituției pe traseul: Șoseaua Alexandriei-Calea Rahovei-banda din stânga, Bulevardul Tudor Vladimirescu- banda din dreapta, Calea 13 Septembrie- banda din stânga, Bdul. Libertății - Piata Constituției. Deplasarea se face cu respectarea regulilor de circulatie, fără restricții de trafic.
  • Mijloacele de transport folosite vor fi îndrumate și parcate sub supravegherea forțelor de ordine gradual, pâna la ocuparea spațiului destinat protestului (parcarea Piața Constituției).
  • Intre 8:30-9:30, acces pietonal al participanților la protest în Piața Constituției.

Desfășurarea mitingului

  • Între orele 9:30-22:00 va avea loc mitingul de protest din Piața Constituției.
  • Intre 22:00-23:00 plecarea participanților.

Îți mai recomandăm Miting în București. Senatoarea pro-rusă Diana Șoșoacă încearcă să se suie în tractoarele protestatarilor